Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 12 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedMediu

VIDEO | Locuitorii din sudul Capitalei cer monitorizarea permanentă a gropii de gunoi Vidra și sesizarea organelor de urmărire penală. Garda de Mediu promite o expertiză independentă. Reacția Eco Sud

49
Foto: Iar Miroase/FB

Locuitorii din sudul Capitalei au protestat marți, 11 august, în fața sediului Gărzii Naționale de Mediu, împotriva poluării și a mirosurilor insuportabile despre care afirmă că ar proveni de la groapa de gunoi Vidra, singurul depozit de deșeuri activ din zona metropolitană București-Ilfov.

Printr-o petiție oficială, protestatarii invocă nereguli grave, precum: suspiciuni privind îngroparea gunoiului în afara perimetrului autorizat, scurgeri ilegale de levigat (n.r. lichid rezidual foarte poluant, format în urma infiltrării apei printre deșeuri) sau lipsa procedurilor de sortare, tratare și compactare a deșeurilor.

Printre măsurile solicitate de manifestanți se numără monitorizarea permanentă a amplasamentului, realizarea unei expertize independente privind gradul de ocupare a depozitului și sesizarea organelor de urmărire penală privind suspiciunile de săvârșire a unor infracțiuni de mediu și abuz în serviciu.

Totodată, protestatarii au solicitat Gărzii Naționale de Mediu să colaboreze cu autoritățile locale pentru identificarea unui spațiu alternativ pentru deschiderea unui nou depozit de deșeuri, într-o zonă izolată și la distanță de locuințe.

În paralel, Eco Sud contestă neregulile semnalate și acuză Asociația Iar Miroase de șantaj instituțional.

Sursă foto: Petiţia depusă de protestatari, prin intermediul Asociaţiei Civice Iar Miroase

„Vrem aer curat, NU miros de levigat”

Intitulat „Vrem aer curat, NU miros de levigat”, protestul a avut loc marți dimineața, între orele 09:30 și 11:00. Printre scandările ce au răsunat în fața sediului Gărzii Naționale de Mediu s-au mai numărat și „Fără scuze, fără fente. Vrem controale transparente” sau „Mafia face, Garda tace”.

La manifestație au participat aproximativ 50 de locuitori din sudul Capitalei, din comunități precum Vidra, Berceni, Popești-Leordeni sau sectoarele 4 și 5.

În aceeași zi, a avut loc o contramanifestație. Ceilalți protestatari s-au prezentat drept legumicultori din comuna Vidra și au contestat neregulile semnalate prin petiția depusă la Garda Națională de Mediu, inclusiv prezența mirosurilor insuportabile.

CITEȘTE ȘI: Operatorul gropii de gunoi de la Vidra respinge raportul Agenției pentru Mediu, care a găsit depășiri ale valorii maxime la hidrogen sulfurat, și cere presei să șteargă articolele despre concluziile instituției publice

Petiție pentru măsurători independente și monitorizarea permanentă a gropii de gunoi Vidra

În timpul manifestației, organizatorii au depus și o petiție la Garda Națională de Mediu, prin care solicită măsuri transparente din partea autorităților competente (Ministerul Mediului, Garda Națională de Mediu, Direcțiile de Sănătate Publică Ilfov și București și primăriile comunităților afectate).

Printre acestea se numără monitorizarea permanentă a gropii de gunoi Vidra, numită oficial Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), și realizarea unei expertize independente privind gradul de ocupare a depozitului.

Mai precis, protestarii au solicitat, prin intermediul Asociației Iar Miroase, emiterea unui ordin de supraveghere permanentă a întregului amplasament Vidra, precum și instituirea unui echipaj operativ al Gărzii de Mediu dedicat exclusiv sesizărilor privind depozitul de deşeuri, inclusiv pe timpul nopţii.

Protestatarii susțin că aceste măsuri sunt necesare deoarece mirosul insuportabil este resimțit, cu precădere, noaptea sau în primele ore ale dimineții, lucru ce se poate observa și în numărul de sesizări trimise prin intermediul platformei iarmiroase.ro.

Foto: Grafice iarmiroase.ro, 7 august 2026

„Se poate observa că intervalul orar maxim este seara, după ora de închidere a programului comisarilor de mediu. Aceste sesizări ajung inbox-ul instituției în timp real, dar în afara orelor de program. Oamenii care dorm cu geamurile deschise, pot raporta prin aplicație, inclusiv în inima nopții, pentru că mirosul îi trezește din somn.

În aceste condiții, considerăm necesar ca Garda Națională de Mediu să dispună de o capacitate operativă de analiză și intervenție inclusiv pe timpul nopții, în weekenduri și în zilele nelucrătoare, astfel încât sesizările formulate în timp real să poată determina, atunci când situația o impune, verificări operative în teren”, se precizează în petiţia depusă la Garda Naţională de Mediu.

Situația celulelor închise și „bazinul de levigat din vârful muntelui”

Inițiatorii petiției reclamă că, după 26 de ani de la deschiderea depozitului, nicio celulă (n.r. zonă special amenajată pentru depozitarea deșeurilor) nu ar fi fost închisă oficial, potrivit imaginilor filmate cu drona.

Aceștia solicită explicații privind exploatarea celulelor 1-4 ale depozitului, precum și despre bazinul construit în partea superioară a corpului de depozit, despre care suspectează că ar fi plin de levigat (n.r. lichid rezidual foarte poluant, format în urma infiltrării apei printre deșeuri).

Youtube video

„În Anexa 6 se pot vedea scurgerile de levigat de pe versanții muntelui, aspect confirmat de către Garda Națională de Mediu prin raportul de control din iulie 2025”, se precizează în petiția depusă de Asociația Iar Miroase.

„În Anexa 7 din iunie 2025 se poate vedea celula 8 plină, cu cele două bazine de levigat și faptul că se depozitau deșeuri pe celule în curs de închidere (e.g. celula 4 / zona în care se văd mașinile, deși aceasta ar fi trebuit să fie închisă încă din anul 2020). Ultima oară operatorul a primit măsura nouă de închidere a celulei nr. 4 în iulie 2025. Un an mai târziu, după această amânare, celulele 1-4 nu sunt închise”, se mai arată în documentul consultat de Buletin de București.

„În Anexa 8 din martie 2026 se poate observa că s-au depozitat deșeuri în celula 8 (celulă în care s-au găsit ape meteorice amestecate cu levigat la controlul Gărzii Naționale de Mediu). Această celulă avea măsuri cu un termen pentru ca levigatul să treacă prin proceduri de epurare. Dacă aceste măsuri nu ar fi fost îndeplinite în termenul respectiv, ar fi trebuit să se aplice suspendarea activității și închiderea depozitului. Însă în ciuda neregulilor și a faptului că levigatul din celula 8 nu a fost tratat, Garda Națională de Mediu a considerat măsurile ca fiind realizate!”, mai acuză inițiatorii petiției.

Suspiciuni privind săvârşirea de infracţiuni de mediu și abuz în serviciu

Totodată, protestatarii și Asociația Iar Miroase solicită ca, în urma verificărilor aprofundate cerute prin petiție, să fie sesizate și organele de cercetare penală cu privire la suspiciuni de săvârșire a infracțiunilor de mediu și de abuz în serviciu.

„În baza verificărilor aprofundate solicitate mai sus, solicităm GNM să formuleze o plângere penală față de faptele constatate ca infracțiuni conform legislației de mediu specifice. Această sesizare trebuie să vizeze atât operatorul economic, cât și identificarea oricăror forme de complicitate, abuz în serviciu sau favorizare a făptuitorului din partea funcționarilor publici din cadrul autorităților de mediu (inclusiv GNM și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP)), care, prin pasivitate, toleranță sau acte administrative nelegale, au favorizat continuarea activității ilicite”, se mai precizează în petiția depusă marți, 11 august.

Expertiză independentă privind gradul de ocupare a depozitului

Mai precis, se solicită finalizarea cât mai rapidă a procedurii de desemnare a unui expert tehnic independent care să se ocupe de măsurătorile topografice și cadastrale complexe, necesare pentru stabilirea gradului de ocupare a depozitului. Expertiza independentă este solicitată pe fondul discordanțelor privind raportările companiei Eco Sud, invocate atât de Asociația Iar Miroase, cât și de reprezentanți ai statului, printre care ministra mediului Diana Buzoianu (USR) și prefectul Capitalei, Andrei Nistor (USR).

„Operatorul raportează o cantitate de deșeuri compactată atât de grea, încât depășește cu mult legile fizicii privind cantitatea de gunoi menajer per mc”, se mai precizează în textul petiției.

De asemenea, se cere instituirea unei proceduri prin care astfel de măsurători să fie realizate și făcute publice de cel puțin două ori pe an, pentru a se vedea evoluția capacității de depozitare.

CITEȘTE ȘI: Direcția de Mediu București își desființează propriul raport care indica depășiri la hidrogenul sulfurat ce ar proveni de la groapa de gunoi Vidra. Noua concluzie menționează că nu au fost, de fapt, depășiri

Eficiența sancțiunilor. Aproximativ 65.000 de sesizări, amenzi de 1,3 milioane de lei

Ultimul punct al petiției face referire la eficiența sancțiunilor și clarificarea situației juridico-financiare. Mai precis, locuitorii zonei doresc să știe dacă amenzile primite de administratorul depozitului de deșeuri au fost plătite precum și ce măsuri de remediere, dispuse în urma verificărilor, au fost respectate.

În perioada 2023 – 10 august 2026, cetățenii au formulat circa 65.000 de sesizări de neconformitate prin intermediul platformei iarmiroase.ro. În același timp, în ultimii cinci ani, inspectorii Gărzii de Mediu au efectuat 25 de controale la groapa de gunoi Vidra, în urma cărora s-au aplicat sancțiuni de 1,3 milioane de lei, „o sumă derizorie raportată la gravitatea fenomenului”, adaugă inițiatorii petiției.

„Valoarea cumulată a amenzilor aplicate de GNM este de aproximativ 1,3 milioane RON (aprox. 247.000 EURO), o sumă derizorie raportată la gravitatea fenomenului. Solicităm autorităților să confirme aceste date și să comunice situația completă a controalelor, a măsurilor și sancțiunilor aferente perioadei analizate, aplicate, cu precizarea celor puse în aplicare în mod efectiv.”

Garda de Mediu promite o expertiză independentă. Comisarul-șef: „Mă așteptam, la 14.000 de sesizări, să fiți ceva mai mulți”

În timpul protestului, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a ieșit în fața manifestanților pentru a prezenta activitatea instituției sub conducerea sa. Prima remarcă a comisarului general a fost că, la cele 14.000 de sesizări primite de la începutul anului, se aștepta la mai mulți protestatari.

„Mă așteptam, la 14.000 de sesizări, să fiți ceva mai mulți. (…) Cred că acest protest nu este la adresa mea și o să aduc niște argumente. Între 2020 și 2023, Garda de Mediu a efectuat patru controale la depozitul de la Vidra și a aplicat patru sancțiuni în valoare de 300.000 de lei. Între 2023 și 2026, adică de când sunt eu, 26 de controale și 12 amenzi aplicate, în valoare de un milion de lei”, a declarat Andrei Corlan în fața protestatarilor.

Acesta a adăugat că, în perioada 2023-2026, s-au depus trei notificări la Agenția pentru Protecția Mediului privind suspendarea autorizației integrate de mediu.

Discuția dintre șeful Gărzii de Mediu și reprezentanții Asociației Iar Miroase a continuat în interiorul sediului, când cei din urmă au depus petiția privind neregulile semnalate de cetățeni.

Andrei Corlan a precizat Garda de Mediu va verifica toate aspectele semnalate prin intermediul petiției, dar și că va demara, „în cel mai scurt timp, probabil săptămâna viitoare”, procedura de achiziție pentru măsurătorile topografice care vor stabili gradul de ocupare a depozitului de deșeuri Vidra.

Totodată, comisarul general a argumentat că problema deșeurilor nesortate și netratate este una de amploare, resimțită la nivel național, pe fondul unor politici deficitare în domeniul reciclării.

„Bucureștiul depune 85% depozite nesortate la depozitul de deșeuri, în condițiile în care ar trebui să depună 10%. Din păcate, politicile de management al deșeurilor, atât naționale, cât și locale, sunt extrem de deficitare. Pentru că, noi ar trebui să avem ca scop evitarea eliminării. Cam totul se duce la eliminare. (…)

În absența unui regulament unitar la nivelul Bucureștiului, în absența unor soluții de genul acesta (n.r. soluții de reciclare și valorificare a deșeurilor”, la Eco Sud, ca și la alte depozite din țară, gunoiul va ajunge nesortat. Un lucru foarte important este că noi avem mai multe depozite în țară care se apropie de maturitate. Problema este că niciun ADI, niciun Consiliu Județean, astăzi, nici nu visează să se gândească ce o să facă după ce se umple groapa”, a adăugat Andrei Corlan.

Dialogul dintre comisarul general și reprezentanții Asociației Iar Miroase poate fi urmărit aici:

Eco Sud contestă neregulile și acuză Asociația Iar Miroase de șantaj instituțional

Administratorul depozitului Vidra susține, într-un drept la replică remis redacției Buletin de București după publicarea articolului „Protest la Garda Națională de Mediu. „Vrem aer curat, nu miros de levigat”, că ar fi supus unui „șantaj instituțional” din partea Asociației Iar Miroase.

„Compania noastră se confruntă de o lungă perioadă de timp cu presiuni constante și reclamații
repetate, folosite ca instrument de presiune economică de către un grup de interese. În acest sens, am
notificat oficial toate autoritățile statului cu privire la acțiunile de șantaj instituțional la care suntem
supuși.

Ne confruntăm cu presiuni constante în ultimii ani de la un grup de interese numit “Iar Miroase” care
încearcă, prin reclamații frecvente la autorități, să obțină prin șantaj diverse avantaje economice de la
compania noastră.

Zona Depozitului Ecologic Vidra face obiectul unor monitorizări periodice a autorităților, iar
rapoartele întocmite în lunile martie și iunie 2026 de către Direcția de Mediu a Municipiului București,
care sunt publice, confirmă că nu există depășiri ale limitelor maxime admise a concentrațiilor de
hidrogen sulfurat în zona de influență a Depozitului Ecologic Vidra”,
a transmis compania Eco Sud.

CITEȘTE ȘI: Protest la Garda Națională de Mediu. „Vrem aer curat, nu miros de levigat”

 

Autori

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

pe același subiect

Ministerul Transporturilor organizează o călătorie tematică dedicată inginerului Anghel Saligny. Participanții vor putea vizita podul care poartă numele inginerului | FOTO: Inquam Photos / George Calin
ArticoleMainTransport

Din Salonul Regal al Gării de Nord către „universul Anghel Saligny”. Tren special în weekend către podul de la Cernavodă

Sâmbătă, 15 august, Ministerul Transporturilor organizează o călătorie tematică, dedicată inginerului Anghel...