Apa de ploaie de pe acoperișul mall-ului Sun Plaza va fi utilizată pentru refacerea habitatelor din Parcul Natural Văcărești, în cadrul proiectului pilot european NATALIE (Nature-Based Solutions for Climate Resilient Cities). Proiectul se desfășoară în contextul în care perioadele de secetă afectează nivelul apei, vegetația și fauna.
Printre soluțiile luate în calcul de municipalitate se numără colectarea și utilizarea apelor pluviale, lucrări de decolmatare și adâncire a unor zone, dar și dezvoltarea unor facilități de vizitare cu impact redus asupra biodiversității.
Apa de ploaie de pe acoperișul mall-ului Sun Plaza va ajunge în Parcul Natural Văcărești
Potrivit informațiilor transmise de primarul general Ciprian Ciucu, administrarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești a fost preluată de Primăria Municipiului București, în cadrul unei structuri instituționale create în acest scop.
Una dintre inițiativele anunțate vizează un proiect pilot derulat împreună cu Parcul Natural București și finanțat din fonduri europene, prin programul Horizon Europe, în cadrul proiectului NATALIE.
Programul are în vedere colectarea apei de ploaie de pe acoperișul centrului comercial Sun Plaza, instalarea unor sisteme de biofiltrare și utilizarea controlată a apei pentru alimentarea bălților temporare din parc. Intervenția urmărește refacerea habitatelor și susținerea biodiversității.
Municipalitatea ia în calcul și realizarea unor lucrări de adâncire și decolmatare, care ar urma să fie desfășurate sub supravegherea specialiștilor în biodiversitate.
O altă posibilă intervenție presupune aducerea apei pluviale colectate în zona inundabilă a Parcului Carol. Potrivit edilului, au existat discuții cu reprezentanții Apa Nova pentru identificarea unei soluții tehnice prin care această apă să fie tratată ulterior și utilizată pentru alimentarea cuvei în care se află Parcul Natural Văcărești.
Primăria Capitalei intenționează, totodată, să dezvolte noi amenajări pentru vizitatori, cu intervenții non-invazive și cu respectarea biodiversității.
Edilul a precizat că există și discuții cu Fundația Comunitară pentru realizarea unui proiect care să stabilească cu exactitate măsurile de administrare pentru a atrage vizitatori, elevi, studenți și organizarea unor experiențe de învățare.
Două zone din Capitală, vizate de proiectul NATALIE
Proiectul european NATALIE (Nature-Based Solutions for Climate Resilient Cities) urmărește identificarea, testarea și implementarea unor soluții bazate pe natură (Nature-Based Solutions – NBS).
Aceste soluții utilizează procesele naturale pentru a răspunde unor probleme urbane precum schimbările climatice, poluarea aerului, apei și solului, precum și riscul de inundații și pierderea biodiversității.
Printre zonele vizate de aceste intervenții se numără grădinile de ploaie, zonele de retenție a apelor pluviale, pădurile urbane, pereții verzi și pavajele permeabile.
Proiectul este coordonat de Office International de l’Eau (OiEau) și beneficiază de finanțare prin programul european Horizon Europe, reunind 42 de parteneri din nouă țări, care derulează 15 studii de caz.
În România, intervențiile au loc în București, în Parcul Natural Văcărești și în zona Tineretului – Lumea Copiilor, unde proiectul urmărește gestionarea apelor pluviale și reducerea riscului de inundații punctuale, cât și combaterea aridificării și conservarea biodiversității.
Printre speciile vizate din Parcul Văcărești se numără tritonul cu creastă, tritonul comun, broasca râioasă verde și izvorașul de baltă cu burta roșie.
Pe termen mediu, proiectul ar putea fi extins prin preluarea apelor pluviale din caseta A3 de pe Șoseaua Olteniței, precum și din bazinele de retenție din zona Parcului Tineretului – Palatul Copiilor.
Pe termen lung se urmărește dezvoltarea unui coridor verde- albastru care promovează și aplică soluții verzi bazate pe natură.
