Garda Națională de Mediu a confirmat poluarea râului Pasărea, în urma verificărilor demarate în zonă, după apariția imaginilor în care o vidanjă descărca ape uzate direct în apropierea cursului de apă din Brănești, în județul Ilfov.
Operatorul responsabil a fost sancționat cu amendă de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro, după cum a anunțat ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Aceasta a precizat că verificările au fost efectuate în urma sesizărilor primite de Garda de Mediu.
Poluarea râului Pasărea, confirmată de Garda de Mediu
Potrivit ministrului, reprezentanții companiei au susținut că deversarea ar fi fost făcută din inițiativa a doi angajați, fără aprobarea conducerii, iar aceștia au fost concediați. Autoritățile au considerat, însă, că responsabilitatea revine operatorului.
„Garda de Mediu a făcut verificările în urma sesizărilor primite. Concluzia? Operatorul a pasat, bineînțeles, vina la angajații lui care, spune operatorul, ar fi deversat de capul lor acolo. Operatorul a și anunțat că gata, i-a dat afară pe cei doi șoferi.
Evident, deși și șoferii care au acceptat să ducă ape uzate pe marginea drumului au vina lor, decizia de a-i da afară pe șoferi nu spală de vină operatorul. Așa că operatorul a fost sancționat cu amenda de 60.000 de lei.”, a transmis Diana Buzoianu.
Ministrul Mediului a mai precizat că autoritățile vor intensifica verificările privind poluarea apelor și a spațiilor verzi.
CITEȘTE ȘI VIDEO | Vidanjă a Consiliului Județean Ilfov surprinsă în timp ce deversa dejecții în Râul Pasărea
Cazul a ajuns în atenția publicului la începutul lunii iunie, după ce localnici din Brănești au filmat un angajat al operatorului region al de apă în timp ce descărca o cisternă cu ape uzate direct în râul Pasărea.
Cetățenii i-au atras atenția șoferului că deversarea pune în pericol sursa de apă potabilă, însă acesta a ignorat avertismentele. În filmarea apărută pe rețelele de socializare, furtunul utilitarei era mascat printre frunze, iar dejecțiile au ajuns direct către Balta Pasărea, care curge prin Nord-Estul județului Ilfov.
Înregistrarea a fost publicată pe pagina AgentGreen. Activiștii au cerut intervenția urgentă a Gărzii Naționale de Mediu, a Poliției, a Apelor Române și a Direcției de Sănătate Publică, menționând că deversarea dejecțiilor într-o sursă de apă folositî de oameni reprezintă un atac direct la sănătatea publică.
Ulterior, într-un drept la replică transmis redacției, președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a declarat că utilajul aparține companiei Apă-Canal Ilfov S.A. și că administrația județeană reprezintă o entitate complet separată. Județul Ilfov, prin Consiliul Județean Ilfov, deține 98,7% din acțiunile acestei societăți.
Râul Pasărea, afectat de poluare cronică
Potrivit unui raport al Apelor Rămâne, râul Pasărea este afectat de poluare masivă. Documentul a scos în evidență depășiri semnificative ale limitelor legale pentru mai mulți indicatori de calitate a apei. Specialiștii au avertizat în legătură cu impactul asupra ecosistemului și riscurilor pentru populația din localitățile traversate de cursul de apă.
Orașul Otopeni este principalul poluator al Râului Pasărea, care deversează apa uzate tratate parțial din principala stație de epurare în canalele Administrației de Îmbunătățiri Funciare.
CITEȘTE ȘI EDITORIAL | Cod Roșu pentru supraviețuire. Cum a ajuns Bucureștiul un ecosistem ostil vieții