Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 30 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
scris de

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

728 articole413 Comentarii
pasajele din Sectorul 4
ArticoleMainPrimărie

Eroarea majoră de la pasajele din Sectorul 4 care blochează linia de tramvai de pe inelul median. Asociația Metrou Ușor: Sabotaj cu bună știință a proiectului strategic

Buletin de București a publicat pe 16 martie un raport al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei care menționează că două dintre pasajele...

Primăria Capitalei despre pasajele
ArticoleMainPrimărie

Primăria Capitalei despre pasajele cu care se laudă Daniel Băluță: nu au avizul Comisiei de Circulație și blochează amenajarea unei linii de tramvai

Primăria Sectorului 4 a organizat sâmbătă, 14 martie, o conferință de presă pentru a anunța că a început montarea tablierului metalic al pasajului...

proiect ilegal
AnalizăArticoleMainPoliticPrimărie

ANALIZĂ | Compromisul pe care l-a făcut Ciucu ca să-i fie votat auditul la STB: Consiliul General a aprobat un proiect ilegal, în folosul lui Daniel Băluță

Ciprian Ciucu a reușit, la a cincea încercare, să obțină acordul Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru realizarea unui audit extern la...

Complexul Caraiman
ArticoleEvenimentMain

Înalta Curte a returnat la DNA dosarul privind frauda de 3,4 milioane de euro de la Complexul Caraiman, aflat în subordinea Primăriei Sectorului 1, după șase ani de anchetă

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să întoarcă la DNA dosarul penal privind o fraudă care ar fi avut loc în...

pasaje
ArticoleMainPrimărie

Robert Negoiță vrea să umple Sectorul 3 de pasaje. Ciprian Ciucu este încântat: „Fac parte și din viziunea PMB”

Primarul Robert Negoiță are în plan să construiască mai multe pasaje supra și subterane, pentru a „fluidiza” traficul în Sectorul 3. Primarul general...

societatea de salubritate și dezăpezire
ArticoleMainPrimărie

Încă 6 milioane de euro de la cetățenii Sectorului 3 pentru societatea de salubritate și dezăpezire controlată de Robert Negoiță

Consiliul Local al Sectorului 3 a decis să aloce 30 de milioane de lei pentru societatea de salubritate și dezăpezire controlată de primarul...

Proprietarii Palatului Știrbey
ArticoleMainPrimărie

Proprietarii Palatului Știrbey susțin că bariera pentru care PMB a depus plângere penală se află pe „proprietatea privată a societății”

Proprietarii Palatului Știrbey, împotriva cărora Primăria Capitalei a depus plângere penală pentru montarea abuzivă a două bariere la o parcare publică, afirmă că...

bariere la o parcare publică
ArticoleMainPrimărie

Proprietarii Palatului Știrbey au montat abuziv bariere la o parcare publică de pe Calea Victoriei. Primăria Capitalei a făcut plângere penală, după sesizarea BdB. Între timp, a devenit parcare de lux

Proprietarii Palatului Știrbey, de pe Calea Victoriei, au montat abuziv bariere la o parcare publică aflată în fața clădirii, transformând-o într-o parcare privată....

străzi care aparțin Primăriei Capitalei
ArticoleMainPrimărie

Ciucu despre dorința lui Băluță de a păstra până în 2040 mai multe străzi care aparțin Primăriei Capitalei: „Proiectul este ilegal”

Primarul general Ciprian Ciucu susține că solicitarea lui Daniel Băluță de se prelungi Sectorului 4 dreptul de administrare a mai multor bulevarde și...

lipsă de cvorum
ArticoleMainPrimărie

Bucureștiul, paralizat din lipsă de cvorum în Consiliul General. PSD, AUR și PUSL nu cedează în confruntarea cu Ciprian Ciucu

Confruntarea politică dintre noul primar general și opoziția din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va continua și în ședința de vineri, 6...