Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
Direcția de Mediu București a modificat complet concluziile din propriul raport de monitorizare a aerului din sudul Capitalei, în care menționa două depășiri...
deRăzvan Chiruță27/07/2026Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), instituție controlată de către Primăria Capitalei, a explicat într-o postare pe Facebook ce se...
deRăzvan Chiruță27/07/2026Update: În cadrul ședinței CGMB a fost depus un amendament în ceea ce privește rectificarea bugetară pentru anul 2026 al PMB. Astfel că,...
deRăzvan Chiruță27/07/2026Update: Toate cele cinci proiecte referitoare strategia propusă de PMB pentru gestionarea deșeurilor din Capitală au fost aprobate de către Consiliul General al...
deRăzvan Chiruță27/07/2026Bucureștiul pare să se lase încet la vale. În ultimii trei ani, mai multe surpări de asfalt au blocat circulația pe unele dintre...
deRăzvan Chiruță24/07/2026Două depăşiri ale concentraţiei maxime admisibile pentru hidrogenul sulfurat au fost înregistrate de Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP) la depozitul...
deRăzvan Chiruță23/07/2026Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că traficul pe Valea Oltului se desfășoară cu limitări, pentru că mai multe echipe...
deRăzvan Chiruță21/07/2026Lucrările pentru lărgirea la patru benzi a Centurii București între DN2 și A2 au avansat, dar un termen realist de finalizare a șantierului...
deRăzvan Chiruță18/07/2026Primăriile de sector din București cheltuie o sumă impresionantă pentru amenajarea spațiului verde și pentru așa numita „regenerare urbană”, o denumire pompoasă pentru...
deRăzvan Chiruță09/07/2026Primăria Sectorului 1 încearcă pentru a patra oară în ultimul an și jumătate să eșaloneze datoriile istorice către Romprest, pe care administrația locală...
deRăzvan Chiruță06/07/2026