Fanatizații lui Georgescu sunt, în realitate, mult mai puțini decât zgomotul pe care îl produc în online și, mai nou, pe stradă, prin violențele precum cele din Piața Victoriei. Nici măcar cu sprijinul logistic consistent al AUR nu s-a reușit mobilizarea unui număr decent de cetățeni la desanturile pe care gurul impostor le-a făcut prin târgurile țării.
Toate întâlnirile cu șomerul ce nu-și poate explica luxul au adunat un număr minor de localnici, fiind umflate cu „umplutură” adusă cu autocarele din alte zone.
În schimb, furia majorității oamenilor este reală. Furioșii nu sunt extremiști, nu sunt împotriva UE, nu sunt suveraniști sau pro-ruși, nu au nimic cu migranții. Pur și simplu s-au săturat.
Iar de patru luni, de când a fost destituit Guvernul Bolojan, partidele importante contribuie direct la radicalizarea discursului public.
Pe rețelele de socializare, în conferințele de presă și în declarațiile politice din Parlament sau de la TV, actorii politici relevanți se atacă cu formule agresive, fără nuanțe și fără a lăsa loc de colaborare.
Ce ni se transmite:
– PSD, AUR, SOS și POT folosesc expresii ultra dure de genul „USR este cancerul României”, „USR este o boală psihică”, „Bolojan vă sărăcește”, Ilie Sărăcie. Toate aceste partide induc de ani de zile ideea că răul vine de la Bruxelles, că PNRR-ul a fost un fel de dictat, iar Ursula von der Layen o dictatoare. Sunt sute de conturi reale cu români reali care lucrează pentru a manipula Formațiunile acestea investesc sume uriașe pentru a speria publicul, inducându-i senzația de asediu, de haos, de dezastru iminent.
– PNL și USR nu rămân datoare. Cele două transmit zilinic că PSD este, de fapt, o organizație de crimă organizată, care nu face decât să fure, și împreună cu AUR, SOS și POT, uneltele Rusiei, vrea să îndepărteze România de UE. Vorbesc aproape exclusiv despre faptul că justiția este moartă, că autoritățile nu mai funcționează, că statul este în disoluție, că dezastrul este iminent.
Desigur, multe dintre aceste critici au un fundament real. Vedem cu toții unde sunt problemele României actuale.
Dar când fiecare zi ne este prezentată drept ultima zi înaintea catastrofei, societatea nu mai este informată, este speriată. Chiar de către acei politicieni care vor în mod real să o salveze.
Peste toate, avem un președinte care, când nu este absent, apară generali formați în Securitate și înalți magistrați corupți, a căror singură preocupare a rămas să îngroape cât mai adânc cadavrul justiției, ucis tot de ei de atât de mulți ani, în complicitate cu actualii parteneri ai președintelui, că deja pute îngrozitor.
Prețurile au explodat, iar tot mai mulți fac față cu greu cu banii pe care-i câștigă. Peste 830.000 de salariați sunt plătiți oficial cu salariul minim pe economie. Pentru acești oameni și pentru familiile lor, câteva sute de lei în minus luați de inflație reprezintă trecerea sub linia în care faci foamea.
În timpul ăsta citesc anchete despre zboruri private de 50.000 de euro călătoria, despre pantofii de sute de euro ai liderilor PSD, despre noi și noi furăciuni din banul public care rămân fără consecințe, despre noi tăieri făcute de Bolojan, despre faptul că partidele nu reușesc să ajungă dracului la o înțelegere, sub oblăduirea unui președinte complet depășit de situație.
Este un zgomot uriaș în România, creat din interior, chiar de către liderii politici locali. Sigur, Rusia profită. Dar cei mai mari furnizori de spaime, de minciuni, de propagandă anti europeană sunt la București, în fruntea unor partide și în Parlament.
Și peste toate vine contextul internațional, care amplifică spaimele locale. Teama de atac asupra României este, de asemenea, reală.
Sunt politicienii care au descoperit că furia aduce voturi, că frica aduce vizualizări și că adversarul transformat în dușman este mult mai util electoral decât adversarul cu care trebuie să negociezi.
Inclusiv violențele de marți din Piața Victoriei sunt exact în această linie. Războiul dintre taberele politice a ajuns deja atât de departe încât pare că nimănui nu-i mai pasă că această escaladare poate produce victime reale.
Dar în ritmul în care mergem, nu cred că va mai dura mult până când violența va deveni individuală și toți acești troglodiți alimentați cu ură chiar de către liderii politici (Grindeanu a și sărit să justifice violențele prin supărarea oierilor – lucru evident fals, parlamentari AUR au postat repetat azi în apărarea celor agresivi) vor scăpa de sub control și vor lovi și poate chiar vor ucide oameni nevinovați.
Și, din păcate, nu întrevăd o contrasoluție. Deocamdată, cel puțin.