Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 8 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Ciucu, atac la societatea civilă din Prelungirea Ghencea: „Trimiți la presă, mobilizezi oamenii ca să nu se întâmple nimic”. Delia Mihalache: „Reacționează politic, se victimizează. Face asta din 2021 și nu mă impresionează”

213
Ciucu, atac la societatea civilă din Prelungirea Ghencea
Ciucu, atac la societatea civilă din Prelungirea Ghencea. FOTO: Inquam Photos/Facebook

Primarul general Ciprian Ciucu a reacționat dur după ce locuitorii din zona Prelungirea Ghencea s-au plâns de jardinierele din beton amplasate pe bulevard. Imaginile cu cuburile de beton au fost postate de Inițiativa Prelungirea Ghencea, iar la postare a răspuns și Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 .

Evident că dacă te cheamă Delia Mihalache, membră de partid și stai in Bragadiru, nu te interesează că oamenii din Ghencea stau în soare“, a scris ulterior primarul general Ciprian Ciucu.

Contactată de Buletin de București, Delia Mihalache, președinta și fondatoarea Asociației „Inițiativa Prelungirea Ghencea” a declarat că „sunt obișnuită, face asta din 2021 și nu mă impresionează. Reacționează politic, se victimizează pe motiv ca eu sunt membru USR. Daca așa înțelege să reacționeze la criticile întemeiate ale cetățenilor, e problema dânsului”.

Recent, Asociația „Inițiativa Prelungirea Ghencea” a atras atenția asupra jardinierelor de beton, amplasate pe tronsonul dintre capătul tramvaiului 41 din Ghencea și Râul Doamnei. Locuitorii din zonă au fost întrebați ce părere au despre acestea, iar mulți le consideră „urâte”.

Totodată, a fost semnalată și problema siguranței rutiere, întrucât jardinierele obturează vizibilitatea șoferilor aflați pe strada principală. Astfel, există posibilitatea ca aceștia să nu îi observe la timp pe cei care ies de pe străzile secundare.

Într-un comentariu la postare, primarul general a răspuns că jardinierele au fost alese „pentru a susține arborii mari, care să ofere umbră”.

CITEȘTE ȘI Scandalul jardinierelor de pe Prelungirea Ghencea. Cetățenii le consideră urâte și periculoase. Primarul Ciprian Ciucu, reacție nervoasă

De ce s-a supărat primarul general pe societatea civilă din Prelungirea Ghencea

În comentariul său, Ciprian Ciucu a mai menționat că necesitatea amplasării jardinierelor a venit ca urmare a unui proiect prost realizat de Primăria Capitalei, înainte de mandatul său. Edilul acuză că asociația nu a semnalat problemele pe care le avea proiectul PMB, iar oamenii care locuiesc în Prelungirea Ghencea nu mai au umbră.

„Asta pentru că PMB, înainte să vin eu primar, a făcut un proiect de doi lei: a tăiat arborii și a îngropat cablurile la 50cm. Nu puteau sa le îngroape măcar la 1 metru…

O rușine de proiect cu care organizația implicată politic “inițiativa Prelungirea Ghencea” nu a avut nicio problemă ani la rând. Oamenii au rămas fără umbră, la vara va fi groaznic. Asta nu vă deranjează. Că se pot planta doar tufișuri…, a transmis acesta.

În continuare, primarul general a precizat că a solicitat ADPDU Sector 6 să vină cu o soluție pentru a putea planta „arbori serioși care să ofere umbră și să nu fie luați de vânt”. „Jardinierele de aceea sunt mari: sa susțină arborii.”, a adăugat edilul.

Ciucu, atac la președinta și fondatoarea asociației „Inițiativa Prelungirea Ghencea”

În același comentariu, Ciprian Ciucu o acuză pe Delia Mihalache, președintele Asociației „Inițiativa Prelungirea Ghencea”, că nu este interesată de problemele localnicilor din zonă și că, de fapt, ar face politică.

Evident că dacă te cheamă Delia Mihalache, membră de partid și stai in Bragadiru, nu te interesează că oamenii din Ghencea stau în soare. Și faci petiții peste petiții, nu aștepți să vezi soluția, cum jardinierele vor dispune de banci, plante agățătoare, etc. Trimiți la presă, mobilizezi oamenii ca să nu se întâmple nimic. Tipic.

Faptul ca bulverdul a fost distrus, că lucrările sunt intarziate, nu v-a deranjat niciodată, ca deh, partidul, omul vostru…”, a mai scris acesta.

Ciprian Ciucu a mai acuzat președintele asociației că nu urmărește interesele cetățenilor din Prelungirea Ghencea, ci interesele personale ale partidului.

„Vă deranjează acum că ADPDU încerca sa repare si sa aducă umbră in bulevardul distrus de un proiect prost si nici nu le dați șansa să aplice soluția. Este o mare diferență dintre o inițiativă cetățenească și una politică. Cât această pagina este administrată de o doamna membra a unui partid, nu va urmări interesele cetățenilor din Prelungirea Ghencea, ci interesele personale si ale partidului”, a încheiat edilul.

Delia Mihalache a înființat în 2016 Asociația „Inițiativa Prelungirea Ghencea”. FOTO: facebook.com/delia.mihalache

Contactată de Buletin de Bucureșt, Delia Mihalache a declarat că „nu e prima când domnul primar reacționează așa, la aproape orice critică pe care Asociația și apoi cetățenii i le adresează“.

Reacționează politic, se victimizează pe motiv ca eu sunt membru USR. Așa este, sunt din 2016, de când am înființat Asociația. Dar Asociația este apolitică, nu susține pe nimeni, nu candidează, nu face promovare politică pe pagină. Singurul care se referă la USR este domnul primar Ciucu. Sunt obișnită, face asta din 2021 și nu mă impresionează. Daca așa înțelege sa reacționeze la criticile întemeiate ale cetățenilor, e problema dansului“, a spus Delia Mihalache.

Recent, cetățenii din zonă s-au plâns de problema „cuburilor de beton” de pe spațiul verde încă de la începutul lunii februarie. Atunci, primarul interimar Paul Moldovan a explicat că aceste jardiniere au fost necesare pentru că nu a fost posibilă plantarea copacilor direct în pământ, din cauza cablurilor aflate la adâncime mică.

Alte proiecte ale asociației

Un proiect inițiat de asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea este înființarea unui parc pe terenul public din zona fostelor Sere Militari.

Societatea civilă din Prelungirea Ghencea a făcut, de-a lungul timpului, mai multe petiții pentru amenajarea unui parc în locul serelor Militari, întrucât singurele porțiuni de verdeață din apropiere erau parcul Brâncuși și parcul Drumul Taberei.

Asociația a realizat mai multe demersuri cu mai bine de un deceniu în urmă. În octombrie 2015, asociația a depus o petiție colectivă pentru înființarea unui parc public pe minimum 10 hectare pe terenul disponibil al fostelor Sere. Petiția a fost semnată de peste 500 de cetățeni și trimisă către Primăria Sectorului 6, PMB și  Agenția Domeniilor Statului (ADS).

În mai 2025, a fost adoptat studiul de fezabilitate pentru parc, de către Consiliul Local al Sectorului 6. Administrația locală a precizat, la momentul respectiv, că parcul ar putea fi gata la finalul lui 2026.

CITEȘTE ȘI Sector 6 | Studiul de fezabilitate pentru Parcul Serelor Militare, adoptat de Consiliul Local. Cum va arăta locul

Asociația a mai organizat inclusiv proteste pentru a grăbi modernizarea Prelungirii Ghencea, întrucât locuitorii și-au exprimat nemulțumirea privind felul în care avansează lucrările, solicitând administrației termene clare pentru finalizarea proiectului până la legătura cu Pasajul Domnești.

Pasajul Domnești s-a deschis în noiembrie 2022, iar lucrările au început în 2018, în baza unei autorizații de construire parțiale, iar ulterior s-au blocat, întrucât a fost nevoie de refacerea proiectului tehnic al Ministerului Transporturilor.

Lucrările au fost duse la bun sfârșit datorită presiunii publice și a protestelor constante organizate de Asociația „Inițiativa Prelungirea Ghencea.

CITEȘTE ȘI Primăria Sectorului 1: O taxă de salubrizare va fi introdusă, cel mai probabil, din 2027. Valoarea sa este încă în negociere

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Fosta librărie istorică „George Coșbuc” va fi transformată într-un centru cultural imersiv. FOTO: bucurestiulmeudrag.ro
ArticoleȘtiri

Fosta librărie istorică „George Coșbuc” va fi transformată într-un centru cultural imersiv

Un centru cultural imersiv s-ar putea construi în fosta librărie istorică „George...

Mentenanța trenurilor cu hidrogen produse de Siemens se va face la București
ArticoleȘtiriTransport

Mentenanța trenurilor cu hidrogen produse de Siemens se va face la București | Club Feroviar

Depoul unde urmează să fie realizată mentenanța trenurilor cu hidrogen produse de...

Managerilor de Artiști
ArticoleCulturăȘtiri

Adunarea Generală a Asociației Europene a Managerilor de Artiști are loc pentru prima dată în istorie la București

Bucureștiul devine unul dintre principalele centre europene ale managementului artistic internațional, între...

Muzeul „Theodor Aman” și Circul Metropolitan, restaurate cu fonduri europene. FOTO: Muzeul Theodor Aman via Facebook
ArticoleMain

Muzeul „Theodor Aman” și Circul Metropolitan, restaurate cu fonduri europene

Două clădiri, emblematice pentru Capitală vor fi restaurate, cu fonduri europene. Proiectele...