Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate și vor vota o agendă încărcată cu proiecte controversate, reforme administrative și măsuri cu impact asupra traficului bucureștean.
Ședința are loc într-un context politic schimbat, după formarea unei noi majorități în CGMB, alcătuită din PNL, USR, REPER, PMP și Forța Dreptei, care controlează 28 din cele 55 de voturi.
Noua configurație i-ar putea permite primarului Ciucu adoptarea proiectelor fără sprijinul PSD, PUSL și AUR, care au „boicotat” până acum ședințele și au cauzat mai multe blocaje din lipsa de cvorum.
CITEȘTE ȘI: Protest „cultural” împotriva lui Ciucu. Teatrelii va „vinde” bilete pentru spectacole care vor fi anulate
Update 16:10: Mai multe proiecte au fost votate
După ce a fost votată menținerea gratuității parcării pentru mașinile electrice, până la finalul anului viitor, ședința CGMB de astăzi s-a desfășurat într-un ritm mai rapid.
Consilierii generali au votat mai multe proiecte, printre care și cel care vizează modernizarea sistemului de termoficare, pentru următori doi ani, și reabilitarea Pasajului Victoriei, investiție de 60 de milioane de euro. Se vor realiza și noi exproprieri pe Prelungirea Ghencea, între strada Brașov și terminalul tramvaiului 41.
Colegiul „Sfântul Sava” se va separa de Școala „Vasile Alecsandri”, iar un teren și o clădire de pe Calea Șerban Vodă, aflate acum la STB, ar putea trece în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului București, după ce proiectele au fost votate.
De asemenea, Piața Unirii va fi transformată într-un mare nod de transport, după ce proiectul privind extinderea infrastructurii de tramvai în zonă a fost adoptat cu 46 de voturi. Va fi realizat și drumul de 20 de milioane de euro pentru cartierul Henri Coandă.
În plus, a fost votat și proiectul „Nodul Avionului – închidere inel median”, prin care Primăria propune un parteneriat cu CFR pentru relansarea investiției, care se ridică la aproape 170 de milioane de euro.
Update 15:20: Mașinile electrice își păstrează gratuitatea la parcare. Jurnaliștii și cei cu mașini hibride nu mai sunt scutiți
Posesorii de mașini electrice sunt în continuare scutiți de plata taxei parcării, după ce USR și REPER au depus amendamente în acest sens.
Cele două partide au propus menținerea acestei facilități până la finalul anului 2028, exclusiv pentru vehiculele electrice, însă după o oră de consultări, consilierii generali au decis să adopte un amendament comun care modifică termenul. Gratuitatea va mai fi valabilă până la sfârșitul anului 2027.
Cele hibrid nu vor mai fi scutite.
Facilitatea a fost introdusă, pentru prima dată, în mai 2016, pentru a încuraja achiziția mașinilor mai puțin poluante.
„Încurajăm mai degrabă un transport cu zero emisii”, a argumentat un consilier REPER.
Primarul general nu a fost de acord cu acest amendament. Edilul a explicat că impactul asupra politicilor de mediu este minim și că o mașină electrică ocupă la fel de mult loc ca orice mașină.
„În urma votului alocării banilor către sectoare, banii tot nu ne ajung. În ceea ce privește tranziția către transportul electrificat, ce susțin acum este tranziția către transportul public”, a spus Ciprian Ciucu.
El a mai spus că sistemul energetic public și privat din Capitală nu face posibilă o promovare a transportului electrificat.
Nici mașinile presei nu mai sunt scutite de la plata parcării.
Măsura aceasta a fost motivată de faptul că serviciul de parcări a ajuns „o glumă”, conform edilului, și că, deși în Capitală există aproximativ 40.000 de locuri de parcare, numărul mașinilor care beneficiază de gratuitate se ridică la 100.000.
Peste 5.000 de mașini ale presei au avut gratuitate, iar peste 1.400 erau doar pentru TVR.
Update 13:15: Cele 10 instituții culturale și pentru spații verzi și cimitire au fost comasate
Cele șapte instituții care se ocupă cu organizarea de evenimente din domeniul cultural au fost comasate într-o singură instituție numită Direcția Generală de Arte și Evenimente Urbane.
112 posturi au fost desființate, iar 50 de angajați încetează raportul de muncă, conform hotărârii.
De asemenea, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), Centrul de Protecția Plantelor și Administrația Cimitirelor vor fi reunite într-o singură instituție care se va numi Administrația Domeniului Public a Municipiului București (ADPMB).
Update 13:13: Muzeul Copiilor promovat intens de Gabriela Firea scapă de tăierile de posturi
Muzeul Copiilor, proiectul PROEDUS pentru copii, despre care Buletin de București a scris de-a lungul timpului că e implicat în „achiziții cu dedicație”, a scăpat de tăierile de posturi, printr-un amendament depus de consilierul USR Dragoș Radu.
„Această modificare este justificată de faptul că proiectul Muzeul Copiilor se remarcă prin creşterea de la an la an a veniturilor proprii și a numărului de vizitatori, peste 80.000 în anul 2025”, se arată în amendamentul lui Dragoș Radu.
Astfel, proiectul fanion al fostului primar Gabriela Firea, își păstrează numărul de posturi de conducere și de execuție.
Update 13:10: „Domnule primar, credeți în Dumnezeu?”
„Domnule primar, credeți în Dumnezeu?”, a ținut consilierul AUR Ovidiu Zară să-l întrebe pe Ciprian Ciucu, în discuția despre comasarea instituțiilor.
Întrebarea lui a rămas fără răspuns.
Update 13:02: Consilier PUSL: „Dacă renunțăm la tramvaiele din Rusia, trebuie să renunțăm și la trotinetele electrice din China”
În timp ce se discuta despre comasarea instituțiilor, consilierul PUSL Bogdan Jelea a avut o intervenție, în care a afirmat că el este de acord cu renunțarea la tramvaiele rusești care trebuie să fie preluate de STB. Totuși, a menționat că „dacă renunțăm la tramvaiele din Rusia, trebuie să renunțăm și la trotinetele electrice din China”.
Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a obligat STB, anul trecut, să cumpere 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani, firmă controlată de către Gruia Stoica.
Compania nu produce vehiculele în România, ci le aduce din Rusia.
Electroputere a dat în judecată Societatea de Transport București, după ce în 2020 a câștigat licitația organizată de Primăria Capitalei, condusă pe atunci de Gabriela Firea.
Ulterior, când funcția de primar a fost preluată de către Nicușor Dan, acesta a interzis conducerii STB să semneze documentul, considerând că este nesustenabil și riscant.
Update 12:00: Reorganizarea aparatului de specialitate a trecut de votul consilierilor
Proiectul de hotărâre pentru reorganizarea aparatului de specialitate al primarului a fost adoptat, în ciuda opoziției masive.
„Felicitări, așa se iau hotărârile. Să vă fie rușine!”, a spus unul dintre oamenii veniți pentru a-și exprima dezacordul cu măsurirle propuse de Ciprian Ciucu.
Ulterior, mai multe persoane au strigat “să vă fie rușine!”.
Update 11:42: Unui angajat i s-a făcut rău
Ședința a fost perturbată în urmă cu puțin timp, din cauza unor zgomote puternice care veneau de pe hol.
Unuia dintre pompierii instituției i s-ar fi făcut rău. Acesta era întins pe jos, în holul din afara sălii de ședință.
Departamentul Pompieri al PMB este și el vizat de restructurări, iar pompierul respectiv a mai vorbit cu presa în trecut, împotriva acestor restructurări.
Responsabili din primărie au sunat la serviciul de urgență și au menționat că o ambulanță va ajunge în scurt timp.

Update 11:36: Tăieri de microfon, chiar când se vorbea de „blaturi”
Împotriva restructurării a mai vorbit Cătălina Lupu, de la Direcția de Investiții, a făcut valuri când a început să vorbească despre „blaturi” făcute de PMB, însă i-a fost rapid tăiat microfonul.
Un consilier a spus că nu este normal ca Ciprian Ciucu, care a părăsit recent sala, să nu fie prezent când oameni din subordinea lui vin să-și spună punctul de vedere despre un proiect care îi afectează și care a fost inițiat chiar de primarul general.
Update 11:18: Director PMB: „Niciodată nu mi-am bătut joc de banul public”
Liliana Mincă, șefa Direcției Monitorizare Recuperare Debite / Creanțe, a ținut un discurs aprins adresat primarului general, în care a spus că se opune restructurării și că direcția pe care o conduce este cea care aduce bani în primărie.
„Niciodată nu mi-am bătut joc de banul public”, a spus ea. Angajata primăriei nu a reușit să-și termine discursul, pentru că președintele de ședință, Cosmin Smighelschi, i-a tăiat microfonul din cauză că nu a reușit să se încadreze în timpul stabilit pentru fiecare luare de cuvânt.
Unul dintre consilieri i-a atras atenția președintelui că oamenii afectați de proiectele propuse trebuie lăsați să termine de vorbit.
Update 11:02: Sindicaliștii se opun restructurărilor
Vicepreședintele Federației Națională a Sindicatelor din Administrație, Pompiliu Buzduga, a luat cuvântul în ședință și a cerut retragerea proiectelor de pe ordinea de zi care vizau reorganizări în instituție.
El a argumentat că în primărie au fost aduși mulți angajați din alte instituții, făcând referire la persoane de la Primăria Sectorului 6 care l-au urmat pe Ciprian Ciucu la PMB, iar astfel, aceste restructurări nu sunt justificate, a spus el.
Dumitru Gherdan, membru în Consiliul Director al Sindicatului Forum, a argumentat și el de la prezidiu că „a face o restructurare în condițiile în care zeci de alte persoane din alte instituții vin în timp ce dai mulți alții afară e de nepermis. (…) Noi ca sindicate nu avem nicio putere să facem nimic în România, dacă opoziția este da fațadă”.
Președintele Federației Sindicatelor din Administrație București, Mircea Mureșan, a spus că adoptarea și promovarea accestor hotărâri nu este legală.
„Oameni competenți vor fi dați afară și vor fi aduși alții care probabil nu știu să-și facă activitatea”, a spus el.
De asemenea, a mai adăugat că este absurd să fie comasate ALPAB, care se ocupă de parcuri, cu instituția care se ocupă de cimitire.
Update 10:30: Repartizarea banilor către sectoare, introdusă pe ordinea de zi suplimentară
Ședința a început oficial, iar repartizarea banilor către sectoarele Capitalei a fost introdusă în ultimul moment pe ordinea de zi suplimentară și mutată în capul listei.
Proiectul a fost adoptat cu 41 voturi pentru, 7 abțineri și niciun vot împotrivă. Sumele vor fi repartizate astfel:

Suma este cea corespunzătoare cotei de 85% din impozitul pe venit estimat a fi încasat în perioada aprilie – decembrie 2026.
Update 10:00: „Domnule Ciucu, ar fi bine să vă amintiți cine v-a adus în funcție”
Ședința încă nu a început, însă oameni care s-au prezentat drept artiști au împărțit presei un memoriu de nelegalitate privind comasarea instituțiilor și o petiție cu zeci de pagini de semnături.
Memoriul de nelegalitate a fost întocmit de Manolescu Cosmin, artist independent, care colaborează cu ARCUB, CREART și Centrul Cultural Expo Arte.
„Ministerul Culturii a comunicat public că instituțiile publice de cultură din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu intră sub incidența măsurilor de reducere a personalului și că excepția a fost inserată la solicitarea sa expresă”, se arată în document
Artistul a mai argumentat că procedura de concediere colectivă nu poate fi parcursă în termenul de 60 de zile.
„Termenul global de 60 de zile prevăzut în proiect nu permite parcurgerea legală a acestor etape în succesiunea lor obligatorie, expunând toate deciziile de concediere riscului de anulare în instanță”, se mai arată în memoriu.
În petiția semnată de mai mulți artiști, scriitori, experți culturali, curatori de expoziții și alți oameni din domeniul cultural, adresată primarului general, ei cer renunțarea la „comasarea forțată a instituțiilor cu misiuni distincte”.
„Domnule primar Ciprian Ciucu, ați câștigat alegerile cu voturile artiștilor, intelectualilor și lucrătorilor din industriile creative. Aceștia v-au ales pentru că au crezut că veți pune cultura și patrimoniul în prim-planul comunității și nu că o veți desființa sub pretextul eficienței.
Înainte de a tăia bugetele culturale și a desființa prin comasare, Domnule Primar Ciprian Ciucu, ar fi bine să vă amintiți cine v-a adus în funcție”, au spus ei.
Printre inițiatorii petiției se află nume precum Dan Cipariu, scriitor și manager cultural, Florin Iaru, scriitor, Mihai Zgondoiu, artist vizual și Laurențiu Constantin, director al Festivalului de Muzică Veche București.
Tensiuni cu sindicatele
Pe ordinea de zi se află unele dintre cele mai sensibile inițiative ale administrației conduse de primarul general Ciprian Ciucu, care vizează restructurarea unor instituții, dar și schimbări care pot afecta șoferii și traficul din București.
Una dintre cele mai tensionate teme este reorganizarea unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei.
Proiectul prevede comasarea a zece instituții în două structuri noi, cu reducerea semnificativă a unui număr de posturi.
Măsura a generat reacții dure din partea sindicatelor, care acuză lipsa consultării și riscul unor concedieri colective mascate. Reprezentanții angajaților au anunțat că vor fi prezenți la ședință și nu exclud declanșarea conflictului colectiv de muncă.
Primăria nu a avut un punct de vedere pe acest subiect.
În paralel, consilierii vor dezbate și proiecte legate de reorganizarea serviciilor publice și eficientizarea cheltuielilor, parte dintr-un pachet mai larg de reforme prin care Ciprian Ciucu încearcă să reducă costurile și să restructureze instituțiile considerate inutile.
Mașinile electrice, hibride și jurnaliștii ar putea pierde gratuitatea la parcare
Un alt subiect important îl reprezintă anularea anumitor gratuități la parcările administrate de PMB.
După dezbaterile din ultimele săptămâni, în care s-a propus eliminarea mai multor facilități, inclusiv pentru mașinile electrice, hibride și pentru jurnaliști, tema e acum pe masa Consiliului General.
Măsurile sunt justificate de administrația Ciucu prin supraaglomerarea locurilor de parcare și necesitatea unei utilizări echitabile a spațiului public. Din cele 6.000 de permise pentru jurnaliști, peste 1.400 sunt doar pentru TVR.
Consilierii USR, parte din „coaliția” din jurul lui Ciucu, au anunțat deja că vor solicita menținerea parcării gratuite exclusiv pentru mașinile electrice, prin depunerea unui amendament la proiectul de hotărâre pentru eliminarea facilității.
CITEȘTE ȘI: USR București solicită menținerea parcării gratuite pentru mașinile electrice până la finalul anului 2028
Alte proiecte importante
Pe agenda ședinței se află și proiecte de infrastructură de amploare, precum reabilitarea unor pasaje rutiere, investiții în extinderea rețelei de transport și parteneriate pentru proiecte majore de mobilitate urbană.
Reabilitarea Pasajului Victoriei se numără printre aceste obiective.
Valoarea totală a investiției este de 247.101.429,30 lei, fără TVA. 2.466.059,79 lei, adică peste 400.000 de euro sunt prevăzuți doar pentru asistența tehnică, iar proiectarea costă 4.449.792,22 lei, adică peste 800.000 de euro.
CITEȘTE ȘI: Cât va dura reabilitarea Pasajului Victoriei. Peste 400.000 de euro prevăzuți pentru dirigenția de șantier
De asemenea, consilierii vor discuta și inițiative legate de adaptarea orașului la schimbările climatice, mai exact proiectul privind rețeaua de refugii anti-caniculă, care presupune utilizarea unor spații existente din oraș pentru protejarea populației în perioadele de temperaturi extreme.
Proiectul a fost criticat pentru faptul că transferă o parte din costuri către alte instituții și operatori.
Ședința de astăzi este așteptată să fie una tensionată, pe fondul conflictelor dintre administrație și sindicate. Buletin de București va transmite în regim livetext principalele decizii și momente relevante ale dezbaterilor.