USR București anunță că va solicita menținerea parcării gratuite exclusiv pentru mașinile electrice, prin depunerea unui amendament la proiectul de hotărâre pentru eliminarea facilității.
Documentul va fi supus la votul consilierilor generali în ședința de joi, 2 aprilie, și prevede ca bucureștenii cu mașini electrice și hibrid să nu mai beneficieze de parcare gratuită pe locurile albastre, administrate de Primăria Capitalei.
În acest context, USR București propune menținerea acestei facilități până la finalul anului 2028, însă exclusiv pentru vehiculele electrice.
„Nu poți elimina brusc avantajele acordate posesorilor de vehicule electrice, mai ales când tendința europeană este de eliminare graduală, nu de retragere abruptă, fără o strategie de tranziție și înainte ca infrastructura alternativă să fie pregătită.
Bucureștiul are nevoie de consecvență și de politici publice predictibile. În plus, înregistrarea anuală a acestor măsuri tocmai a fost reînnoită pentru mii de posesori de vehicule electrice. Renunțarea la ele după doar câteva luni ar crea incertitudine și ar afecta încrederea în politicile publice ale Capitalei”, transmite Vlad Voiculescu, președintele USR București, printr-un comunicat de presă.
Cine nu mai vrea menținerea parcării gratuite
În prezent, cetățenii care conduc astfel de vehicule pot utiliza gratuit locurile de parcare administrate de Compania Municipală Parking București S.A., dacă se înscriu într-un registru special al acestei societăți.
Facilitatea a fost introdusă, pentru prima dată, în mai 2016, pentru a încuraja achiziția mașinilor mai puțin poluante. De-a lungul anilor, actul normativ a suferit modificări, dar parcarea gratuită pentru vehicule electrice și hibrid a fost prelungită.
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat în forma actuală de Consiliul General al Municipiului București, gratuitatea pentru mașinile electrice și hibrid ar urma să fie eliminată începând cu data de 1 mai 2026, așa cum a scris Buletin de București aici.
„Beneficiile vor fi anulate automat, indiferent de perioada de valabilitate ce le-a fost transmisă anterior șoferilor”, anunță Primăria Capitalei.
Asta înseamnă că cei care au deja mașinile înregistrate pentru parcare gratuită, vor începe să plătească tariful de 5 lei pe oră chiar de la începutul lunii mai, și nu de la finalul anului 2026.
Primarul Ciprian Ciucu: „Actuala politică este caducă, este un non-sens”
Încă de la începutul anului 2026, primarul general Ciprian Ciucu a anunțat că analizează eliminarea gratuităților de parcare din Capitală. Edilul declara atunci că serviciul de parcări a ajuns „o glumă” și că, deși în Capitală există aproximativ 40.000 de locuri de parcare, numărul mașinilor care beneficiază de gratuitate se ridică la 100.000.
„Aproximativ 100.000 de mașini au gratuități pe aproximativ 40.000 de locuri de parcare. Deci, actuala politică este caducă, este un non-sens.
Peste de 5.000 de mașini ale presei au gratuități.
Multe zeci de mii de mașini ale persoanelor cu handicap și ale însoțitorilor (am fost informat că aici exista si un fenomen semnificativ de fraudă cu însemne false). Vom menține gratuitatea, dar doar pe cele 4% locuri pe care le organizăm cu acestă destinație, conform legii.
Și mai sunt 86.000 de mașini electrice și hibride, inclusiv ‘mild hybrid’, care ‘se bat’ pe cele cca. 40.000 de locuri de parcare” a declarat edilul Ciprian Ciucu în ianuarie, după cum a scris Buletin de București aici.