După ce lucrările de pe Prelungirea Ghencea vor fi finalizate, aici urmează să existe o cale de rulare a tramvaielor care va face legătura între Strada Brașov și Pasajul Domnești. Într-un răspuns oferit pentru Buletin de București, Primăria Capitalei a transmis că pe acest nou traseu nu va circula linia 41, ci linia de tramvai 47 ar urma să fie extinsă.
Astfel că, prin prelungirea liniei de tramvai, această zonă urmează să fie conectată cu centrul Bucureștiului. În ceea ce privește tramvaiul 41, acesta își va menține traseul actual.
CITEȘTE ȘI Studiu: Naveta din București-Ilfov durează în medie 73 de minute, pe o distanță de doar 16 kilometri
Linia 47, extinsă pe Prelungirea Ghencea
Extinderea rețelei de tramvai în această zonă presupune realizare a circa 5,8 kilometri de cale dublă de rulare pentru mijloacele de transport public. În urma studiului de trafic ce a fost realizat, s-a stabilit ca zona Prelungirea Ghencea să fie deservită de linia de tramvai cu indicativul 47, nu de linia 41, aceasta din urmă rămânând nemodificată.
„Tronsonul cuprins între Pasajul Domnești și Strada Brașov este prevăzut a fi deservit de linia 47, conform traseului menționat. Nu prevede modificare de traseu pentru linia 41”, a transmis PMB într-un răspuns oferit pentru Buletin de București.
Decizia de a prelungi linia 47 are scopul de a lega zona Prelungirea Ghencea de centrul Bucureștiului, tramvaiul urmând să circule, conform informațiilor transmite de administrația publică, pe relația Domnești (Park and Ride) – Prelungirea Ghencea – Piața Unirii.
De asemenea, traseul va pune la dispoziția călătorilor și conexiuni cu alte linii de transport public operate de STB, dar și cu magistrale de metrou.
„Acesta reprezintă o extensie a liniei 47 existente și are ca obiectiv asigurarea legăturii între zona Prelungirea Ghencea și centrul municipiului București și se menține conexiunea existentă dintre zona Ghencea și Piața Unirii. Totodată, traseul asigură conexiuni cu rețeaua de metrou la stațiile Râul Doamnei (magistrala 5) și Piața Unirii (magistralele 1, 2 și 3), precum și cu rețeaua de tramvai în zona stațiilor Brașov (linia 41), Calea 13 Septembrie (liniile 1/10, 11, 25), Calea Rahovei (liniile 23, 32), Dr. Constantin Istrati (linia 7) și Parcul Carol (linia 27)”, se mai precizează în răspunsul Primăriei.
Conform unui răspuns oferit de TPBI pentru Buletin de București la mijlocul lunii iulie, motivul pentru prelungirea traseului tramvaiului 41 nu a fost luat în calcul, este că acest lucru ar putea afecta în mod negativ călătorii. Această linie de transport public este una dintre cele mai solicitate din Capitală,
„Linia 41 înregistrează o cerere foarte mare de transport pe actualul traseu, iar prelungirea acesteia ar putea afecta indicatorii cu privire la ritmicitate și capacitatea de transport”, preciza TPBI la momentul respectiv.
Pe acest nou segment vor circula tramvaie noi
Conform informațiilor oferite de administrația locală, pe acest nou segment de pe Prelungirea Ghencea urmează să circule tramvaie noi.
„Pentru operarea serviciului de transport aferent extinderii sunt prevăzute tramvaie noi, care urmează să fie achiziționate în cadrul Programului Regional București-Ilfov 2021–2027”, a transmis municipalitatea pentru Buletin de București.
În luna iunie PMB a anunțat că va achiziționa 79 de tramvaie noi, de 36 de metri, destinate modernizării rețelei de transport public. Acestea, alături de 100 de troleibuze, urmează să fie cumpărate cu fonduri europene, prin Programul Regional București-Ilfov 2021–2027. O parte dintre noile tramvaie urmează să circule pe noua cale de rulare de pe Prelungirea Ghencea.
Din totalul de 79 de tramvaie, 16 sunt prevăzute pentru a circula pe noua liniei ce este realizată în zona Prelungirea Ghencea.
Care este stadiul lucrărilor pe Prelungirea Ghecea
În data de 14 septembrie 2026, Primăria Capitalei anunțat care este stadiul lucrărilor pe fiecare tronson al Prelungirii Ghencea. După cum a transmis municipalitatea, cel mai avansat este tronsonul cu numărul 2, cel cuprins între Strada Brașov și Râul Doamnei.
Pe acest segment lucrările au ajuns la 85%, la momentul respectiv fiind turnat ultimul strat de beton la șina de tramvai. Ulterior. echipele de muncitori ar fi urmat să se ocupe de așternerea betonului.
PMB a anunțat că se avansează și pe tronsonul 3, cel dintre Râul Doamnei și Strada Valea Oltului. Aici:
- Au fost încheiate lucrările la rețelele de telecomunicații, apă-canal și iluminat public.
- Stâlpii aferenți liniei aeriene de contact a tramvaiului au fost și ei montați.
În prezent, muncitorii sunt concentrați pe partea stângă a drumului, unde lucrează la racordarea bulevardului cu drumurile laterale și la amenajarea trotuarului. În ceea ce privește zona carosabilă, Primăria a transmis că aceasta este finalizată. Astfel că, în scurt timp traficul urmează să fie deviat pe partea stângă, pentru ca lucrările să continue ulterior pe partea dreaptă, atât la infrastructura rutieră, cât și la calea de rulare a tramvaiului.
Pe tronsonul 4, cuprins între Strada Valea Oltului și Strada Mărăcineni, stadiul lucrărilor este următorul:
- Se lucrează la rețelele de apă-canal de pe partea stângă și la rețelele de telecomunicații de pe partea dreaptă.
- Montarea stâlpilor aferenți liniei aeriene de contact a tramvaiului e aproape gata.
- Tot pe acest tronson au început lucrările la bazinul de retenție din zona Mărăcineni, care va avea rolul de a colecta apele pluviale.
Ultimul tronson, cel cu număr 5 care se întinde de la Strada Mărăcineni până la intrare în viitoarea parcare de tip Park & Ride este și el în lucru. Administrația a transmis că aici se lucrează la calea de rulare a tramvaielor, între rampele Pasajului Domnești. Acesta este tronsonul de care se ocupă CNAIR.