Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) propune o schimbare radicală în mersul trenurilor: garniturile vor pleca în fiecare zi la aceeași oră. În prezent, pentru multe trasee ora de plecare variază de la o zi la alta.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) derulează proiectul de introducere a mersului de tren cadențat — adică trenuri la intervale regulate și ușor de reținut, în jurul marilor orașe din România!”, se arată în anunțul instituției.
Mersul candențat înseamnă un sistem de organizare a circulației feroviare în care trenurile circulă la intervale orare egale și precise, cu plecări din gări la aceleași minute fixe în fiecare oră. Astfel, programul va fi mai previzibil și mai ușor de reținut pentru călători.
În prezent, în multe zone din România, dacă vrei să iei trenul, trebuie să te uiți mereu în mers: azi pleacă la 7:12, mâine la 8:47, poimâine poate nu mai e tren deloc la ora aia.
„Mersul cadențat” înseamnă că trenurile pe o rută pleacă la intervale fixe și regulate — de exemplu, un tren la fiecare 30 sau 60 de minute, mereu la același minut al orei: 7:05, 8:05, 9:05… sau 7:05 și 7:35, 8:05 și 8:35 ș.a.m.d. Nu mai trebuie să memorezi un orar complicat — știi din start că „trenul spre X pleacă mereu la și 5 minute”
Bucureștiul se numără printre orașele analizate în cadrul proiectului, alături de Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.
Schimbare radicală în mersul trenurilor: cum trebuie să fie dotat un tren pentru a fi atrăgător
Chestionarul lansat de ARF este anonim și durează aproximativ 10-12 minute. Instituția vrea să afle cum se deplasează oamenii, indiferent dacă utilizează trenul, mașina sau avionul, pentru a putea definitiva viitoarea ofertă de transport feroviar. Chestionarul ARF poate fi completat AICI.
Răspunsurile din chestionare vor fi utilizate pentru stabilirea frecvenței și capacității trenurilor, actualizarea Modelului Național de Transport și fundamentarea investițiilor în infrastructură.
„Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) derulează în această perioadă activități de colectare a datelor în cadrul proiectului „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”.
„Scopul proiectului este de a stabili nevoia de mobilitate în jurul reședințelor de județ, în vederea redefinirii programului de circulație al trenurilor. Vă rugăm să ne sprijiniți în demersul nostru de a îmbunătăți serviciile feroviare naționale și regionale, completând prezentul chestionar.”, se menționează în descrierea chestionarului.
ARF mai precizează că perioada de completare a chestionarului se desfășoară în două etape: august – septembrie 2026, pentru sezonul estival, și octombrie 2026 – februarie 2027, pentru extrasezon.
Chestionarul nu este adresat doar persoanelor care călătoresc cu trenul pentru deplasarea între localități, ci și celor care utilizează frecvent alte mijloace de transport, precum autoturismul propriu sau închiriat, autocarul, transportul de ocazie sau avionul.
CITEȘTE ȘI Mai puțini pasageri în trenurile de pe ruta București – Brașov, în primele 6 luni ale anului
Licitația pentru proiect, lansată în 2024
Introducerea mersului cadențat al trenurilor nu reprezintă un proiect lansat acum. În 2022, ARF a publicat în SEAP un anunț de consultare a pieței, pentru a obținute o valoare estimativă pentru achiziția unui sistem de trenuri cu „mers cadențat” în jurul a 21 de orașe mari din România (poli de dezvoltare și de creștere).
Sistemul presupune o infrastructură feroviară dezvoltată și garnituri de tren performante, precum și suplimentarea personalului și recalificarea profesională a salariaților din sectorul de exploatare vagoane, scria cursdeguvernare.ro în 2022. Un astfel de proiect a avut și CFR Călători, în 2010, atunci când a inclus mersul cadențat în programul de restructurare.
În noiembrie 2024, ARF a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”, cu o valoare totală de 18,9 milioane de lei, fără TVA, conform comunicatului lansat atunci. Implementarea proiectului este estimată la 24 de luni.

Anterior, în iulie 2024, a fost lansată licitația pentru serviciile necesare proiectului. După evaluarea tuturor ofertelor depuse, a fost desemnată câștigătoare asocierea TTL Planning – SYSTRA, în aprilie 2025.
Tot atunci, ARF a anunțat că documentațiile tehnico-economice realizat în cadrul proiectului vor include o serie de analize și date actualizate, necesare pentru fundamentarea deciziilor, printre care colectare de date noi de trafic prin chestionare privind fluxurile de călători și actualizarea și detalierea Modelului Național de Transport (MNT) cu date socio-economice și de mobilitate relevante, la nivelul orașelor analizate.
Stabilirea parametrilor specifici privind infrastructura de transport, inclusiv verificarea capacităților existente, precum și simularea costurilor și veniturilor aferente serviciilor propuse vor fi incluse în documentația proiectului.
Ce schimbare radicală în mersul trenurilor ar urma să apară
ARF urmărește, la finalul proiectului, configurarea unui mers al trenurilor adaptat cererii de mobilitate din jurul marilor orașe. Sunt vizate de proiect atât deplasările de navetă pe distanțe scurte, cât și conexiunile pe distanțe medii și lungi.
Un obiectiv major este fundamentarea Obligației de Serviciu Public în transportul feroviar de călători pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042.
Potrivit estimărilor ARF, un astfel de sistem ar putea crește atractivitatea transportului feroviar, prin servicii mai predictibile și mai ușor de utilizat, contribuind, totodată, și la reducerea dependenței de transportul rutier.
Prin chestionarul lansat, ARF va utiliza răspunsurile celor care se deplasează zilnic spre și dinspre orașele vizate, inclusiv București, vor fi utilizate pentru fundamentarea viitorului mers cadențat.