Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 24 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured Dubai vs. București | Cum trebuie cheltuit un miliard de dolari
FeaturedReportaj

Dubai vs. București | Cum trebuie cheltuit un miliard de dolari

78

Diferența dintre București și Dubai ține de felul cum este cheltuit un miliard de dolari. Dacă în Dubai a fost construită cu un miliard de dolari o clădire de tip zgârie-nori în jurul căreia a fost creat un centru comercial care anual aduce miliarde de dolari pentru oraș, în București trec ani de zile până este modernizat un bulevard care, în cele din urmă, ar ajunge să coste tot cam atât, spune Marius Hărătău, CEO Factory 4.0. Mai mult, în ultimii 10 ani prin mâna primarilor generali ai Capitalei au trecut aproape 14 miliarde de euro și au fost promise servicii publice de calitate și infrastructură dezvoltată, însă multe dintre marile proiecte critice au bătut și pasul pe loc de ani buni.

Întrebat fiind de localnici despre cum arată România, le-am explicat că noi cu un miliard de dolari n-am reușit să facem mare lucru cu un drum, dar ei au reușit să construiască o clădire foarte înaltă care generează miliarde de dolari anual. Deci un proiect foarte bune gândit, foarte bine structurat. Au creat un centru comercial care nu doar creează imaginea unui oraș, ci generează venituri pentru acel oraș. 

A declarat Marius Hărătău, CEO Factory 4.0, în cadrul dezbaterii „Marele București”

Ce lipsește Bucureștiului. Comparația cu Dubai

În București există profesioniști la fel de bine pregătiți ca în Dubai, susține Marius Hătărău, care a declarat și că principala problemă pe care o are Bucureștiul este că nu există leadership la nivel municipal și nici cultura lucrului colectiv, în echipă. 

Este un șoc nu doar cultural, este un șoc atunci când încerci să-ți imaginezi din perspectiva managementului de proiect cum au reușit oamenii ăștia într-un timp atât de scurt să construiască acele lucruri. Problema noastră nu este una de resurse, nu este de oameni. Am întâlnit extrem de mulți români care-și pun resursele pe care le au ca profesioniști în slujba unor companii locale. Avem aceste resurse. Nu avem însă un proiect, nu avem leadership și nu reușim să depășim această barieră a colectivității, a lucrului în comun. 

A adăugat Marius Hărătău
Marius Hărătău în cadrul dezbaterii „Marele București”.
Foto de Ion Mateș

Directorul Factory 4.0 a găsit și soluții pentru a depăși barierele cu care în prezent se confruntă Capitala și printre ele se numără descentralizarea deciziilor și transparentizarea proceselor pentru a crește încrederea în autorități. Aceste lucruri pot fi făcute cu ajutorul noii tehnologii, mai spune Marius Hătărău. 

Noua tehnologie poate ajuta în rezolvarea acestor probleme prin descentralizarea anumitor decizii sau printr-o transparență mult mai mare a proceselor. Atunci când apare transparența, începe să apară și încrederea. Atunci când apar alte mecanisme de luare a deciziilor, începe să apară și încrederea. 

A completat Marius Hărătău

București, în ultimii 10 ani

Primarii care au condus Primăria Generală în ultimii 10 ani au avut „pe mână” peste 13,8 miliarde de euro, iar din acești bani au fost promise anual mari proiecte de infrastructură, servicii publice de calitate și investiții de care să beneficieze atât administrația Capitalei, cât și locuitorii acesteia.

Unele proiecte au fost promise cu peste 10 ani în urmă și nici măcar în prezent nu sunt finalizate. Marile proiecte de infrastructură ale Bucureștiului cum ar fi: Supralărgirea Prelungirii Ghencea, Pasajul Doamna Ghica sau Spitalul Metropolitan sunt departe de a fi terminate, deși aproape în fiecare an din ultimii 10 bugetul Capitalei a trecut de 1 miliard de euro. 

În schimb, edilii Bucureștiului au ales să acorde vouchere, să subveționeze în loc să repare sistemul de termoficare sau să investească masiv în culte.

CITEȘTE ȘI:

Dezbaterea despre „București 2050” a avut loc la The Ark. Poate fi urmărită integral pe pagina de Facebook Buletin de București:

Aceasta a fost ultima discuție din seria „Marele București”, o serie de șase dezbateri despre subiecte vulnerabile și de interes pentru București. Dezbatera a fost moderată de Elena Calistru (președinte, Funky Citizens) și Cătălin Doscaș (reporter, Buletin de București).


Marele București este un proiect elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale, care oferă asistență tehnică Primăriei Municipiului București pentru elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (Strategia #Bucuresti2050). Detalii pe estibucuresti.org // www.fb.com/estibucuresti.org

Citește mai multe detalii aici:

Marele București

FOTO: unsplash.com/wikipedia.com

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.