Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 9 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
scris de

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

672 articole373 Comentarii
Primăria Capitalei dă faliment
ArticoleFeaturedPrimărie

Primăria Capitalei dă faliment, dacă Guvernul împarte iar mai mulți bani la sectoare. Ciucu: „Fac un apel la coaliție. Mă bazez pe sprijinul lui Nicușor Dan”

Primăria Capitalei dă faliment anul acesta, dacă Guvernul va decide să împartă din nou mai mulți bani la sectoare, a avertizat primarul general....

Aerul din Capitală
ArticoleEveniment

Aerul din Capitală, poluat în cele mai multe zone. Gerul și sistemele de încălzire au ridicat nivelul de particule toxice

Aerul din Capitală este poluat, duminică dimineață în cele mai multe zone din oraș, potrivit datelor colectate de platforma Airlive. Platforma uRAD Monitor...

spațiile de servicii pe A7
ArticoleMainTransport

Autostrada spre Moldova vine cu noutăți pentru infrastructura din România: dușuri, cântare pentru camioane, parcări securizate. Unde sunt amplasate spațiile pentru servicii pe A7

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vine cu noutăți pe autostrada spre Moldova. În spațiile pentru servicii de pe A7, pe...

termenul pentru revenirea căldurii
ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | Se prelungește termenul pentru revenirea căldurii în peste 3.000 de apartamente: cel mai devreme 12 ianuarie

Termoenergetica a prelungit termenul pentru revenirea căldurii în apartamente, cu până la patru zile în cele mai multe zone. Astfel, agentul termic va...

stații de încărcare a camioanelor electrice
ArticoleFeaturedTransport

PREMIERĂ | Autostrada Bucureşti va avea stații de încărcare a camioanelor electrice și dușuri, pe tronsonul de nord. Unde vor fi amplasate spațiile pentru servicii

A0, autostrada de centură a Bucureștiului, va avea, în premieră pentru România, spații pentru servicii dotate cu stații de încărcare a mașinilor și...

masa elevilor
ArticoleEditorialFeatured

EDITORIAL | Primăria Sector 3 nu mai are bani pentru masa elevilor. În schimb, bagă milioane de euro în clădiri care nu sunt gata și firme de casă

Anul 2026 a început cu o veste proastă pentru copiii din Sectorul 3: Primăria a anunțat că nu mai poate finanța masa elevilor...

revine căldura
ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | Când revine căldura la cele 3.500 de blocuri cu probleme. Avaria de la CET Sud a fost reparată

Electrocentrale București (ELCEN) a anunțat marți că Avaria de la CET București Sud a fost rezolvată mai repede cu o zi decât data estimată...

amenda pentru nemontarea de repartitoare
ArticoleMainTermoficare

Guvernul amână din nou amenda pentru nemontarea de repartitoare pentru căldură. Cât timp se va mai merge pe paușal

Amenda pentru nemontarea de repartitoare pentru căldură, care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie, a fost din nou...

blocuri nu au căldură
ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | Aproape 3.500 de blocuri nu au căldură și apă caldă. UPDATE 6 ianuarie: Avaria a fost rezolvată

Aproape 3.500 de blocuri nu au căldură și apă caldă luni, 5 ianuarie, din cauza unei noi avarii la CET Sud, care a...

Daniel Tudorache
ArticoleEvenimentMain

Corupții Capitalei (III) | „Diamantul” de la 1. Daniel Tudorache a scăpat de închisoare, deși omul care i-a intermediat mita stă în pușcărie 9 ani

Capitala României este lideră, la nivelul țării, și în ceea ce privește numărul de primari condamnați. Unul dintre cei mai vizibili dintre aceștia...