Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 22 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedTransport

PREMIERĂ | Autostrada Bucureşti va avea stații de încărcare a camioanelor electrice și dușuri, pe tronsonul de nord. Unde vor fi amplasate spațiile pentru servicii

175
stații de încărcare a camioanelor electrice
Autostrada A0. Foto Ionel Scrioșteanu


A0, autostrada de centură a Bucureștiului, va avea, în premieră pentru România, spații pentru servicii dotate cu stații de încărcare a mașinilor și a camioanelor electrice și dușuri. Acestea vor fi amplasate pe lotul 2 din tronsonul de nord al drumului de mare viteză.

Spațile pentru servicii vor avea câte 4 hectare, fiind amplasate pe ambele sensuri de mers, în același loc, în localitatea Balotesti, la km 24+000.

Pe lângă dotările menționate, cele două zone vor mai avea și dotări clasice, precum stații de distribuție de carburanți, toalete publice (separate de benzinării, nu în cadrul acestora), spații comerciale și zona de mâncare.

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat o procedură de licitație pentru concesionarea acestor spații pentru servicii pentru următorii 30 de ani.

Care sunt specificațiile pentru cele două stații de încărcare a camioanelor electrice

În spațiile pentru servicii de la km 24+000, pe lotul 2 din A0 Nord, vor fi amplasate câte două stații de încărcare, separat pentru autoturisme electrice și pentru camioane electrice.

„Stațiile de reîncarcare pentru vehicule electrice ușoare va avea cel puțin 4 puncte de reîncărcare cu putere individuală de 150 kW pe fiecare punct de reîncărcare, pentru fiecare spatiu pentru servicii în parte, iar fiecare grup de reîncărcare aferent celor 4 puncte de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 600 kW”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației organizate de către CNAIR.

Documentul menționează că cele două stații de încărcare a camioanelor electrice vor avea câte cel puțin 8 puncte de reîncărcare cu putere individuala de 350 kW pe fiecare punct de reîncărcare, iar fiecare grup de reîncărcare aferent celor 8 puncte de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 3.600 kW.

Companiile care vor concesiona spațiile pentru servicii vor avea posibilitatea de a executa și alte dotări suplimentare ulterioare (restaurant, motel, spălătorie auto, vulcanizare, statie încărcare GPL/GNL, stație încărcare hidrogen, parcare securizată, etc.), față de cele minime impuse obligatoriu de către CNAIR.

Stațiile trebuie să aibă suficientă energie pentru a încărca simultan câte 4 autoturisme, respectiv câte 8 camioane.

CITEȘTE ȘI: Stațiile de încărcare de pe autostrada A7 nu funcționează încă. În schimb, cad deja panourile antiorbire

Spațiile pentru servicii, concesionat pentru 30 de ani. Redevența minimă pe an: 13 milioane de lei

CNAIR concesionează cele două spații pentru serviciu de pe lotul 2 al autostrăzii A0 Nord, în dreptul localității Balotești, pentru o perioadă de 30 de ani.

Vor fi desemnate câștigătoare ale licitației companiile care oferă cea mai mare redevență anulă, dar nu mai puțin de 13.277.992 de lei pe an.

„Amplasarea tuturor staţiilor de reîncărcare şi de realimentare, precum şi staţiile de reîncărcare și de realimentare propriu-zise trebuie proiectate astfel încât să fie accesibile și uşor de utilizat pentru o cât mai mare parte a publicului, în special pentru persoanele în vârstă, persoanele cu mobilitate redusă şi persoanele cu dizabilități”, se mai arată în caietul de sarcini.

Aceasta ar trebui să includă, de exemplu, asigurarea unui spațiu suficient în jurul parcări, asigurarea faptului că staţia de reîncărcare nu este instalată pe o suprafață cu borduri, asigurarea faptului că butoanele sau ecranul stației de reîncărcare se află la o înălțime adecvată şi că greutatea cablurilor de reîncărcare şi de realimentare este de așa natură încât persoanele cu o forță fizică limitată să le poată manipula cu uşurinţă.

CITEȘTE ȘI: Retrospectiva 2025 | Un an bun pentru autostrăzi. Peste 100 de kilometri noi de drum de mare viteză leagă București cu Craiova, Curtea de Argeș și orașele din Moldova

Cum vor arăta dușurile de pe A0 Nord

O altă premieră pentru România este cea legată de faptul că spațiile pentru servicii de pe autostrada de centură vor fi prevăzute și cu dușuri. Acestea sunt folosite în special de șoferii de camioane, aflați în tranzit, pe distanțe lungi.

„Concesionarul va face toate lucrările necesare și va obtine toate avizele si autorizatiile prevazute de lege si va asigura un spatiu inchis, in afara statiei de distributie carburanti, unde utilizatorii pot sa faca dus beneficiind de apa curenta rece si calda.

„Concesionarul va face toate lucrările necesare și va obține toate avizele și autorizațiile prevăzute de lege și va asigura un spatiu închis, în afara stației de distribuție carburanți, unde utilizatorii pot să facă duș, beneficiind de apă curentă rece și caldă.

Se vor asigura cel puțin 2 cabine de duș separate, care să ofere intimitate persoanelor care le folosesc. Spațiul de dușuri va pune la dispoziția utilizatorilor produse de igiena (săpunuri, șampoane, etc.).

Fiecare cabina de duș va avea prevăzut un sistem de alertare a personalului stației de distribuție carburanți în caz de urgență. Concesionarul va asigura în permanență curățenia și igienizarea cabinelor de duș”, se arată în caietul de sarcini.

Programul de funcționare pentru toate spațiile din zona de servicii va fi non-stop.

Lotul 2 Nord al Autostrăzii A0 a fost deschis circulației rutiere în noiembrie 2023. Spațiile pentru servicii sunt, deocamdată, încă la stadiul de pământ, deci trebuie amenajate „de la zero”.

Autostrada București A0 înconjoară orașui București, pe o tungime de aproximativ 100 km şi se va conecta cu autostrăzile A1, A2 și A3.

Segmentul Nord al Autostrăzii A0 este împărțit în patru loturi:

  • Lotul 1, DJ601 – DN! (Corbeanca), km 2+500 — lim 20+000 (17,5 km);
  • Lotul 2, DNI (Corbeanca) – DN2 (Afumați), kr 20-+000 — km 39-+600 (19,0 km);
  • Lotul 3, DN2 (Afumați) – DN3 (Cernica), kim 39+000 — km 47-+600 (8,6 km);
  • Lotul 4, DN3 (Cernica) – A2, – km 47+600 — km 52+070 (4,47 km).

CITEȘTE ȘI: Câți kilometri vor fi adăugați în 2026 autostrăzilor care pleacă din București. Pro Infrastructură: Un an record

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Planuri pentru construirea unui nou cămin în Regie, pentru studenții Politehnicii. Foto: PUD Splaiul Independenței nr. 290
ArticoleEducațieMain

Sector 6 | Cămin nou în Regie, pentru studenții Politehnicii. Cel vechi va fi demolat

Un cămin nou, pentru studenții Universității Politehnica din București (UPB), urmează să...

răsturnat pe calea ferată
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | Cum s-a răsturnat pe calea ferată mașina lovită de tren la Chiajna

Un tren care circula între București Progresu și București Nord a lovit...

Aplicația e-bloc, suspendată temporar. Bucureștenii care o folosesc revin la plata tradițională. FOTO: jurnalul.ro
ArticoleȘtiri

Aplicația e-bloc, suspendată temporar. Bucureștenii care o folosesc revin la plata tradițională

Plata întreținerii prin aplicația e-bloc este suspendată de BNR, începând cu 20 ianuarie 2026....