Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Sănătate

Separați, dar împreună. Inițiativele care ne ajută să trecem mai ușor peste pandemie

130
Young man freelancer working from home on a laptop.

O pandemie ne aduce împreună la fel de repede ca o ordonanță de urgență. Doar că de data asta împreună, dar separat, fiecare la el acasă. Noul coronavirus a adus cu sine schimbări – de comportament, de mentalitate, de obiceiuri, de interacțiuni, de discuție. Imediat după ce vârstnicii și persoanele afectate s-au autoizolat, au apărut afișe pe scara blocului de la oameni care se oferă să le facă cumpărăturile. După ce s-a anunțat închiderea școlilor, s-au deschis tot felul de platforme online care să-i ajute pe elevi. Exemplele de solidaritate au apărut cam la fel de repede pe cât s-a răspândit coronavirusul. Noi am adunat laolaltă inițiativele demne de lăudat din București.

Livrări cumpărături 

Voluntari din Capitală dar și din toată țara pot ajuta persoanele aflate în imposibilitate de a se deplasa să primească alimente și/sau produse sanitare, pe durata epidemiei coronavirus. Beneficiarul plătește doar contravaloarea cumpărăturilor și transportul.

Studenții se oferă să livreze mâncare și medicamente celor care au peste 50 de ani sau celor care suferă de probleme de sănătate care îi vulnerabilizează la Covid-19.

Primăria Municipiului București caută voluntari care să facă cumpărături pentru persoanele care se află în izolare la domiciliu.

Sănătate mintală și nu numai

Voluntarii despreHub oferă suport gratuit pentru anxietatea generată de criza Covid-19. Sesiunile pentru gestionarea și prevenirea atacurilor de panică durează 30 de minute și sunt disponibile 24/7, la Helpline Anti-Anxietate: 0374.456.420.

Suport psiho-emoțional gratuit oferit de specialiști licențiați la 031 630 2020. „Dacă situația actuală te afectează foarte mult emoțional, poate nu dormi sau ai atacuri de panică și stări de anxietate, simți că pierzi controlul, ești în carantină, izolat la domiciliu, nu te panica.”

Psihoterapeuții Fundatiei Sensiblu oferă suport telefonic la numărul 0787 54 18 54. Sunt încurajate să sune persoanele care se confruntă cu stări anxioase generate de situația actuală, limitând astfel riscurile legate de părăsirea domiciliului și interacțiunile directe.

ASPI oferă gratuit 6 ședințe online care să includă partea psiho-somato-emoțională. Pentru a beneficia de ele, trimite un mail pe adresa: sustinere@psihoterapieintegrativa.ro.

Este „o linie de consiliere și suport psihologic oferită de specialiști în sănătate mintală pentru cei mai încercați dintre noi în această perioadă, personalul medical, paramedical și sanitar implicat în tratarea persoanelor infectate cu virusul COVID-19.

Spitalul Colentina se transformă în centru pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus și, deci, toate internările sunt închise. Ei au deschis un serviciu online gratuit de evaluare medicală la distanță, prin intermediul căruia medicii pot oferi recomandări medicale.

Donații și voluntariat

Asociația pe Stop a distribuit sâmbătă geluri dezinfectante și pachete cu produse de igienă menstruală în comunități defavorizate.

Bridaga de Comunicare Nonprofit caută voluntari. Poți să contribui ca voluntar la rezolvarea unor briefuri și taskuri de comunicare nonprofit cu miză pe probleme sociale sistemice sau urgențe ale României.

După ce au construit un spital din donații, cei de la Dăruiește Viața strâng bani pentru necesarul spitalelor din România care se confruntă cu Covid-19. Donațiile tale ajung în spitalele de boli infecțioase și spitalele de urgență din țară și la personalul medical care va fi cel mai expus la virus. Au facut deja rost de 10 aparate de ventilație mecanică.

Poți să #staiacasă și să contribui. Zi de Bine încearcă să strângă bani pentru echipamente de protecție, containere de urgență și dezinfectanți. Dacă vrei să ajuti, poți dona la Asociația Zi de Bine.

Ajută la crearea unor echipe de suport. 24 Hours Challenge/ Hackaton își propune să genereze soluții prin care să ajute antreprenorii din România confruntați cu criza Covid-19.

Atelier de croitorie care confecționează măști de protecție pro bono. Poți dona materiale.

Educație

Petruș Stuparu și Magor Csibi țin un webinar gratuit pe 17 martie, marți, despre crearea de obiceiuri și comportamente constructive pentru oamenii care, brusc, s-au trezit că lucrează de acasă. „Studiile spun că doar 35% dintre noi au avut posibilitatea să aleagă să lucreze de acasă, iar restul se pot trezi depășiși de această nouă realitate.

Cabinetul de Psihologie Gheoculescu Elena ține un workshop gratuit dedicat asociației Dăruiește Viață. „Marți la ora 18.00 ne întâlnim online și discutăm despre cum le vorbim copiilor despre Covid 19, cum le explicăm multitudinea de schimbări din rutina lor, cum îi ajutăm să facă față acestor modificări și mai ales cum avem grijă de propriile emoții și emoțiile lor.

Lecții online interactive de matematică, limba română, istorie și engleză pentru elevi. Totul gratuit, doar cu înscriere.

Platforma Brio.ro a oferit gratuit teste de matematică și română pentru o clasă întreagă primilor 100 de profesori care au făcut o solicitare. „Testele BRIO pot fi efectuate din confortul propriului cămin, iar profesorul poate primi rapoartele și face recomandări personalizate fiecărui elev.

O lună de abonament Ultimate gratuit de la Twinkl România pentru profesorii și părinții care au nevoie de sprijin în perioada închiderii școlilor.

Luni, 16 martie, la ora 9 dimineața a debutat Teleșcoala, un program de învățământ la distanță disponibil pe TVR2 și pe canalul Youtube al TVR.

Școala pe net este o platformă pentru profesori unde se găsesc resurse gratuite pentru a continua predarea pe platforme ușor de accesat și utilizat.

Cultură

Opera Comică difuzează spectacole live și gratuit pe Facebook. Cea mai recentă operă difuzată este Cenușăreasa.

Institutul Național al Patrimoniului administrează o listă cu muzee care au la dispoziție tururi virtuale.

Teatrul Țăndărică vine în ajutorul copiilor și a părinților. Spectacolele vor fi disponibile în regim de transmisie Live și vor putea fi vizionate timp de 90 de minute începând cu ora programată.

Pe rețelele de socializare oficiale ale BMB vor fi postate concursuri, jocuri, spectacole ale Teatrului de Păpuși Licurici, recenzii de cărţi, povești digitale și recitaluri de muzică din cadrul proiectului „Opera la bibliotecă”.

Aici se găsesc filmări din parcurile naționale ale României.

Plăți online gratuit

Pago devine integral gratuită pentru toți utilizatorii, pentru cel puțin 30 de zile. Utilizatorii pot plăti online oricâte facturi și taxe au nevoie.

Soluții pentru plăți online care nu necesită shopping cart. Link-ul poate fi trimis pe email, mess, whatsapp, sms.

Alte inițiative

Proiectele de la Code4 sunt extrem de utile pentru oricine vrea să fie informat corect despre pandemia Covid-19, fie că stă acasă, că e în România sau face parte din diaspora.

Autonom pune la dispoziție pentru închiriere gratuită timp de 3 luni cu posibilitatea de prelungire, mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor.

Recomandăm să accesați și această listă cu inițiative civice/private din România de unde ne-am inspirat și care se actualizează constant. O găsiți aici.

Vom actualiza lista pe măsură ce mai apar alte exemple de solidaritate.

Editor: Oana Despa

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Ecograf performant, la Maternitatea Giulești. FOTO: ASSMB
ArticoleMainSănătate

Ecograf performant la Maternitatea Giulești

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă amplasarea unui ecograf performant...

Ministrul Rafila și-a numit consilierul în consiliile de administrație a trei spitale din București
ArticoleSănătateȘtiri

HOTNEWS | Ministrul Rafila și-a numit consilierul în consiliile de administrație a trei spitale din București

Ministrul Rafila și-a numit consilierul, Cătălin Lungu, în consiliile de administrație a...