Cea de-a douăsprezecea ediție a marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor” va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, în București și în alte șapte orașe din țară. În Capitală, evenimentul va începe de la ora 15:00, iar locul de întâlnire va fi în Piața Universității, la statui.
Marșul este organizat de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, formată din mai multe organizații neguvernamentale care militează pentru drepturile femeilor.
Printre revendicările organizatorilor se numără implementarea legii femicidului, intrată în vigoare la finalul lui aprilie 2026, educație pentru egalitate de gen și protecție reală pentru femei, inclusiv împotriva violenței cibernetice.
„Vino alături de noi să strigăm împreună „Stop violenței împotriva femeilor!”. De 12 ani, ieșim în stradă pentru că ne dorim o țară în care fetele și femeile să trăiască în siguranță, o țară în care violența de gen să fie prevenită și descurajată.
Anul acesta a fost adoptată legea femicidului, un pas înainte pentru salvarea de vieți. Însă femeile sunt ucise în continuare, cu legea în brațe. În România, o femeie este ucisă de partenerul său în fiecare săptămână”, a transmis Rețeaua VIF.
Linie telefonică gratuită pentru victimele violenței domestice: 0800.500.333
Puncte de întâlnire pentru Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor”
- București – 15:00, Piața Universității – esplanada cu statui
- Brașov – 15:00, Aula S. Chiriacescu
- Baia Mare – 10:30, Casa de Cultură
- Timișoara – 16:00, Piața Victoriei
- Cluj – 15:00, Monumentul Memorandiștilor
- Arad – 14:30, Palatul Administrativ
- Piatra-Neamț – 17:00, Curtea Domnească
- Târgu-Mureș – 11:00, Cetatea Medievală
Solicitările organizatorilor: Implementarea Legii femicidului și consolidarea ordinelor de protecție
Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced a intrat în vigoare la finalul lui aprilie 2026. Actul normativ definește termenul de femicid și introduce noi obligații pentru autorități, precum efectuarea unei analize de risc și punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu în toate cazurile de violență domestică, precum și colectarea și raportarea datelor privind violența împotriva femeilor.
Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor solicită implementarea legii femicidului, astfel încât riscul să fie identificat și evaluat în toate cazurile de violență împotriva fetelor și femeilor.
„Cerem implementarea legii femicidului astfel încât în toate cazurile de violență împotriva femeilor și fetelor să fie evaluat și identificat riscul de polițiști, procurori, judecători, să poată fi dispuse de îndată măsuri de protecție care să prevină noi crime. Nu este suficient să avem o lege dacă lipsesc instrumentele de colectare a datelor și de evaluare a riscului. Femeile sunt în continuare ucise!
Este nevoie de instruirea periodică a polițiștilor, procurorilor, judecătorilor și cadrelor medicale pentru identificarea factorilor de risc de escaladare a violenței.”
Instrumentele specifice de evaluare și gestionare a riscului ar trebui aprobate prin hotărâre de Guvern, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a legii. Adică până pe 26 octombrie 2026.
Organizatorii marșului solicită și colectarea sistematică de date cu privire la fenomenul căsătoriilor forțate sau între minori și la cel al violenței de gen, inclusiv înființarea unui Registru național privind situațiile de violență domestică.
Vrem să tragem la răspundere agresorii, astfel încât violența să nu mai fie minimalizată, tolerată, justificată sau tratată ca o “problemă de familie” sau “specifică” unor anumite comunități sau categorii de persoane!
Mai mult, Rețeaua VIF semnalează problema subfinanțării serviciilor și protecția și sprijinirea victimelor violenței de gen. ONG-urile solicită inclusiv măsuri de sprijin social și financiar pentru victime, precum scutirea de la plata unor taxe și impozite, sprijin pentru plata chiriei sau o indemnizație de sprijin pe parcursul perioadei de protecție.
Alte măsuri solicitate vizează îmbunătățirea procedurii privind emiterea ordinelor de protecție, monitorizarea electronică a agresorilor sau introducerea educației pentru egalitate de gen în sistemul formal de învățământ.
„Cel mai bun instrument pentru a preveni violența este schimbarea mentalităților legate de rolurile femeilor și bărbaților în familie și în societate. Rupem ciclul violenței numai prin educație despre egalitatea în drepturi, relații sănătoase, consimțământ și combaterea stereotipurilor care normalizează violența asupra femeilor. Vrem ca noile generații să nu mai perpetueze ciclul violenței pe care-l văd în familiile lor și în societate”, au transmis organizatorii marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor.
Violența împotriva femeilor în cifre
Cel puțin 66 de femicide au avut loc anul trecut în România, dintre care șase în București și Ilfov, conform paginii de instagram stop.femicidelor, care monitorizează cazurile din România şi diaspora, precum şi tentativele mediatizate.
Cu alte cuvinte, o femeie a fost ucisă, în medie, la fiecare cinci zile.
Cel puțin 31 de femicide au avut loc în primele opt luni ale acestui an, potrivit aceleiași surse.
Alte statistici prezentate de Rețeaua VIF:
- 445 de femei au fost ucise de un membru de familie în ultimii 10 ani în România (IGPR).
- 42% dintre femeile din România (cu vârste între 18 și 74 de ani) au fost supuse violenței fizice și/sau sexuale cel puțin o dată de la vârsta de 15 ani. Procentul este semnificativ mai mare decât media UE, de 31%. (EIGE, 2025)
- 37% dintre femei au fost victime ale violenței fizice și/sau sexuale exercitate direct de un partener intim (comparativ cu 18% media UE).
- 46% dintre femeile care au avut un partener au fost supuse violenței psihologice (hărțuire, intimidare, izolare sau amenințări) de-a lungul vieții.
- 34% dintre victime care au suferit abuzuri fizice sau sexuale în ultimul an nu au spus nimănui despre ce li s-a întâmplat, din cauza fricii, stigmei sau lipsei de încredere în autorități.
- 69% dintre femeile afectate de violența fizică sau sexuală au suferit consecințe fizice sau psihologice pe termen lung asupra sănătății lor. (EIGE, 2025)
Linie telefonică gratuită pentru victimele violenței domestice: 0800.500.333
