Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 10 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Soluție „de compromis” în Berceni. Primarul nu a primit asfaltarea drumului agricol propus și au început reparațiile la pasajul peste Autostrada A0

16
Soluție „de compromis”. Primarul din comuna Berceni nu a primit asfaltarea drumului agricol propus. Au început lucrările la pasajul peste Autostrada A0 | FOTO: Alexandru Stan
FOTO: Alexandru Stan

S-a găsit o soluție „de compromis” în comuna Berceni. Primarul nu a primit asfaltarea drumului agricol propus, pe banii constructorului turc, însă lucrările la pasajul peste Autostrada A0 au început, potrivit unui video publicat de edilul liberal.

„Constructorul Alarko a reluat de astăzi lucrările de reparații la pasajul peste A0 de pe DJ401, în urma unei notificări pe care ne-au transmis-o ieri, în jurul orei 16:00. Din păcate, acesta nu a ținut cont de condițiile solicitate de Primăria Berceni”, a transmis George Ene pe pagina sa de Facebook.

Edilul a mai adăugat că s-a adresat Ministerului Transporturilor, unde s-a constituit o ședință cu reprezentanții CNAIR și ai Consiliului Județean Ilfov. În urma discuțiilor a fost adoptată o soluție „de compromis”.

Astfel, pentru a permite circulația în condiții optime pe pasajul rutier la care se lucrează, George Ene a transmis că circulația va rămâne deschisă pe ambele benzi ale pasajului în timpul orelor de vârf. Mai mult, lucrările se vor desfășura exclusiv în intervalul 10:00-16:00, deoarece, potrivit edilului, constructorul refuză să lucreze pe timpul nopții.

Acesta s-a arătat nemulțumit și de faptul că turcii de la Alarko refuză construirea rutei alternative prin Str. Sfânta Ana.

Pe durata în care muncitorii vor lucra la pasajul peste Autostrada A0, timp de șase ore pe zi, circulația pe pasaj se va desfășura în sistem alternativ. În acest timp, șoferii vor fi direcționați pe pod cu ajutorul semafoarelor. În afara programului de lucru, instalația de semaforizare va fi îndepărtată.

În același clip, primarul a mai explicat și faptul că CNAIR va asigura și va amenaja accesul rutier pe sub autostrada A0. Între timp, acesta a mai anunțat și faptul că va lucra împreună cu Primăria comunei Vidra și Consiliul Județean Ilfov pentru amenajarea rutei Sfânta Ana – ArchivIT – Centura București.

CITEȘTE ȘI: Primăria Berceni ține pe loc reparațiile la podul peste autostrada A0 de pe raza comunei, acuză CNAIR. Când va fi restricționat traficul rutier

Drumul agricol pe care primarul din Berceni îl vrea asfaltat, plin cu „alei de servitute”

În urmă cu câteva săptămâni, înainte de „războiul” dintre primărie și CNAIR, dar și înainte să se ajungă la „Pacea de la Berceni”, Buletin de București a mers la fața locului pentru a vedea cum arată ruta ocolitoare pe care primarul o vrea asfaltată.

Vizita a venit în contextul în care, în urmă cu câteva săptămâni, CNAIR a transmis la solicitarea redacției că soluția propusă de primarul liberal George Ene (PNL) ar fi imposibil de realizat, întrucât asfaltarea și pregătirea carosabilului ar dura șase luni, în timp ce lucrările la pod ar fi gata în doar trei.

Soluția propusă de primărie pentru devierea traficului pe perioada lucrărilor a fost asfaltarea unui drum agricol pe traseul DJ 401 – Str. Sfânta Ana – Str. Lanului – DNCB. Constructorul care trebuie să refacă podul pe garanție a refuzat categoric această variantă, întrucât era foarte scumpă și greu de pus în practică.

Pentru CNAIR, solicitarea de deviere a traficului pe Str. Sf. Ana ar fi inacceptabilă. Experții companiei susțin că transformarea unui teren agricol într-un drum care să suporte trafic greu ar necesita decopertări masive, stabilizarea fundației, două straturi de asfalt și podețe.

Deși nu am putut să parcurgem întreaga lungime a secțiunii de 4,5 kilometri pe care George Ene o vrea asfaltată în schimbul avizului ce va permite desfășurarea lucrărilor la pasajul peste A0, am avut ocazia să surprindem o serie de „alei de servitute” gata betonate, care se aflau în mijlocul câmpului, între mai multe parcele de pământ.

Vezi mai multe fotografii și citește întregul material despre drumul dintre parcele aici.

CITEȘTE ȘI: Saga podului peste Autostrada A0 continuă. Primăria Berceni explică de ce nu a fost de acord cu devierea propusă de constructor și CNAIR

Autor

  • Alexandru Stan

    Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea.

    Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

scris de

Alexandru Stan

Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

pe același subiect