Într-o clădire în stil neoromânesc de lângă București, aflată într-o zonă care din exterior pare un parc abandonat, o echipă de cercetători lucrează pentru avansul științific al omenirii. Rezultatele lor sunt remarcabile și puțin cunoscute în țară. De altfel, este greu de făcut o ierarhie a celor mai importante experimente care au loc la Institutul de Științe Spațiale de pe platforma de la Măgurele.
Oamenii de știință care lucrează aici se feresc să facă un clasament, pentru că pasiunea pe care o injectează în fiecare nouă cercetare este la fel de mare.
Ce este mai important între contribuția la descoperirea celebrului boson Higgs, o parte elementară a universului care a fost căutată timp de un secol și care a adus echipei un premiu Nobel, ALICE (A Large Ion Collider Experiment), realizat prin colaborare cu Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) sau telescopul Hyper Scout H, care studiază la milimetru un asteroid aflat în apropierea Pământului, pentru a identifica cea mai bună metodă de lovire a unei astfel de corp ceresc atunci când va apărea un risc real de coliziune cu lumea noastră?
Da, deși ai fost obișnuit să crezi că în România „nu se mai produce nimic” sau „nu se mai face cercetare”, de fapt, toate aceste experimente extraordinare, conduse de oameni de știință de înalt nivel, au loc în orășelul din umbra Capitalei care a devenit un punct din rețeaua mondială a inovației.
Am vizitat Institutul de Științe Sociale de pe platforma de la Măgurele și am rămas uimit de ce am descoperit acolo. Iată, în continuare, doar o parte din activitatea cercetătorilor.
Autor: Darrin Ciobanu
Într-o cameră de conferință de la primul etaj, decorată cu postere despre activitatea științifică a cercetătorilor de aici, m-am întâlnit cu Octavian Micu. Lucrează la Institutului de Științe Spațiale din 2011 și ocupă atât poziția de Cercetător Științific Gradul I, cât și de Secretar Științific.
După ce a absolvit facultatea la Cluj-Napoca, Octavian Micu, acum în vârstă de 49 de ani, a urmat un master în SUA în fizică matematică, apoi și-a obținut doctoratul la Universitatea din Alabama, cu o teză despre modele din fizica matematică care presupuneau non-comutativitatea în spațiu-timp.
Din Statele Unite s-a mutat la Dortmund, în Germania, pentru o poziție post-doctorală. În cele din urmă s-a întors în România, unde domeniul său principal de cercetare este cel al modelelor de gravitație și al găurilor negre.
Octavia Micu ne-a explicat că îi este greu să clasifice importanța experimentelor desfășurate la Institutul de Științe Spațiale de la Măgurele, pentru că toate urmăresc chestiuni fundamentale ale universului.
„Proiectele științifice la care se lucrează în institut sunt destul de complicate, pentru că toate au un impact de foarte mare relevanță în diferite domenii. E foarte greu să compari.
De exemplu, sunt colegii noștri care sunt în grupul ALICE de la CERN, acolo unde se fac coliziuni între particule și se studiază rezultatele obținute. Din coliziuni, se produce o energie foarte mare în centru de masă și toată acea energie se preschimbă în multe particule. Ei, ei studiază chestia asta, pentru a înțelege mai bine fundamentele universului.
Încercăm să înțelegem mai bine, la nivel cât mai detaliat, cum funcționează universul.
În același timp, avem colegi care lucrează în fizică spațială și studiază atmosfera superioară a Pământului. Aceea este interesantă din alte perspective. Avem colegi care lucrează în experimente de fizică a neutrinilor sau în experimente de cosmologie. Interesante din altă perspectivă. Deci mi-ar fi foarte greu să compar”, ne-a explicat Octavian Micu.
Institutul de Științe Spațiale, implicat într-o cercetare care a luat Premiul Nobel
Una dintre cele mai mari realizări ale Institutului de Științe Spațiale a fost participarea la experimentul CERN care a descoperit bosonul Higgs, o parte elementară a universului ce a fost teoretizată de mai bine de un secol, dar niciodată dovedită până recent.
Această descoperire, la care a luat parte institutul de la Măgurele, a primit și premiul Nobel.
Contribuții importante au avut cercetătorii români și la experimentul Planck, care a mapat fondul cosmic de radiații, și experimentul Euclid, care mapează partea întunecată a universului, pentru a descoperii secretele materiei negre și a modului său de funcționare.
Viața de zi cu zi de la muncă a lui Octavian Micu este puțin diferită de a colegilor săi, pentru că activează în cadrul institutului și ca secretar științific.
Așa că trebuie să combine responsabilitățile administrative zilnice ce țin de poziția lui de secretar cu munca propriu-zisă de cercetător. Lucrează foarte mult cu creionul pe hârtie, chiar și când vine vorba de calcule complexe ce țin de fizica universului.
Octavian Micu spune că munca sa poate părea monotonă din exterior, dar pentru o persoană pasionată de matematică și spațiu, provoacă doar entuziasm și bucurie zi de zi.
„Pare monoton. Dar fiecare problemă este diferită de cealaltă și atunci munca nu mai este deloc monotonă. Ce ai de făcut azi nu este ce ai făcut ieri. Din exterior, într-adevăr, pare că un om se așează la muncă, face calcule, le verifică pe calculator, face niște grafice, scrie un articol și repeat în fiecare zi.
Dar partea preferată la munca mea este să înțeleg fenomene fizice, să înțeleg cum funcționează natura, cum funcționează universul sau să încerc să găsesc explicații pentru chestii care nu sunt încă cunoscute.
Cea mai importantă parte, cred, la orice om de știință este curiozitatea asta spre necunoscut, spre chestii neînțelese, nebătute în cuie”, îmi vorbește cu entuziasm cercetătorul cu studii în România, SUA și Germania.
ALICE pentru energie mai eficientă, mai ieftină și mai puțin poluantă
Dintre toate camerele Institutului de Științe Spațiale, cea mai interesantă și aparte este cea a Data Center-ului de la subsol. În spatele unei uși metalice, se află un spațiu larg, cu pereți decorați cu modele în stil neoplasticist.
În mijlocul camerei se află mai multe șiruri și coloane cu paralelipipede metalice negre, cu varii luminițe verzi, care clipesc și produc un zumzet puternic specific sistemelor de răcire. Aceste aparate impunătoare reprezintă Data Center-ul în sine și au ca scop să ia legătura cu alte servere din jurul lumii și să contribuie la o rețea globală de calcul.
Într-un colț, se află și o masă cu varii componente și scule necesare întreținerii hardware-ului.
În această cameră gălăgioasă îl găsesc pe Adrian Sevcenco, cercetător științific gradul III în cadrul Laboratorului de Fizica Energiilor Înalte. Are 48 de ani și lucrează în cadrul Institutului de Științe Spațiale din 2002. Se mai ocupă și cu programarea și IT-ul.
Este specialist în ciocnirea particulelor și în studierea convertirii energiei în materie. Adică, faimoasa teorie a lui Einstein, „ E = mc² ”. Pentru studierea acestor fenomene, Adrian Sevcenco face zi de zi procesare numerică, își verifică ipotezele și teoriile prin experimente și lucrează pentru diferite proiecte.
Unul dintre acestea, de care omul de știință este și foarte mândru, este ALICE (A Large Ion Collider Experiment) realizat prin colaborare cu Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), la care lucrează și în prezent.
„Distanța dintre efort și rezultat e foarte mare”, îmi spune cercetătorul. Are dreptate, pentru că sunt convins că a ajuns la această concluzie după foarte mult studiu.
Pasiunea este cea care-i alimentează munca. Pasiunea pentru spațiu și fizica particulelor elementare. Proiectul ALICE, la care participă Sevcenco, se ocupă specific de acest din urmă domeniu, iar descoperirile din proiect ar putea revoluționa și eficientiza complet modul în care este produsă energia pe viitor.
Există și o parte mai puțin plăcută: evaluare erorilor. Când scrie cod sau face calcule și procesare numerică, verificare erorilor, când calculele nu ies, este partea cea mai obositoare. O muncă „migăloasă” și „o distragere”, de la aspectele care îl interesează cel mai mult.
„Vom caracteriza o lume”
Înapoi la etajul 1, în biroul Laboratorului de Fizica Energiilor Înalte, îl găsim pe Marcel Popescu. Cercetător științific gradul II, are 42 de ani și lucrează de 16 în cercetare și de 2 ani în cadrul Institutului de Științe Spațiale.
Concret, Marcel Popescu se ocupă cu studierea sistemului solar prin intermediul mai multor telescoape din jurul lumii, sau chiar din spațiu, și cu funcționarea instrumentului de cercetare Hyper Scout H, în colaborare cu Agenția Spațială Europeană.
Hyper Scout H este un instrument de observare plasat pe un satelit ce orbitează în jurul unui asteroid apropiat de Pământ, pe nume Hera. De aici acel H singural în numele proiectului. Iar apropiat înseamnă la „doar” aproximativ 195 de milioane de kilometri distanță de planeta noastră în momentul în care se va întâlni cu obiectul zburător lansat în spațiul cosmic în urmă cu 8 ani,
Când vine vorba de munca sa de zi cu zi, lui Marcel Popescu îi place tot ceea ce face: obținerea de date noi și participarea la noi descoperiri îl fac cel mai fericit. Nu îi place însă partea birocratică și administrativă, care nu țin direct de cercetare.
Dar până la urmă totul este suportabil, cât timp se ajunge rezultate inovatoare.
„Hyper Scout H a obținut o imagine a Pământului și a Lunii la 1.000.700 de metri […] Mi s-a părut spectaculos!”.
Cercetorul din Românua va continua să lucreze la proiectul monitorizării asteroidului Hera, realizat de Agenția Spațială Europeanp, până la finalizarea misiunii.
Satelitul pe care călătorește instrumentul Hyper Scout H va ajunge la o distanță de 5 km de asteroid în luna noiembrie, moment pe care Marcel Popescu îl așteaptă cu nerăbdare.
„Vom caracteriza o lume. Un obiect care prin telescop se vede doar ca un punct de lumină va deveni o lume în miniatură cu ajutorul acestor instrumente”, mi-a explicat omul de știință din Măgurele.
Pe peretele de lângă biroul lui Popescu se află și un calendar al misiunii Hyper Scout H, la care nu mi-a fost permis să mă uit cu mare atenție.
Cercetătorul mi-a spus că informațiile de pe calendar nu sunt secrete sau clasificate, dar ar prefera să nu divulge detaliile proiectului până când misiunea la care lucrează nu este finalizată cu succes.
Am înțeles și am fost de acord.
Colegul lui Marcel Popescu de biroul din cadrul Laboratorului de Fizica Energiilor Înalte este Bogdan Dumitru. Are 38 de ani și este cercetător științific în cadrul Institutului de Științe Spațiale din 2009. Se ocupă de părțile mai tehnice ale laboratorului, specific pe partea de grid și astronomie.
După conduita și după modul în care vorbește, Dumitru pare sursa de umor a laboratorului în zilele mai lungi și grele de cercetare.
El îmi spune că Institutul de Științe Spațiale este frecvent vizitat de grupuri de copii pasionați de spațiu și astronomie. Grupurile apar cel puțin o dată pe lună și pot veni uneori și câte 400-500 de copii pe zi.
Cercetătorii se bucură de vizitele celor mici și de pasiunea lor pentru spațiu și speră ca unii dintre copii să devină cercetători la rândul lor și viitori colegi.
Nu toți sunt la fel de deschiși. Mulți cercetători îi văd pe copii ca pe o „distragere” de la munca lor științifică. Dar nu este o distragere atât de nesuportat dcă trenul oprește pentru foarte scut timp.
Juniorii
Cei mai tineri cercetători ai Institutului de Științe Spațiale sunt Alexandru Manea și Maria Linc, de 26 și 23 de ani. Ambii lucrează în institut de trei ni și ocupă poziția de asistent de cercetare științifică și tehnician în cadrul Laboratorului de Fizica Energiilor Înalte, numit și „Laboratorul zece-zece”.
Ca tineri asistenți de cercetare științifică, munca lui Alex și a Mariei include multe aspecte precum cititul de articole științifice noi apărute, dezvoltarea de coduri și participarea la colectarea datelor, obținerea rezultatelor din date preluate de pe serverele CERN și procesarea datelor cu caracter științific.
Cel mai mare proiect la care participă Alex și Maria este ALICE, la care lucrează și contribute în fiecare zi, chiar și ca asistenți de cercetare. Pentru ei, ALICE este proiectul de care sunt cel mai mândri.
Pasiunea Mariei pentru științele spațiale a început din liceu, când a devenit foarte pasionată de fizică. Nu a putut rata, prin urmare, oportunitatea să lucreze la Institutul de Științe Spațiale.
Alex a vrut de la bun început să studieze fie la Facultatea de Fizică, fie la Politehnică. A ales, într-un final, Facultatea de Fizică, pentru că o consideră că l-ar fi ajutat mai mult să-și urmeze pasiunea.
Pentru Alex, partea preferată a muncii sale o reprezintă, asemeni multor alți colegi de-ai lui, obținerea rezultatelor vizibile. Alex se bucură cel mai mult la locul de muncă când reușește să publice cercetări și rezultate și când poate vorbi cu alți oameni de știință din domeniu.
Maria este de aceeași părere, dar apreciază și că, din perspectiva ei, acesta este un job social. Adică, „mergem la conferințe, școli. Și cumva din cauza asta nici nu simt că e jobul ăla clasic, de la nouă dimineața la cinci după-amiază?”. Și ei îmi explică, simultan, că partea cea mai puțin plăcută a muncii de cercetător sunt „hârtiile” și birocrația.
Munca celor doi tineri are efecte reale asupra vieților noastre, dar, în acest domeniu, rezultatele vin greu și schimbările aduse de descoperirile acestora și mai greu. „Să te obișnuiești să nu ai mereu rezultate”, ne povestește Alex legat de toate cercetările care pot fi amânate sau respinse de către marile comisii.
Din munca pe care o fac cercetătorii de zi cu zi, doar o fracțiune mică devine publică, ca apoi să fie dezvoltată în continuare.
Emisar, satelit dezvoltat integral în România de Institutul de Științe Spațiale și partenerii săi
Una dintre cele mai mari realizări ale Institutului de Științe Spațiale a fost colaborarea acestora la dezvoltarea satelitului EMISAR, primul satelit de comunicații dezvoltat integral în România, împreună cu Universitatea Maritimă din Constanța, compania privată Romanian InSpace Engineering (RISE) și RARTEL. Un proiect istoric pentru țara noastră.
Emisar a fost lansat pe orbită pe 31 martie anul acesta, de la baza spațială Vandenberg (California, SUA), în cadrul misiunii Transporter-16 operată de SpaceX.
Misiunea sa demonstrează un serviciu “Store-and-Forward”, permițând transmiterea de mesaje digitale între stații de sol. Datele sunt stocate la bord și retransmise atunci când satelitul survolează România, prin intermediul celor două stații de sol de la ISS Măgurele și UMC, potrivit unui comunicat al institututului.
Editor: Răzvan Chiruță
