ANALIZĂ | Ce ascunde golirea istorică a Lacului Herăstrău. De la minunea interbelică la riscul unui dezastru financiar și ecologic

Parcul Herăstrău este, pentru majoritatea bucureștenilor, sinonim cu plimbările de weekend și terasele aglomerate. Însă, sub oglinda apei sau, mai precis, în lipsa ei, odată cu decizia radicală a primăriei de a seca lacul pentru următoarele 13 luni se arată o rețea complexă de infrastructură istorică, contracte de concesiune cu mize uriașe și un ecosistem adus în pragul colapsului de indolența administrativă.

Când privim astăzi spre cuva secată a Lacului Herăstrău, nu vedem doar un dezastru ecologic temporar, ci prăbușirea unei viziuni urbane vechi de aproape un secol. Parcul și lacul, așa cum le știm, nu au apărut din inerție. Sunt rodul unor investiții uriașe din anii ’30, parte dintr-un proiect de sistematizare de o amploare care astăzi pare de domeniul SF-ului pentru administrația bucureșteană.

Sub mormanele de trotinete ruginite extrase din mâl și dincolo de muzica teraselor de lux de pe maluri, se derulează o poveste despre incompetență administrativă, concesiuni scandaloase și impotența statului în fața „băieților deștepți”.

Sistemul hidrotehnic al Capitalei, cunoscut drept „salba de lacuri a râului Colentina”, a fost gândit strategic. Între 1930 și 1935, inginerul Nicolae Caranfil, aflat la conducerea Uzinelor Comunale București, a „orchestrat” asanarea unei vaste zone de mlaștini insalubre din Nordul-Estul orașului. În trecut, acestea erau conectate cu Codrii Vlășiei care aveau „capitala” la Snagov.

Cu fonduri imense pentru acea perioadă, cursul sălbatic al Colentinei a fost „domesticit” printr-o serie de baraje și ecluze. Așa au rezultat lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca-Tei, Pantelimon și Cernica, acumulări care au la bază Râul Colentina.

Proiectul nu a însemnat doar reducerea riscului unor epidemii de malarie cauzate de mlaștinile incubatoare de țânțari, ci și construirea unei infrastructuri de o calitate ireproșabilă, menită să controleze inundațiile și să ofere cel mai mare spațiu de agrement al Capitalei.

Astăzi, moștenirea inginerului Caranfil este golită de apă și de sens și tratată nu ca o operă hidrotehnică vitală în ansamblul ei, ci ca o simplă luptă de imagine administrativă, de afacere imobiliară și piscicolă eșuată.

Secarea totală a lacului timp de 13 luni, în loc de sectorizarea inteligentă prin batardouri, reprezintă un șoc ecologic cu efecte pe termen lung.

CITEȘTE ȘI REPORTAJ | Lucrări în Herăstrău. Rațele și peștii au fugit. Ce se întâmplă cu alergătorii?

„Crima de mediu” nevăzută

Termenii științifici pot părea greoi, dar în esență e vorba despre mecanismele simple și vitale care țin un lac în viață.

Viața de pe fundul apei, adică microorganisme, scoici și larve care filtrează apa și formează baza lanțului trofic „lucrează” împreună cu amfibienii și reptilele care controlează la rândul lor populațiile de insecte.

Așadar, secarea completă a lacului provoacă un colaps ecologic, în numele unei reabilitări executate cu brutalitate.

Astfel, este distrusă aproape iremediabil „uzina de filtrare” de pe fundul apei care împiedică, prin consumul de frunzele moarte și resturile organice transformarea Lacului Herăstrău într-o mlaștină urât mirositoare.

Când golești albia complet, fundul se usucă la soare și se crapă. Toată această „uzină” moare instantaneu. Chiar dacă peștii se vor întoarce atunci când se va reumple lacul, ei nu vor avea ce să mănânce, pentru că ecosistemul are nevoie de ani de zile pentru a se reface.

Noroiul și „tunul” de pe vremea lui Oprescu

În timp ce opinia publică privește consternată spre fundul mâlos al cuvei, Primăria Municipiului București (PMB) a ieșit public cu o explicație care, de fapt, scoate la lumină o bătaie de joc și mai mare la adresa banului public: concesiuea lacului pentru piscicultură.

Într-o postare pe Facebook, PMB s-a spălat pe mâini: „Acțiunea nu ne aparține!”. Oficialii au precizat că extragerea peștelui (care, biologic, comunică cu Lacul Floreasca după deschiderea stăvilarelor) este realizată de angajații firmei Number One SRL.

Adevăratul scandal abia aici rezidă. Această firmă deține concesiunea pentru piscicultură în Lacul Herăstrău încă din anul 2000. Deși contractul inițial fusese semnat pentru 25 de ani, fostul primar Sorin Oprescu a aprobat două acte adiționale prin care concesiunea a fost prelungită până în anul 2036.

Prețul pentru exploatarea exclusivă a resurselor dintr-un lac de 77 de hectare situat în cea mai scumpă zonă a României? Un mizilic de 10.000 de dolari pe an. La această sumă derizorie se adaugă o cotă anuală din profit(!NU SE ȘTIE CÂT LA SUTĂ DIN SUMA TOTALĂ) de aproximativ 50.000 de euro.

Dincolo de aceste cifre care frizează absurdul, întreruperea folosinței „bunului” timp de 13 luni deschide ușa pentru litigii prin care Primăria s-ar putea trezi obligată la despăgubiri colosale în lipsa peștelui capturat în ape publice și vândut contracost pe piața liberă.

„Statul Paralel” de pe maluri

Dacă în albia lacului administrația tolerează concesiuni de zeci de ani pe sume ridicole, pe maluri se confruntă cu infatuarea operatorilor HORECA și cu propria impotență instituțională.

Potrivit colegilor de la Spotmedia, de ani de zile, terase precum Nuba și Hiro Bay duc un adevărat război de uzură cu Primăria Sectorului 1, PMB, Garda de Mediu și Poliția. Vorbim despre peste 100 de procese în care statul a pierdut adesea lamentabil, din cauza viciilor de procedură și a indolenței funcționarilor. Serialul, pare fără sfârșit și poate fi citit aici.

Bijuteria inginerească rezistă

Din fericire, rețeaua istorică nu a fost compromisă în totalitate. Construită între 1933 și 1936, ecluza care leagă Herăstrăul de Floreasca rămâne o dovadă ingineriei vizionare a epocii interbelice, care a fost recent reabilitată. Tranzitarea sasului de aproape 20 metri este controlată riguros, nu de PMB prin ALPAB, ci sub jurisdicția maritimă a Căpităniei Snagov.

Pentru planurile viitoare de explorare urbană, atunci când cota lacului va permite reluarea navigației, costurile agrementului istoric pot aduce sume consistente la bugetul local, în cazul în care nu va fi concesionată și aceasta unui operator privat.

Ceea ce se întâmplă astăzi cu Herăstrăul este radiografia perfectă a administrației locale din zilele noastre. Un stat care tolerează risipa și primește o chirie de garsonieră pentru concesiunea celui mai mare lac din oraș, un stat care își distruge propriul ecosistem secând bazinul de dragul reabilitării rapide pentru a conseva capitalul de imagine al politicienilor de la vârful orașului și, simultan, un stat bătut cu armele legii în instanțe de avocații cluburilor de noapte din cauza hârtiilor scrise greșit.

Adică, o degradare cap-coadă a viziunii salutare a inginerului Nicolae Caranfil.

CITEȘTE ȘI Peisagista Diana Culescu despre arborii plantați pe Calea Văcărești: „Acești bonsai nu vor putea genera un coridor verde”