Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei, întârziată din cauza unui raport de evaluare care a costat deja 46.500 de euro

128

Cumpărarea ELCEN de către Primăria Municipiului București, în vederea eficientizării Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică(SACET) al Capitalei, depinde de un raport de evaluare al activelor, care să stabilească valoarea de piață a companiei de producție a agentului termic.  Deși trebuia să fie gata cel târziu la finalul lunii aprilie, firma de evaluare încă nu a transmis raportul final conducerii ELCEN.  

Semnat în luna februarie, contractul pentru serviciile de evaluare încă nu a ajuns pe masa conducerii ELCEN. Asta cu toate că, potrivit unui raport al administratorului judiciar, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, “data de predare a raportului de evaluare era estimată ca fiind cel târziu începutul lunii aprilie 2021”.

Prin adresa nr. 1651/18.01.2021, Electrocentrale București SA, prin administrator special, a solicitat administratorului judiciar demararea procedurii de convocare a comitetului creditorilor ELCEN […] pentru a se lua o decizie cu privire la desemnarea societății Veridio SRL (societatea care a evaluat patrimoniul ELCEN în cadrul procedurii de insolvență) pentru reevaluarea patrimoniului ELCEN la data de referință 31.12.2020. În ședința Comitetului creditorilor din data de 03.02.2021 a fost aprobată oferta financiară de servicii evaluare comunicată de VERIDIO SRL, în vederea efectuării unei actualizări a evaluării patrimoniului ELCEN la data de referință 31.12.2020, la data de 22.02.2021 fiind încheiat contractul de prestări servicii. Deși data de predare a raportului de evaluare era estimată ca fiind cel târziu începutul lunii aprilie 2021, la data redactării prezentului raport de activitate nu a fost încă predat raportul de evaluare în formă finală.

Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, Nr. 9023/21.05.2021

Prin contractul inițial, ELCEN s-a angajat să plătească 24.500 de euro la data semnării, pe 22 februarie, și încă 22.000 de euro printr-un act adițional datat 15 mai.  

Noi am vrut să facem o licitație să aducem un alt evaluator, Veridio fiind ales de creditori evaluator la deschiderea procedurii de insolvență. Dacă am fi apelat la un nou evaluator, i-ar fi luat mult mai timp să-și intre in pâine iar fostul evaluator nu ar face decât să actualizeze evaluarea. Iar creditorii au ales varianta a doua. Raportul încă nu este gata iar pe noi ne cam încurcă”, a declarat pentru Buletin de București, Ovidiu Neacșu, reprezentantul Sierra Quadrant, administratorului judiciar al ELCEN.

La rândul său, Claudiu Crețu, administratorul special al companiei, a declarat că “s-a încheiat contractul, s-au livrat deja preliminar materiale și în câteva zile se vor livra toate datele”.

Contractul pentru serviciile de evaluare a patrimoniului ELCEN, aflată in insolventă încă din 2016, prevede un onorariu total de 49.000 de euro.

Înțelegerea dintre ELCEN și firma de evaluare vine pe fondul unui “cash-flow, pentru perioada martie – septembrie 2021, negativ”, mai arată datele din Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Onorariile pentru Veridio SRL, stabilite prin contractul din 22 februarie, respectiv actul adițional din 15 mai.

Firma care a primit sarcina să stabilească valoarea activelor ELCEN, Veridio SRL, este controlată de Adrian Vascu, fost președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România.

Contactat de Buletin de București, el a explicat că “raportul cu sinteza, pentru toate calculelele pe care domniilor lor le fac acum, a fost livrat. La ce lucrăm acum e raportul care va avea și alocarea valorii totale pe fiecare componentă. Aici a mai fost un schimb de informații. Azi-mâine va fi gata iar cel mai probabil domniilor lor vor publica raportul cu toate anexele. Noi în această după-amiază sau mâine îl vom trimite”.

Cât privește informațiile finale furnizate către ELCEN, Buletin de București a descoperit că, potrivit contractului, “evaluarea pe baza prezentului contract nu constituie o opinie justă asupra unei tranzacții efective sau propuse sau o recomandate privind o investiție”.

Această formulare este un generală. Este o valoare pe care noi am estimat-o și o susținem. Așa arată toate contractele și au astfel de clauze”, a punctat Adrian Vascu.

Necesitatea unui raport de evaluare al activelor ELCEN vine pe fondul ultimelor declarații ale primarului general cu privire la preluarea de către PMB a companiei în vederea comasării producției și distribuției de agent termic la nivelul Capitalei.

Ei au făcut o evaluare, care este la nivelul anului 2021, şi costul este puţin peste un miliard de lei. (…) Pentru ca achiziţia să aibă loc trebuie ca CGMB să fie de acord, sunt foarte optimist în direcţia asta, şi trebuie să găsim un mecanism financiar, astfel încât banii aceştia, pe care noi nu îi avem acum, să putem să îi ducem către viitor. Şi un astfel de mecanism financiar poate să ne fie oferit fie de către Guvern şi Parlament, care să ne dea posibilitatea să ne împrumutăm mai mult decât ceea ce spune în momentul de faţă legea plafonului bugetar, fie de către un acord cu o instituţie financiară care să ne permită să eşalonăm şi să suporte faţă de viitorii noştri creditori, care sunt creditorii actuali ai ELCEN, această eşalonare”, a spus Nicușor Dan.

Potrivit bilantul pe 2020 depus la Ministerul de Finanțe, ELCEN a înregistrat datorii de peste 310 milioane de euro, un profit de 72,8 milioane de euro iar activele imobilizate aveau o valoare totală de 468 de milioane de euro. 

CITEȘTE ȘI

Criza apei calde | ELCEN ia cu împrumut țeavă de la Termoenergetica, după dezastrul de la CET Sud

Dezastru la CET SUD: termocentrala, oprită complet după ce mai multe echipamente au fost inundate

ELCEN, dată în judecată de firma care modernizează CET SUD. Societatea acuză managementul defectuos și avarii la echipamente necontractate

ELCEN a repornit instalațiile vechi de la CET Sud pentru a doua oară în această iarnă. Grupul Energetic 5 nu este autorizat ISCIR

ISCIR a respins de două ori în 2019 cererile de derogare ale ELCEN pentru pornirea instalațiilor vechi de la CET Sud. A autorizat în schimb un echipament din 1969 retras din exploatare din cauza problemelor de mediu

ELCEN închiriază capacități de producție modulare pentru producerea de agent termic. Ministrul Economiei: “Dumnezeu ne ajută, vremea încă este caldă”

Poluare controlată. ELCEN a pornit instalațiile pe păcură de la C.E.T. Progresu

ELCEN, dată în judecată de firma care modernizează CET SUD. Societatea acuză managementul defectuos și avarii la echipamente necontractate

Garda de Mediu a descins la ELCEN. Controalele vizează aparatura de monitorizare a noxelor la coșurile de fum și folosirea păcurii

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...

Trei universități din București, printre cele mai bune din țară. Foto: Universitatea din București
ArticoleEducațieȘtiri

Trei universități din București, printre cele mai bune din țară într-un clasament realizat de experți români

Trei universități din București ocupă primele locuri într-un clasament al instituțiilor de...