Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 17 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Mediu Poluare controlată. ELCEN a pornit instalațiile pe păcură de la C.E.T. Progresu
MediuPrimărie

Poluare controlată. ELCEN a pornit instalațiile pe păcură de la C.E.T. Progresu

69

ELCEN a pus în funcțiune un cazan de apă fierbinte care funcționează exclusiv pe păcură din cauza unei avarii la instalațiile principale de la C.E.T. Progresu. Mare parte din producția de agent termic a fost mutată pe aceste echipamente care funcționează cu derogare de la legislația de mediu.

Cazanele de Apă Fierbinte sunt instalații care prin definiție sunt folosite doar pentru producerea de agent termic în vârfuri de sarcină care au loc iarna. Acestea pot funcționa pe gaz, pe păcură sau în regim mixt, în funcție de modernizările făcute.      

 „Am fost notificați cu privire la Cazanul de Apă Fierbinte 3 care funcționează pe păcură. Cazanul a fost pornit pe data de 4 ianuarie, la ora 11:44 și a fost oprit pe data de 7 ianuarie la ora 16:50”, au transmis reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului București.

Contactat de Buletin de București, administratorul special al ELCEN, Claudiu Crețu, e explicat că punerea în funcțiune a instalației a venit pe fondul unei avarii.

A fost o defecțiune la un cazan(n.r. – Cazan de Abur) și a fost nevoie de trei zile de reparații și atunci a trebuit să intrăm ca backup cu C.A.F.-ul care funcționează doar pe păcură”, a explicat șeful ELCEN.

Claudiu Crețu a mai transmis că avaria de la C.E.T. Progresu nu a avut loc la instalațiile care au fost modernizate și puse în funcțiune în luna mai 2020.

Aici este vorba despre Cazanele de Abur 2, 3 și 4 unde au avut lucrări de modernizare la arzătoare privind încadrarea în limitele de oxizi de azot.

Totuși, potrivit documentelor interne ale ELCEN, între 4 și 7 ianuarie a funcționat doar Cazanul de Abur 4 iar parte din producția de agent termic a fost preluată de C.A.F. 3 care funcționează exclusiv pe păcură.

Asta cu toate că la sfârșitul lunii decembrie au funcționat simultan cazanele 2 și 4 în timp ce în ianuarie a funcționat doar cazanul de abur 2 iar 3 și 4 nu au figurat nici măcar ca rezervă.

În luna ianuarie unul dintre cazanele de abur modernizat a fost oprit și înlocuit cu o instalație care funcționează exclusiv pe păcură.

C.A.F. 3 care funcționează exclusiv pe păcură a fost pus în funcțiune în 2002 și beneficiază de derogare de la respectarea normelor de mediu în vigoare, în perioada 2016-2023.

Potrivit planului de reorganizare al ELCEN, instalația necesită un program de mentenanță dar și investiții în retehnologizare pentru a putea funcționa și după anul 2023. Stocul de păcură din rezervorul de la CET Progresu este de aproximativ 3.000 tone.

O poluare controlată?

Începând cu perioada sărbătorilor de iarnă, Capitala s-a confruntat cu valuri repetate de poluare, în special noaptea.

Buletin de București a dezvăluit recent că între Crăciun și Revelion cea mai mare termocentrală a Capitalei a funcționat cu echipamente vechi, fără autorizație și cu aparatura de monitorizare noxe la coșul de fum defectă.

Cu toate acestea, nicio autoritate de mediu a statului nu a avut vreo poziție până în prezent.

În schimb, societatea civilă, prin rețelele independente de monitorizare a calitații aerului, a rămas singura sursă de infomare pentru populație când vine vorba de poluarea aerului.

Funcționăm practic ca un instrument de alertare pentru oamenii care ne urmăresc și facem cu resurse proprii ce ar trebui să facă Ministerul Mediului, primăria, ANPM. Până și Garda de Mediu reacționează tot la sesizările noastre și ale cetățenilor. Trebuie de urgență pusa baza unui instrument de alertare și informare a populației. Și, între timp, rezolvate sursele masive de poluare: CET-uri, arderi ilegale de deseuri, gropile de gunoi neconforme, etc“, spune pentru Buletin de București, Oana Neneciu, directorul executiv al Ecopolis, fundația care coordonează principala rețea independetă de monitorizare a calității aerului din Capitală – Aerlive.ro

Potrivit specialiștilor consultați de Buletin de București, arderea păcurii este extrem de toxică pentru organism iar folosirea ei în instalațiile ELCEN nu ar trebui să se facă decât în situații excepționale atunci când, din cauza consumului ridicat, presiunea gazelor naturale din rețea scade iar radamentul instalațiilor este afectat.

CITEȘTE ȘI EXCLUSIV | ELCEN a repornit instalații vechi, închise acum patru ani, din cauza investițiilor întârziate. Acestea nu au fost verificate, nu au autorizație, iar aparatura de monitorizare a noxelor la coșul de fum este defectă

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.

pe același subiect