Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 18 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Mediu Dezastru la CET SUD: termocentrala, oprită complet după ce mai multe echipamente au fost inundate
Mediu

Dezastru la CET SUD: termocentrala, oprită complet după ce mai multe echipamente au fost inundate

88

Avaria de la CET Sud a presupus o inundație în interiorul centralei care a oprit complet producția de agent termic și energie electrică. Surse din companie au explicat pentru Buletin de București că incidentul a fost cauzat de lipsa unor investiții care ar fi trebuit realizate astă-vară.

S-a spart magistrala de termoficare care trece prin sala de mașini. Apa a fost de peste un metru iar Termoenergetica a intervenit cu vreo 15 motopompe și cu o barcă. Spărtura a cauzat un fenomen care se numește “lovitură de berbece” si tot ce era pe circuit a luat-o înapoi și a refulat. Toată apa s-a amestecat cu praful și mizeria din centrală și a intrat la izolații, la motoare. Trebuie făcute eforturi supraomenești pentru că nu poți să usuci echipamentele peste noapte, mai ales că ele se află la nivelul -4. Acolo trebuiau făcute reparații, dar astă-vară nu s-a făcut nimic. Au mai fost avarii dar în halul ăsta nu a fost niciodată, a explicat pentru Buletin de București o sursă din interiorul companiei.

Aceasta este a doua avarie majoră de la CET Sud din ultimele luni. În decembrie, un scurt-circuit a dus la o avarie la CET SUD care a lăsat țevile ciuruite ale Termoenergetica fără agent termic și mii de apartamente cu caloriferele bocnă și care a întârziat, și mai mult, recepția lucrărilor de modernizare la arzătoarele cazanelor 2, 3 și 4.

Cazanele 2 și 3 au trecut proba tehnică de 72 ore. Ieri, înainte să aibă loc catastrofa, trebuia să se facă proba de 72 de ore la cazanul nr. 4”, mai spune sursa citată.

Contactat de Buletin de București, administratorul special al ELCEN a explicat că lucrările de modernizare la arzătoare nu au fost afectate dar și că se lucrează intens pentru punerea în funcțiune a Cazanelor de Apă Fierbinte care asigură doar producția de agent termic astfel încât, în acestă seară, apa caldă să plece spre cele aproximativ 200 de blocuri din sectoarele 2 și 3 afectate de avarie.

Spărtura a fost la circuitul intern. Inginerii de acolo mi-au transmis că diseară vom putea porni Cazanele de Apă Fierbinte și că vom fi în parametri cu agentul termic. Gradual, în cursul nopții sau mâine, se va simți. Temperaturile nu sunt scăzute iar intrarea în parametri normali se va face mult mai rapid”, spune Claudiu Crețu.

Producția de electricitate mai așteaptă

Cât privește producția de electricitate în cogenerare, pentru Sistemul Energetic Național, lucrurile par a fi ceva mai complicate.

În această privință, va mai dura o zi-două. Pornirea unui cazan de abur cu tot cu turbină durează aproximativ o zi dar urgența este să reluăm producția de agent termic”, a declarat administratorul special al ELCEN.

Reamintim, ELCEN a fost dată în judecată de firma care modernizează CET SUD care a acuzat managementul defectuos al uzinei.

Din cauza avariilor, probele finale ale investiției pentru modernizarea arzătoarelor în vederea limitării emisiilor de oxizi de azot, și care presupun funcționarea la parametrii maximi timp de 72 de ore, au fost întârziate pe tot parcursul iernii. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în septembrie anul trecut.

CITEȘTE ȘI

ELCEN a repornit instalațiile vechi de la CET Sud pentru a doua oară în această iarnă. Grupul Energetic 5 nu este autorizat ISCIR

ISCIR a respins de două ori în 2019 cererile de derogare ale ELCEN pentru pornirea instalațiilor vechi de la CET Sud. A autorizat în schimb un echipament din 1969 retras din exploatare din cauza problemelor de mediu

ELCEN închiriază capacități de producție modulare pentru producerea de agent termic. Ministrul Economiei: “Dumnezeu ne ajută, vremea încă este caldă”

Poluare controlată. ELCEN a pornit instalațiile pe păcură de la C.E.T. Progresu

ELCEN, dată în judecată de firma care modernizează CET SUD. Societatea acuză managementul defectuos și avarii la echipamente necontractate

Garda de Mediu a descins la ELCEN. Controalele vizează aparatura de monitorizare a noxelor la coșurile de fum și folosirea păcurii

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.