Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 28 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
DiverseMediu

ISCIR a respins de două ori în 2019 cererile de derogare ale ELCEN pentru pornirea instalațiilor vechi de la CET Sud. A autorizat în schimb un echipament din 1969 retras din exploatare din cauza problemelor de mediu

316

Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat(ISCIR), instituție aflată în subordinea Ministerului Economiei, a refuzat în ianuarie 2019 acordarea unei derogări pentru punerea în funcțiune a unei instalații vechi produsă în 1974. Fără verificare tehnică și autorizație, ELCEN a pornit însă echipamentele și a mutat aici, la sfârșitul lunii decembrie, toată producția celei mai mari termocentrale din București.

Recent, pe fondul unor lucrări de modernizare întârziate și problematice, ELCEN a repornit Grupul Energetic nr. 5 cu toate că nu a fost expertizat tehnic și nu are autorizație de funcționare.

Potrivit unui răspuns transmis de inspecția de stat la solicitarea Buletin de București, la începutul lui 2019, ELCEN a încercat de două ori să obțină o derogare pentru punerea în funcțiune a Blocului Energetic 5 a cărei instalație principală a fost produsă 1974, în Cehoslovacia.

O altă investiție întârziată

ELCEN a primit în schimb, în 2020, o derogare pentru un Cazan de Apă Fierbinte(CAF), instalație care prin definiție este folosită doar pentru producerea de agent termic în vârfuri de sarcină care au loc iarna, pus în funcțiune în 1969.

Potrivit Planul de Reorganizare al ELCEN întocmit de actuala conducere și înregistrat la Tribunalul București pe 28 februarie 2020, CAF nr. 5 este singura instalație produsă în 1969 și figurează ca fiind retrasă din exploatare pentru că nu se mai conformează la cerințele de mediu începând cu 2016.

Cazanul de apă fierbinte nr. 5 a fost repornit cu toate că nu a fost modernizat. (Sursa: Plan de Reorganizare al ELCEN S.A. )

Mai mult, instalația pentru producerea apei calde figurează ca având nevoie de “investiții pentru modernizare sau înlocuire cu instalații noi și redare în exploatare pentru acoperirea necesarului de energie termică după anul 2020“.

ELCEN a solicitat derogarea în iulie 2020 iar ISCIR a prelungit autorizația de funcționare pentru cazanul de apă fierbinte până în august 2021.

Potrivit legii, inspecția de stat poate acorda prelungirea autorizației de funcționare și modificare a termenelor scadente pentru realizarea verificărilor tehnice periodice cu cel mult 12 luni. 

CITEȘTE ȘI

Otrava de la ELCEN (I): Termocentralele Bucureștiului funcționează cu derogări de la legile de mediu

ELCEN se disculpă în privința poluării din Capitală: “Limitele sunt depășite din cauza pulberilor de la pneurile mașinilor sau de arderea incompletă a carburanților”

FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

pe același subiect

Recomandări sfaturi pe timp de caniculă în București
ArticoleDiverseȘtiri

Recomandările ASSMB pentru a fi în siguranță pe timp de caniculă, în București

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a emis câteva recomandări pentru...

Cod portocaliu de caniculă în București
ArticoleDiverseMain

Cod portocaliu de caniculă, în București, în weekend. ANM anunță disconfort termic ridicat și nopți tropicale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza pentru București și anunță...