Proiectul de lege prin care orașul Voluntari ar urma să fie declarat municipiu ajunge din nou, luni, pe ordinea de zi a Senatului. Dezbaterile în plenul senatului încep la ora 16:00, iar la 17:00 are loc votul. Între timp, proiectul a mai primit un raport favorabil din partea Comisiei pentru administrație publică din Senat.
Propunerea legislativă îl are ca inițiator pe deputatul PSD Ioan Vulpescu.
Proiectul a trecut deja de Camera Deputaților, unde a fost adoptat tacit, după expirarea termenului pentru dezbatere și vot. Senatul este camera decizională.
Potrivit programului Senatului, proiectul figurează pe ordinea de zi cu raport de admitere din partea Comisiei pentru administrație publică.
Aviz favorabil de la Comisia pentru administrație publică
Comisia pentru administrație publică a decis, cu majoritatea voturilor celor prezenți, să adopte un raport de admitere fără amendamente și să propună plenului Senatului adoptarea proiectului.
Raportul menționează însă că proiectul a primit un aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social, iar Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative. În același timp, Consiliul Legislativ a transmis un aviz favorabil, cu observații și propuneri.
Consiliul Legislativ a atras atenția, între altele, că documentația care însoțește proiectul ar trebui actualizată, deoarece datele privind referendumul din 31 octombrie 2004 au o vechime de 22 de ani.
Instituția a formulat și observații privind corelarea proiectului cu legislația referitoare la organizarea administrativ-teritorială.
La dezbaterile din comisie au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și ai Primăriei Voluntari.
CITEȘTE ȘI: Bolojan nu vrea ca Voluntariul să devină municipiu: referendumul din 2004 este „caduc”
Ce prevede proiectul
Inițiativa legislativă propune modificarea statutului administrativ al orașului Voluntari, din județul Ilfov, astfel încât acesta să devină municipiu.
În expunerea de motive, inițiatorul invocă dezvoltarea localității, creșterea populației și evoluția economică și urbanistică a orașului.
Primăria Voluntari susține că localitatea îndeplinește criteriile prevăzute de legislație pentru dobândirea rangului de municipiu și că noul statut ar putea facilita accesul la finanțări și la proiecte de infrastructură.
Administrația locală invocă și referendumul organizat în 2004. Atunci, aproximativ 15.800 de persoane au votat pentru declararea orașului drept municipiu, dintr-un total de puțin peste 16.000 de voturi exprimate.
În ultimii 22 de ani, însă, populația localității s-a modificat semnificativ.
Guvernul s-a opus proiectului și a cerut un nou referendum
Înainte ca proiectul să ajungă în această etapă în Senat, Guvernul a transmis Parlamentului un punct de vedere negativ.
„Ținând cont de creșterea demografică semnificativă, considerăm că aproximativ jumătate din populația actuală a orașului nu și-a exprimat votul la referendumul organizat în data de 31.10.2004, astfel că era necesar ca opțiunea pentru declararea ca municipiu a orașului Voluntari să fie exprimată de populația actuală, iar documentația de fundamentare să aibă în vedere datele actualizate”, se arată în document.
Guvernul arăta că, la referendumul din 31 octombrie 2004, au participat puțin peste 16.000 de persoane, dintre care aproximativ 15.800 au votat pentru declararea orașului drept municipiu.
Între timp însă, conform datelor Direcției Județene de Statistică Ilfov, populația Voluntariului ajunsese la aproape 49.500 de locuitori la 1 iulie 2025. La ultimul recensământ, din 2021, 47.366 figurau ca locuitori ai Orașului Voluntari.
„Considerăm că schimbările socio-economice survenite între 2004 și 2026, inclusiv creșterea cu o treime a populației și succedarea a cinci cicluri electorale locale, impun organizarea unui nou referendum care să reflecte opiniile populației actuale a orașului Voluntari, în condițiile socio-economice și de fiscalitate actuale”, se mai arată în document.
Executivul amintește și pașii legali care ar trebui urmați pentru schimbarea statutului unei localități: adoptarea unei hotărâri de consiliu local, organizarea unui referendum actualizat, realizarea unei documentații tehnice care să demonstreze îndeplinirea criteriilor pentru rangul de municipiu și abia apoi promovarea unui proiect de lege în Parlament.
„Rezultatul referendumului organizat în anul 2004 poate fi considerat caduc în raport cu populația actuală și în raport cu cadrul legislativ, socio-economic și de fiscalitate actual”, se precizează în document.
Și Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ
Declararea Voluntariului drept municipiu a primit un aviz nefavorabil din partea Consiliul Economic și Social (CES) din parlament.
Instituția a analizat proiectul de lege și a concluzionat că argumentele prezentate de inițiatori nu sunt suficiente pentru a susține schimbarea statutului.
În motivarea avizului negativ, CES arată că, deși unele criterii formale pot fi considerate îndeplinite, există deficiențe în infrastructură și servicii publice.
Documentul arată, de exemplu, că Voluntariul duce lipsă de spitale publice, universități și instituții de cultură.
Totodată, Consiliul atrage atenția că inițiativa legislativă nu explică în mod convingător beneficiile concrete ale schimbării de statut pentru locuitori, „exceptând taxele mai mari datorate de cetățeni”.
De asemenea, CES a mai punctat despre referendumul organizat în 2004, invocat ca expresie a voinței cetățenilor, că „este incert în ce măsură această voință se menține”.
Localități precum Voluntari funcționează în strânsă interdependență cu Capitala, a mai afirmat Consiliul, în special în ceea ce privește piața muncii și dinamica socio-economică, ceea ce ar face necesară o abordare coordonată.
„Intervențiile în structura unor localități aflate în proximitatea municipiului Bucureşti, funcționând ca zone rezidențiale ale Capitalei (de pildă, documentația aferentă proiectului legislativ nu menționează numărul de locuitori ale căror locuri de muncă neagricole sunt, de fapt, în municipiul Bucureşti), fără autonomie nici economică, nici socio-culturală, ar trebui să facă obiectul unei intervenții de reformă administrativă concertată, nu individuală, prin recunoaşterea interdependenței dintre aceste localități şi Capitală, nu prin elevarea lor în rang pe considerente artificiale”, se arată în aviz.
Avizul, semnat de președintele CES, Sterică Hudulea, este unul consultativ, iar decizia finală privind adoptarea proiectului aparține Parlamentului.
Locuitorii din Voluntari au votat și pentru anexarea la București
Referendumul din 2004 nu este singura consultare locală invocată în cazul Voluntariului.
În 2009, locuitorii orașului au fost chemați din nou la urne, de această dată pentru a se pronunța asupra transformării localității într-un sector al Bucureștiului.
Potrivit datelor prezentate la acel moment, aproximativ 77% dintre voturile exprimate au fost în favoarea transformării Voluntariului într-un așa-numit „Sector 7”.
Consultarea din 2009 este una dintre argumentele folosite în dezbaterea actuală privind statutul administrativ al orașului, mai ales în condițiile în care Voluntariul este puternic legat economic și funcțional de București.
Pandele, ieșire nervoasă la adresa Buletin de București: „S-a întors lumea cu fundul în sus”
În luna mai, Buletin de București a încercat să afle și punctul de vedere al primarului legat de acest subiect și motivele care au dus la acesta. Primarul Florentin Pandele a avut un schimb tensionat de replici cu reporterul BdB.
Edilul a afirmat, în mod fals, că redacția nu publică punctele de vedere pe care le solicită și a susținut că articolele ar fi realizate „la comandă”.
Nu știu de ce vă agitați atât de mult pentru a obstrucționa o localitate”.
Primarul Orașului Voluntari, Florentin Pandele
„Știu foarte bine că dumneavoastră scrieți la comandă. Dacă asta mai e presă în România, înseamnă că s-a întors lumea cu fundul în sus. Sincer să fiu, nu ştiu cum vă mai puteţi dumneavoastră eticheta ca ziarist”, a afirmat Pandele.
Buletin de București a publicat de fiecare dată punctele de vedere solicitate, iar atunci când acestea au fost transmise cu întârziere, au fost incluse ulterior, inclusiv prin articole separate, lucru verificabil printr-o simplă căutare pe site.
Primarul a insistat asupra ideii că relatările despre Voluntari ar fi părtinitoare și că publicația ar avea „o anumită orientare”. Afirmația edilului vine în contextul în care însăși administrația pe care o conduce controlează un post de televiziune, Metropola TV, deținută aproape integral de Consiliul Local Voluntari și finanțată din bani publici.