Guvernul României nu susține proiectul de lege prin care orașul Voluntari ar urma să devină municipiu, potrivit unui punct de vedere semnat de premierul Ilie Bolojan, transmis Parlamentului.
Instituția consideră că referendumul organizat în urmă cu aproape 22 de ani, invocat de inițiatori drept principal argument pentru schimbarea statutului localității, nu mai reflectă realitatea din ziua de azi a orașului.
Guvernul nu vrea ca Voluntariul să devină municipiu
Potrivit documentului semnat de premierul Ilie Bolojan, între 2004 și 2026 au avut loc „schimbări demografice și socio-economice semnificative”, iar populația Voluntariului a crescut considerabil.
„Ținând cont de creșterea demografică semnificativă, considerăm că aproximativ jumătate din populația actuală a orașului nu și-a exprimat votul la referendumul organizat în data de 31.10.2004, astfel că era necesar ca opțiunea pentru declararea ca municipiu a orașului Voluntari să fie exprimată de populația actuală, iar documentația de fundamentare să aibă în vedere datele actualizate”, se arată în document.
Guvernul arată că, la referendumul din 31 octombrie 2004, au participat puțin peste 16.000 de persoane, dintre care aproximativ 15.800 au votat pentru declararea orașului drept municipiu.
Între timp însă, conform datelor Direcției Județene de Statistică Ilfov, populația Voluntariului ajunsese la aproape 49.500 de locuitori la 1 iulie 2025. La ultimul recensământ, din 2021, 47.366 figurau ca locuitori ai Orașului Voluntari.
„Considerăm că schimbările socio-economice survenite între 2004 și 2026, inclusiv creșterea cu o treime a populației și succedarea a cinci cicluri electorale locale, impun organizarea unui nou referendum care să reflecte opiniile populației actuale a orașului Voluntari, în condițiile socio-economice și de fiscalitate actuale”, se mai arată în document.
Executivul amintește și pașii legali care ar trebui urmați pentru schimbarea statutului unei localități: adoptarea unei hotărâri de consiliu local, organizarea unui referendum actualizat, realizarea unei documentații tehnice care să demonstreze îndeplinirea criteriilor pentru rangul de municipiu și abia apoi promovarea unui proiect de lege în Parlament.
„Rezultatul referendumului organizat în anul 2004 poate fi considerat caduc în raport cu populația actuală și în raport cu cadrul legislativ, socio-economic și de fiscalitate actual”, se precizează în document.
De ce nu a fost votat până acum
Proiectul privind transformarea Voluntariului în municipiu a fost deja amânat de două ori în Camera Deputaților, deși figura pe ordinea de zi pentru dezbatere și vot.
Inițiatorul, social-democratul Ioan Vulpeanu, a argumentat în proiect că Voluntari îndeplinește criteriile necesare pentru a deveni municipiu. A dat exemplu dezvoltarea economică, creșterea populației și extinderea urbană din zona metropolitană a Bucureștiului.
Primăria Voluntari estimează că „populația rezidentă reală” ar ajunge la aproximativ 100.000 de persoane.
Totuși, proiectul a primit anterior și un aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social (CES).
Instituția a analizat proiectul de lege și a concluzionat că argumentele prezentate de inițiatori nu sunt suficiente pentru a susține schimbarea statutului.
În motivarea avizului negativ, CES arată că, deși unele criterii formale pot fi considerate îndeplinite, există deficiențe în infrastructură și servicii publice.
Documentul arată, de exemplu, că Voluntariul duce lipsă de spitale publice, universități și instituții de cultură.
Totodată, Consiliul atrage atenția că inițiativa legislativă nu explică în mod convingător beneficiile concrete ale schimbării de statut pentru locuitori, „exceptând taxele mai mari datorate de cetățeni”.
Dacă proiectul ar fi adoptat, Voluntari ar deveni primul municipiu din județul Ilfov.
Pandele, ieșire nervoasă la adresa BdB: „Nu ştiu cum vă mai puteţi dumneavoastră eticheta ca ziarist”
Buletin de București a încercat să afle și punctul de vedere al primarului legat de acest subiect și motivele care au dus la acesta. Primarul Florentin Pandele a avut un schimb tensionat de replici cu reporterul BdB.
Edilul a afirmat, în mod fals, că redacția nu publică punctele de vedere pe care le solicită și a susținut că articolele ar fi realizate „la comandă”.
Nu știu de ce vă agitați atât de mult pentru a obstrucționa o localitate”.
Primarul Orașului Voluntari, Florentin Pandele
„Știu foarte bine că dumneavoastră scrieți la comandă. Dacă asta mai e presă în România, înseamnă că s-a întors lumea cu fundul în sus. Sincer să fiu, nu ştiu cum vă mai puteţi dumneavoastră eticheta ca ziarist”, a afirmat Pandele.
Buletin de București a publicat de fiecare dată punctele de vedere solicitate, iar atunci când acestea au fost transmise cu întârziere, au fost incluse ulterior, inclusiv prin articole separate, lucru verificabil printr-o simplă căutare pe site.
Primarul a insistat asupra ideii că relatările despre Voluntari ar fi părtinitoare și că publicația ar avea „o anumită orientare”. Afirmația edilului vine în contextul în care însăși administrația pe care o conduce controlează un post de televiziune, Metropola TV, deținută aproape integral de Consiliul Local Voluntari și finanțată din bani publici.