„Masa care ne unește” deviază două linii STB din Piața Unirii, începând din această seară, potrivit unui comunicat de presă al TPBI. Este vizată atât linia 385, cât și linia de noapte N101, care vor circula pe un traseu modificat.
Măsura a fost dispusă pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului, în zonă fiind impuse și restricții rutiere pe Bulevardul Unirii, pe tronsonul cuprins între Piața Constituției și Piața Unirii. Circulația mașinilor va fi interzisă și pe bretelele din Piața Constituției.
Astfel, potrivit informațiilor transmise de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), începând de vineri, 11.09.2026, de la ora 22:00, până duminică, 13.09.2026, la ora 14:00, cele două linii vor circula astfel:
Linia 385
- Pe sensul spre „Piața Sf. Vineri”, autobuzele vor circula pe traseul de bază de la terminalul „Valea Oltului” până la intersecția Bd. Libertății/Bd. Unirii (Piața Constituției), apoi pe un traseu modificat astfel: Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, Piața Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. I. C. Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, până la stația „Piața Sf. Vineri”.
- Pe sensul spre „Valea Oltului”, autobuzele vor circula pe traseul obișnuit, fără modificări.
Linia N101
- Va funcționa, în nopțile de 11/12.09.2026 și 12/13.09.2026 pe traseul de bază între terminalul „Valea Oltului” și intersecția Calea 13 Septembrie/Bd. Libertății, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, rond Piața Unirii.
TPBI reamintește călătorilor că pot obține mai multe informații prin intermediul platformei maps.mo-bi.ro, sau cu ajutorul aplicației InfoTB. Mai mult, și STB pune la dispoziție informații actualizate despre traseele și programele de circulație prin intermediul site-ului stb.ro.
„Masa care unește”, în Piața Constituției, în acest weekend. Un nou record mondial și un Spital de Psihiatrie Pediatrică
„Masa care unește” va avea loc în Piața Constituției, pe 12 septembrie. Evenimentul reuneste 20.000 de oameni la aceeași masă, de peste cinci kilometri, în încercarea de a depăși recordul mondial stabilit anul trecut la Alba Iulia.
În 2025, peste 10.000 de participanți s-au așezat în jurul unei mese de 2.782,96 metri, realizată din materiale reciclabile și certificată de Guinness World Records.
Porțiile cu mâncare vor fi pregătite la Banca Locală de Alimente Sector 6.
„Masa care unește” susține construirea primului Spital de Psihiatrie Pediatrică din România
Dincolo de încercarea de a stabili un nou record mondial, „Masa care unește” susține o cauză esențială: construirea primului Spital de Psihiatrie Pediatrică din România, în cadrul Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia.
Peste 5.700 de copii, care se confruntă cu afecțiuni psihice severe, vor putea beneficia anual de tratament și îngrijire.
Accesul participanților la eveniment se face de la ora 16:00, iar participarea este gratuită, pe baza unei rezervări prealabile.
CITEȘTE ȘI: Benzina, la un nou maxim la pompele din Capitală. Cel mai mic preț nu coboară sub 9,7 lei