Pe Bulevardul Chișinău, tramvaiele nu vor circula imediat pe șinele modernizate, care vor funcționa temporar ca bandă pentru autobuze, potrivit Club Feroviar.
Lucrările de modernizare a liniei de tramvai se apropie de final, pe Bulevardul Chișinău, unde mai sunt de realizat 50 de metri de cale de rulare, care vor fi gata „în două-trei săptămâni”, după cum a precizat Marin Mîndrilă, patronul companiei Mari Vila Com.
Bandă pentru autobuze pe linia modernizată de tramvai de pe Bulevardul Chișinău
Pe tronsonul respectiv se desfășoară operațiuni de relocare a unei conducte de apă amplasată la mare adâncime. Pe restul traseului, șinele de tramvai au fost montate și a fost turnat stratul final de asfalt. În prezent, se efectuează lucrări de instalare a gardurilor separatoare și de amenajare a refugiilor pentru călători.
Potrivit constructorului, mai sunt necesare montarea copertinelor în stații. Acestea au fost comandate și vor fi livrate atât pentru Bulevardul Chișinău, cât și pentru Bulevardul Basarabia.
În perioada următoare, autobuzele STB vor utiliza infrastructura nouă de tramvai. Este vorba despre liniile 101, 243 și 335, care circulă în zonă.
Potrivit reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov (TPBI), pe sensul de mers dinspre Bulevardul Basarabia spre Șoseaua Pantelimon, autobuzele vor circula pe calea de rulare a tramvaiului. Pe sensul opus, autobuzele vor folosi o bandă dedicată amenajată pe carosabil.
Modernizarea liniilor de tramvai de pe Bulevardul Chișinău face parte din Lotul 9 al programului de reabilitare a infrastructurii de tramvai din Capitală. Proiectul include refacerea a 825 de metri de cale dublă, modernizarea rețelei de contact și amenajarea peroanelor.
Circulația tramvaielor nu va putea fi reluată imediat. Linia modernizată continuă către Bulevardul Basarabia și zona Republica, unde se desfășoară alte lucrări de infrastructură. Astfel, noile șine de pe bulevardele Chișinău și Basarabia ar urma să fie folosite temporar pentru circulația autobuzelor, până la finalizarea pasajului din zona Republica, început de Primăria Sectorului 3.
Citește materialul integral pe ClubFeroviar.ro.