10 centre pentru persoanele cu dizabilități ar putea primi bani, printr-un proiect supus dezbaterii, în Consiliul Local al Sectorului 5. Sumele se ridică la peste 3,6 milioane de euro.
Cele 10 centre pentru persoanele cu dizabilități vot primi 18.907.984 de lei.


Cele 10 centre pentru persoanele cu dizabilități vot primi 18.907.984 de lei.
Potrivit notei de fundamentare, Strategia naţională privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi „O Românie echitabilă” 2022-2027, are ca obiectiv general asigurarea participării depline şi efective a persoanelor cu dizabilităţi, în toate domeniile, cu următoarelor obiective:
- asigurarea accesului fizic, informaţional şi comunicaţional al persoanelor cu dizabilități la produsele, serviciile şi programele pe care societatea le pune la dispoziţia membrilor săi;
- recunoaşterea egală în faţa legii, a persoanelor cu dizabilităţi, pentru exercitarea tuturor drepturilor fundamentale, inclusiv de a lua decizii în toate aspectele vieţii lor;
- asigurarea oportunității persoanelor cu dizabilităţi de punere în aplicare şi de dezvoltare a calificării şi a competenţelor, precum şi a potenţialului creativ şi productiv, într-o ocupaţie liber aleasă şi într-un loc de muncă incluziv, accesibil, adaptat;
- asigurarea unui standard de viaţă adecvat pentru persoanele cu dizabilităţi cu şanse egale cu toate celelalte persoane;
- asigurarea vieţii independente pentru persoanele cu dizabilităţi, drept fundamental al omului, esenţială pentru dezvoltarea identităţii personale şi realizarea potenţialului uman;
- accesul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale (CES) la o educaţie incluzivă de calitate în comunitate, în condiţii de egalitate cu ceilalți copii şi tineri, astfel încât să îşi poată atinge potenţialul maxim de dezvoltare;
- asigurarea de servicii de sănătate de cea mai bună calitate pentru persoanele cu dizabilităţi;
- asigurarea participării active a persoanelor cu dizabilități, ca membri deplini ai societăţii, cu drepturi egale.
CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 5 cedează șase ambulanțe vechi de 18 ani către SABIF
Factura finală pentru reabilitarea a zece blocuri de pe Calea Rahovei depășește șase milioane de euro
Zece blocuri de pe Calea Rahovei ar putea fi reabilitate termic, din fonduri publice. Consilierii locali, din Sectorul 5, trebuie să aprobe proiectul de peste șase milioane de euro, în ședința din 22 iunie 2026.
Actualizarea indicatorilor tehnico-economici a dat o valoarea totală a investiției, cu TVA, de 28,782,591.11 lei. Locatarii din cele zece blocuri, de pe Calea Rahovei, vor plăti 2,791,835.96 de lei.

Cele 10 blocuri, de pe Calea Rahovei, vor fi refăcute în cadrul proiectului „Reabilitarea termică blocuri de locuinţe din Sector 5 — 12 imobile.”
CITEȘTE ȘI: Sector 5 | Sens unic pe strada Făt Frumos, de vineri