Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 4 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Linia de tramvai 47 se suspendă, iar linia 54 va circula pe un traseu modificat, de sâmbătă

17
Linia de tramvai 47 se suspendă
Linia de tramvai 47 se suspendă, de sâmbătă. Foto: FB/STB SA

Societatea de Transport București (STB S.A.) a anunțat că linia de tramvai 47 se suspendă începând de sâmbătă, 4 iulie 2026, iar linia 54 va funcționa pe un traseu modificat.

De sâmbătă, linia de tramvai 47 se suspendă, iar linia 54 va circula până la Piața Unirii

Începând cu data de 4 iulie, programul de transport al STB S.A. se modifică, odată cu suspendarea liniei 47.

În plus, linia 54 va funcționa pe un traseu modificat între „Șura Mare” și stația „Piața Unirii”, astfel:

  • Traseu dus: „Şura Mare”, Şos. Giurgiului, Str. Alexandru Anghel, Str. Zețarilor, Prelungirea Ferentari, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Bd. George Coşbuc, Bd. Regina Maria, „Piața Unirii”.
  • Traseu întors: „Piața Unirii”, Bd. Regina Maria, Bd. George Coşbuc, Calea Rahovei, Calea Ferentari, Prelungirea Ferentari, Str. Zețarilor, Str. Alexandru Anghel, Șos. Giurgiului, Șos. Olteniței, „Șura Mare”

STB le reamintește călătorilor că sunt disponibile mai multe mijloace de informare pentru a afla, în timp real, programul de circulație al mijloacelor de transport sau informații despre modificările de trasee ce pot apărea.

Călătorii pot afla astfel de detalii de pe aplicația Info TB sau de pe site-ul oficial STB SA, precum și de pe paginile oficiale ale STB SA de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram și X).

Stație nouă pe Strada Turnu Măgurele

Începând de astăzi, 3 iulie 2026, cinci linii STB opresc într-o nouă stație, amplasată pe Strada Turnu Măgurele, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

Mai exact, vehiculele liniilor 74, 102, 125, 312 și N106 efectuează opriri în noua stație „Bd. Alexandru Obregia”, situată în apropierea accesului către complexul comercial Lidl, pe sensul de mers către Strada Emil Racoviță.

Măsura a fost dispusă de TPBI, după finalizarea amenajărilor realizate de administratorul drumului și obținerea avizului favorabil din partea Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București (CTCMB).

CITEȘTE ȘI Liniile 640 și N109 circulă pe trasee deviate din cauza restricțiilor de pe Bulevardul Basarabia

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect