Bucureștenii sunt informați că în după-amiaza zilei de vineri, 3 iulie 2026, s-a constatat o defecțiune tehnică la bariera da la Andronache. Aceata a rămas în poziția „închis”, conform informațiilor oferite de Sucursala Regională de Căi Ferate București.
De asemenea, CFR Infrastructura București le transmite șoferilor că instalația nu se poate acționa nici de la pupitrul local. Din acest motiv, există posibilitatea ca o serie de restricții temporare de circulație să fie instituite la trecerea la nivel cu calea ferată, până la remedierea problemelor.
Se lucrează pentru repararea barierei
În prezent, personalul de specialitate din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate București intervin la fața locului pentru a stabili care sunt cauzele problemei tehnice și pentru a le remedia în cel mai scurt timp cu putință.
„Echipele tehnice verifică elementele de comandă, control și acționare ale instalației, în conformitate cu procedurile specifice aplicabile acestui tip de echipament”, anunță CFR Infrastructura
Până ce această intervenție va fi finalizată, zona este monitorizată și se aplică măsuri operative pentru a menține condițiile de sigurnață ale participanților la trafic.
„Siguranța circulației feroviare, protejarea participanților la trafic și respectarea reglementărilor tehnice reprezintă obiective esențiale în gestionarea acestei situații. Sucursala Regională de Căi Ferate București tratează cu responsabilitate orice disfuncționalitate apărută la nivelul infrastructurii feroviare și al instalațiilor de siguranță”, se mai specifică în anunțul transmis.
Mai multe informații vor fi oferite publicului treptat, în funcție de evoluția situației și de măsurile ce vor fi instituite la fața locului.
În prezent, traficul din zonă este ușor afectat de această defecțiune, conform informațiilor oferite de Google Maps:

La momentul publicării acestui material, Brigada Rutieră nu a transmis informații referitoare la instituirea unor restricții temporare în zona trecerii la nivel cu calea ferată aflată la limita dintre București și Ilfov. Cu toate astea, șoferilor li se recomandă să ocolească pe cât posibil zona respectivă pentru a evita ambuteiajele ce s-ar putea produce.
Bariera Petricani, înlocuită cu un pod peste calea ferată
În luna septembrie a anului 2025, bucureștenii erau anunțați că pasajul peste bariera Petricani, un proiect gândit încă din 2004, va deveni, în sfârșit, realitate. La momentul respectiv, se preciza să lucrările la podul suspendat peste calea ferată București-Constanța vor începe în 12 luni, potrivit Observator News.
Podul de pe şoseaua Petricani ar urma să aibă o lungime de un kilometru lungime și va trece pe deasupra celor două intersecții supraaglomerate din zonă – cea cu șoseaua Fabrica de Glucoză și cu bulevardul Dimitrie Pompeiu. Apoi va merge peste calea ferată, după cum a scris Buletin de București aici.
Acest vechi proiect are scopul de a remedia una dintre problemele constatate la trecerile la nivel cu calea ferată, probleme ce au fost constatate și la bariera Andronache, acolo unde au ajut loc mai multe accidente de-a lungul timpului.
„Încă din 2004 au fost identificate problemele privind trecerile la nivel cu calea ferată: Șoseaua Pipera (n.r. – Proiectul pasajului suprateran a fost finalizat în 2009), trecerea la nivel cu calea ferată de pe Șoseaua Petricani și cea aferenta Șoselei Andronache.
Am început, în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov și cu Primăria Sectorului 2, două proiecte. Am avut proiectul pasajului de pe Șoseaua Pipera și pasajul de pe Șoseaua Petricani.
Le-am făcut într-o asociere aprobată de Consiliul Judeţean şi Consiliile Locale, le-am depus pe fonduri europene de preaderare şi au fost aprobate. Unul din Phare 2004 şi unul din Phare 2005. Am făcut licitaţia şi am demarat lucrările pe Şoseaua Pipera.
În schimb, cu pasajul de la Petricani, deși avea aprobare de la Uniunea Europeană, am întâmpinat mari probleme la Primăria Capitalei. Nu ni s-a aprobat.
Trebuia să ni se dea autorizație de construire, să ne cedeze teren. Am pierdut acea finanțare europeană care era cu o componentă mare nerambursabilă”, declara în 2018 Speranța Cliseru, fost administrator public al orașului Voluntari și fost prefect al județului Ilfov.