Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 3 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

O nouă stație STB pe Strada Turnu Măgurele. Cinci linii STB vor opri aici

1
Nouă stație Strada Turnu Măgurele
O nouă stație STB pe Strada Turnu Măgurele. Foto: TPBI

Începând de vineri, 3 iulie 2026, cinci linii STB vor opri într-o nouă stație, amplasată pe Strada Turnu Măgurele, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

O nouă stație STB pe Strada Turnu Măgurele

Astfel, vehiculele liniilor 74, 102, 125, 312 și N106 vor efectua opriri în noua stație „Bd. Alexandru Obregia”, situată în apropierea accesului către complexul comercial Lidl, pe sensul de mers către Strada Emil Racoviță.

Măsura a fost dispusă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), după finalizarea amenajărilor realizate de administratorul drumului și obținerea avizului favorabil din partea Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București (CTCMB).

CITEȘTE ȘI Trenul Viena-București, întors din drum de furtuna din Austria. Cum au ajuns călătorii în Gara de Nord | Club Feroviar

Restricții pe Pasajul Basarab, până la finalul lunii iulie

Începând de luni, 29 iunie, au fost instituite restricții pe Pasajul Basarab, valabile până la finalul lunii iulie, pentru a permite efectuarea lucrărilor de punere în siguranță a structurii. 

Autoturismele nu vor putea circula pe calea de pe sensul Șoseaua Nicolae Titulescu – Șoseaua Grozăvești, unde au fost demarate lucrările.

Pentru a nu restricția complet traficul pe pasajul extrem de circulat din Capitală, sensul de mers dintre Șoseaua Grozăvești către Șoseaua Nicolae Titulescu va fi reconfigurat temporar. Astfel că, traficul se va desfășura pe câte o bandă pentru fiecare sens de deplasare.

Lucrările aduc restricții și pentru circulația mijloacelor de transport al STB, după cum urmează:

  • Din 20 iunie, liniile de tramvai 4 și 11 au fost suspendate;
  • În locul celor două linii, STB a înființat linia 54, care a circulă între Depou Alexandria – Zetarilor – Șura Mare;
  • Linia 44 va circula cu parc mărit;
  • Linia 1 circula deviat, între Romprim – Piața Sudului – Dristor – Obor – Banu Manta, în ambele sensuri;
  • Linia 10 circula deviat, între Romprim – Piața Sudului – Piața Eroii Revoluției – Trafic Greu – 13 Septembrie – Ghencea (în ambele sensuri);
  • Se înființează linia navetă 610, între Primăria Sectorului 1 – Pasaj Basarab – Piața Leul – Piața Danny Huwe – Șos. Progresul, cu întoarcere pe Panduri.

CITEȘTE ȘI Zborurile pe ruta București – Beijing vor fi operate din septembrie | BoardingPass

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect