Grădinița de Vacanță pe banii părinților: Primăria Sectorului 5 ar putea anula banii de hrană pentru copii din lipsă de fonduri, potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie supus votului în ședința ordinară a Consiliului Local din 22 iunie. Documentul nu a fost lipsit de amendamente.
Hrana școlarilor angrenați în proiect ar fi urmat să fie suportată din bugetul local după ce amendamentul propus în ședința de la finalul lunii mai a fost adoptat. Cu toate acestea, dacă forma actuală va trece, Grădinița de Vacanță din Sectorul 5 ar urma să se desfășoare cu mese plătite de părinți din propriile buzunare, după ce Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ a constatat că nu sunt suficienți bani pentru derularea proiectului în acest mod.
„Alocarea din bugetul local a contribuției de hrană pentru copii (în cuantum de minimum 35 lei/copil/zi de activitate), aprobată în ședința din 29.05.2026, nu poate fi pusă în execuție din cauza lipsei prevederilor bugetare specifice. Această deficiență financiară constituie un obstacol major pentru instituțiile organizatoare”, explică responsabilii cu educația din Primăria Sectorului 5.
Astfel, din bugetul local nu vor mai fi suportate decât cheltuielile cu utilitățile, serviciile și materialele necesare implementării proiectului. De asemenea, tot în balanța proiectului vor intra și personalul didactic și nedidactic remunerat, câte 2 persoane din fiecare categorie per grupă, per lună, cât și restul personalului implicat în Grădinița de Vacanță.
Pentru ediția din acest an, direcția de specialitate din primărie se așteaptă că circa 2.124 de preșcolari și 396 de antepreșcolari din toate unitățile de învățământ din Sectorul 5 vor participa în program. Aceștia vor fi dispuși în grupe de 18 preșcolari, respectiv 12 antepreșcolari, în funcție de numărul de solicitări și de înscrieri ale copiilor.
„Proiectul vine atât în sprijinul copiilor proveniți din familii cu venituri modeste, cât și în sprijinul copiilor proveniți din familii în care părinții au un statut economic bun și care vor să asigure participarea preșcolarilor şi antepreșcolarilor la activități educative și recreative de calitate,în timpul vacanței de vară”, mai explică administrația locală în anexe.
Ce acoperă bugetul propus
Conform proiectului de modificare a hotărârii, fiecare preșcolar va beneficia lunar de activități recreative de „Joc și mișcare” și va participa și la activități de învățare a limbii engleze, în valoare de 50 de lei pe lună pentru fiecare copil. Pentru antepreșcolari, activitățile vor fi de tip „Joc și mișcare” și vor fi limitate la un cuantum de 25 de lei pe lună/copil.
În fiecare grădiniță organizatoare vor avea loc câte două spectacole de teatru de păpuși pe lună. Acestea vor costa cel mult 15 lei pentru fiecare reprezentație. Anterior, prin amendamentul din ședința de consiliu local din luna mai, bugetul ar fi fost majorat la 60 de lei/lună/copil.
Documentul mai prevede și că „în vederea susținerii proiectului în condiții optime, se vor asigura materiale igienico-sanitare în cuantum de aproximativ 30 lei/lună/copil și materiale didactice necesare desfășurării activităților zilnice, în cuantum de aproximativ 125 lei/lună/copil”.
Numărul de unități incluse în proiect rămâne la 11 grădinițe, pentru un buget total de 3.383.408 lei. Din această sumă, 2.723.714 lei vor fi alocați elevilor din ciclul preșcolar, iar 659.694 lei vor fi dedicați antepreșcolarilor.
Ce instituții vor fi implicate în program
Programul rămâne adresat unui număr total estimat de 2.520 de copii, așa cum a fost adoptat inițial proiectul de hotărâre, proveniți din toate cele 18 unități de învățământ preuniversitar de stat care școlarizează copii de nivel preprimar în Sectorul 5.
Activitățile vor fi organizate în cadrul următoarelor instituții de învățământ: Grădinița Nr. 34, Grădinița Nr. 35, Grădinița Nr. 54, Grădinița Nr. 73, Grădinița Nr. 168, Grădinița Paradisul Verde, Grădinița Nr. 178, Grădinița Nr. 205, Grădinița Nr. 269, Grădinița Căsuța Fermecată și Grădinița Electromagnetica.
Numărul maxim de copii, la nivel preșcolar, din toate grădinițele, va fi de 1.296, în iulie, și 828, în august. Pentru copiii de nivel antepreșcolar, vor fi 252 de locuri în iulie și 144 în august, conform tabelului de mai jos.

Reprezentanții administrației locale susțin că proiectul urmărește „stimularea implicării preșcolarilor și antepreșcolarilor în activități recreativ-instructive”, dar și a părinților activi pe piața muncii. Regulamentul de înscriere și selecție a copiilor se va stabili, ulterior, de fiecare unitate de învățământ participantă, împreună cu Inspectoratul Școlar și Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 5.
Proiectul a primit un amendament pentru plata hranei
Proiectul a primit deja un amendament pentru plata hranei, potrivit platformei de gestiune a documentelor de ședință din Sectorul 5. Acesta, inițiat chiar de Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, își propune asigurarea hranei fiecărui copil inclus în activități, în limita unui buget maxim de 40 de lei/copil/zi.
„Contribuția lunară de hrană a copiilor va fi suportată din bugetul local al Sectorului 5, asigurându-se cel mult 40 de lei/zi de activitate, exclusiv pentru preșcolarii și antepreșcolarii prezenți la activități”, propune edilul Piedone în amendamentul la proiect.
Dacă schimbarea proiectului va trece de Consiliul Local al Sectorului 5, bugetul total ar urma să urce până la 5.631.827 lei, dintre care 4.611.554 vor fi alocați preșcolarilor, iar 1.020.273 vor fi alocați antepreșcolarilor din creșe.
Prin acest amendament, primarul își propune să susțină promovarea în rândul copiilor a principiilor stilului de viață sănătos cu ajutorul unui program de servire a mesei în mod regulat, dar și accesul la forme de educație pe parcursul vacanței de vară.