Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 8 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
EditorialFeaturedȘtiri

EDITORIAL | Pasajul Unirii și bidineaua lacheului din famiglia lui Don Băluță

240

Multă mătreață a curs prin birourile primăriei Sectorului 4 după fiecare incident și accident din vară până încoace. Probabil că s-a scărpinat în cap până și portarul instituției de la atâta „ghinion”. Situația a dus, vrând-nevrând, la o adevărată fractură de imagine pentru edilul de la Sectorul 4 și a cimentat o vorbă care tot circulă în spațiul public de ceva timp: “Mafia care face”.

Și nu e de ici, de colo, căci aici e o muncă de ani de zile, pe bani grei, întreprinsă minuțios de un personaj pe care nu îl știe multă lume. E cunoscut însă de breasla reporterilor. Dar voi reveni puțin mai jos la această, de ce nu, „eminență cenușie” și la fumigenele sale pe care presa de partid le preia pe nemestecate. Adică cel care demonstrează că negrul e alb sau că lumea, în general, e foarte proastă când critică bataia de joc girată de Primăria Sectorului 4.

Recent, noua mărgică menită să acopere cu bidineaua ridicolul în care se scaldă primarul de la Sectorul 4 cu ale sale floricele lipite pe pereții pasajului ține de circulația în Piața Unirii. Nu de pasaj în sine, ci de piața de deasupra, atenție la legătura de cauzalitate.

Uluitor, senzațional, bombă, de murit în chinuri: „Două tasări ale sistemului rutier pun în pericol traficul de suprafață!”, se arată în comunicatul de presă răcnit, bolduit și cu underline, adresat națiunii bucureștene.

Pe lângă multe bla-bla-uri și cuvinte tari gen „urgență”, „experți” și “expertize”, nu avem nici măcar o dată cu privire la momentul când au apărut aceste presupuse tasări. Cu atât mai mult cu cât, atunci când e de adunat puncte de imagine, comunicarea la PS4 se face cu video montat profesional, cu grafică, vox-uri cu microfoane branduite și chiar drone performante.

Așadar, nu putem decât intui că aceste tasări au apărut începând cu anii 2000 sau cu 2-3 minute înainte ca mail-ul biroului de presă al Sectorului 4 să fie trimis redacțiilor. De altfel, un ciudat silenzio stampa se manifestă la această oră pe social-media cu privire la acest subiect.

Ce mai aflăm din comunicatul de presă urlat e că “studiul de Fezabilitate pentru consolidarea/refacerea planșeului Unirii, respectiv a tavanului pasajului rutier Unirii a fost finalizat. În maximum 30 de zile, aceste lucrări vor fi incluse în cadrul unei proceduri de licitație publică, astfel încât momentul efectiv al începerii execuției să fie în a doua jumătate a anului 2024, așa cum a fost prognozat inițial”.

Traducere: Măsurătorile și calculele pentru a putea realiza investiția de punere în siguranță a Pasajului Unirii dar și soluția structurală potrivită au fost gata abia acum, după spoiala din subsol care a costat 12 milioane de euro și care a ucis deja un om. Mai mult, reparațiile propriu-zise vor începe abia peste un an jumătate, când campania electorală/alegerile locale din București vor fi în toi. 

Bun, deci Don Băluță face, s-a-nțeles?!

Și cine girează această comunicare și strategie de imagine? Informațiile noastre arată că nu e nimeni altul decât un fost reporter care a performat la apogeul carierei sale la România TV. Jurnaliștii vechi îi știu bine “calitățile” umane și profesionale. 

Bucureștenii, aproximativ toți care s-au prezentat la vot sau au urmărit campania electorală din 2019, îl știu drept cel care l-a momit într-o discuție telefonică înregistrată pe Nicușor Dan, făcându-l astfel să pară, culmea, drept apărătorul clanurilor de interlopi care controlează Sectorul 4.

Da, e vorba despre episodul Mitrache-“Câine” dezvoltat pe larg de Rise Project aici și în urma căruia ar fi fost demis de Daniel Băluță din funcția de șef de cabinet, mișcare de imagine demontată ulterior de Newsweek aici.

Așa-i că-i bun domnul în cauză, actualmente vicepreședinte la PSD Sector 4, membru administrator în Consiliul de Administrație al companiei Totul Verde S.A. și Director tehnic la Sectorul 4? O fi, din moment ce în 2022 era remunerat, din bani publici, cu 12.480 de lei pe lună, nemâipunând la socoteală și alte posibile surse de venit.

E atât de bun încât s-a și laudat la un moment dat cu asta când a pus pe picioare o „forţă de reacţie rapidă în online” care a luat la țintă inclusiv dezvăluirile Buletin de București.

În fine, că să înțelegeți esența titlului, vă las mai jos câteva imagini de la o vizită de lucru la Pasajul Unirii, din luna iulie.

Pe lângă edilul de la Sectorul 4 și al său lacheu-strateg, s-a înfățișat și actualul prefect al Capitalei, fost judecător CCR. Despre acesta din urmă, Digi 24 dezvăluia în 2015 că la dosarul care era în cercetare la DNA procurorii au mai adăugat alte 15 infracțiuni. Printre acestea se numără și exportul ilegal de alimente în Federaţia Rusă.

FOTO: Inquam Photos / George Călin

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Linia 282 va fi deviată marți, 10 decembrie. Foto: STB
ArticoleȘtiriTransport

Linia 282 va fi deviată marți, 10 decembrie

Linia 282 va fi deviată marți, 10.12.2024, între orele 11:30-14:00. Asociația de...

Parcul Kiseleff a devenit o locație instagramabilă. A fost instalată o instalație de vâsc, unică în peisajul bucureșteni. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Parcul Kiseleff are cea mai mare instalaţie cu vâsc, un tunel „perfect instagramabil”

Parcul Kiseleff este locaţia unde multe cupluri pot merge în noaptea dintre...