Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 16 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Administrația Străzilor București cumpără 20 de bariere antiteroriste. Valoarea contractului se ridică la peste 50.000 de euro

10
Administrația Străzilor București cumpără 20 de bariere antiteroriste. Valoarea contractului se ridică la peste 50.000 de euro | FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Administrația Străzilor București cumpără 20 de bariere antiteroriste. Contractul a fost încredințat direct în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar valoarea totală a acestuia se ridică la peste 50.000 de euro. Potrivit documentelor tehnice, consultate de reporterii Buletin de București este vorba despre bariere mobile antiteroriste de tipul Pitagone F11, menite să asigure perimetre de securitate temporare, pe parcursul unui eveniment, al unui festival ori al altor evenimente care nu au caracter permanent.

Noile bariere, cumpărate de Administrația Străzilor, vor putea fi instalate atât pe străzi denivelate, cât și în zone pavate cu piatră cubică. Mai mult, acestea pot fi adaptate și pentru drumuri în pantă și străzi cu trotuar.

„Sistemul oferă o soluție eficientă și flexibilă pentru perimetre de securitate temporare. Poate fi instalat în câteva minute și ajustat la suprafețe denivelate, precum trotuare, străzi pavate cu piatră cubică sau drumuri în pantă”, explică reprezentanții ASB în documentul ce prevede specificațiile tehnice.

Barierele, produse în Belgia, pot opri vehicule cu o greutate de până la 7,2 tone la o viteză de 48 km/h. După impactul cu un astfel de sistem de blocare, mașinile ar urma să fie imobilizate în cazul unui atac, însă barierele opresc și motorul mașinilor, împiedicând repornirea grupului motor.

Dispozitivele au o înălțime de circa un metru și o greutate totală de aproape 43 de kilograme, potrivit site-ului producătorului din Belgia. Unitățile sunt mobile, astfel că pot fi înlăturate rapid pentru a permite trecerea autospecialelor de intervenție.

Acestea se pot instala la o distanță de circa 60 de centimetri una de cealaltă, iar amplasarea se face rapid, de către o singură persoană, fără a fi necesare alte unelte sau accesorii.

Printre specificațiile cerute de Administrația Străzilor se numără și personalizarea de brand sau în culori specifice, dar și reducerea muchiilor ascuțite, pentru a preveni accidentele din spațiile publice. Potrivit aplicațiilor practice anunțate de ASB, acestea ar urma să fie utilizate în cadrul centrelor urbane și a străzilor pietonale.

Cu toate acestea, administrația nu exclude utilizarea acestora și pentru controlul accesului vehiculelor, pentru protecția altor elemente de infrastructură, dar și la aeroporturi sau la principalele noduri de transport.

CITEȘTE ȘI: Licitație pentru închirierea și modernizarea a două saloane business din Aeroportul Otopeni. Contractele vor fi încheiate pe 10 ani

Firma care va aduce bariere antiteroriste pentru Capitală a mai obținut contracte în domeniul protecției

Firma câștigătoare, Transcarpat Sportours International SRL, nu se află la primul contract câștigat prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). De la înregistrarea sa în sistem, care a avut loc în 2008, firma a primit peste 240 de cumpărări directe și a câștigat 27 de licitații deschise.

De asemenea, de-a lungul timpului, SRL-ul a mai câștigat și alte 75 de cereri de ofertă, dar și 14 achiziții prin procedură simplificată.

Veniturile încasate de firmă în anul 2025 se ridică la peste 33 de milioane de lei, echivalentul a peste 6,2 milioane de euro. Din această sumă, profitul brut înregistrat pe anul fiscal trecut este de circa 7,4 milioane de lei, potrivit bilanțului publicat de Ministerul Finanțelor.

Tot în anul 2025, firma specializată în comerț nespecializat cu ridicata a înregistrat un număr mediu de 8 angajați.

Printre instituțiile de la care firma a mai primit contracte de-a lungul timpului, se numără Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care a cumpărat elemente de supraveghere cu termoviziune, dar și Unitatea de Logistică și Achiziții Centralizate a Poliției Penitenciare, care a achiziționat muniție letală și neletală pentru dotarea polițiștilor din sistemul penitenciar.

De asemenea, și IGSU a cumpărat de la aceeași firmă mai multe cartușe de calibrul 7,65 mm, în valoare de peste 100.000 de euro, potrivit unui acord-cadru publicat în SEAP, însă firma a avut contracte și cu Serviciul Român de Informații.

CITEȘTE ȘI: ILFOV | 50.000 de euro pentru un monument nou dedicat eroilor din Popești-Leordeni. Firma care a primit contractul s-a înscris pe SEAP în urmă cu o lună

Autor

  • Alexandru Stan

    Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea.

    Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

scris de

Alexandru Stan

Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.