Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Cum l-a păcălit Drulă pe Rădoi: Sindicaliștii au recunoscut în scris că vineri nu a fost un protest spontan

Cum l-a păcălit Drulă pe Rădoi: Sindicaliștii au recunoscut în scris că vineri nu a fost un protest spontan

În același proces verbal cu care sindicatului lui Ion Rădoi și-a clamat victoria în spațiul public împotriva ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, apar câteva cuvinte cheie care înclină balanța puternic în cazul războiului de uzură din subteran. “Oprirea voluntară a lucrului” este asumată și semnată de liderii sindicali, care au recunoscut oficial că nu a fost vorba de un protest spontan, deși inițial aceasta era comunicarea oficială dinspre USLM. Asta înseamnă încălcarea a cel puțin două prevederi din Codul Muncii.

Procesul-verbal a apărut în spațiul public iar Unitatea – Sindicatul Liber Din Metrou(USLM) a anunțat că “Metrorex nu va face disponibilizări”, “micșorarea salariilor se va discuta”, “USLM este sindicatul reprezentativ” și “părțile convin că nu vor fi inițiate măsuri disciplinare”.

“Dacă vă uitați o să vedeți ca ei au pus temele de discuție propuse ca și concluzii. Referitor la cercetările interne, nu la cele penale, asta e o știre veche. A fost în acordul de la Prefectură, încă de vineri, că o săptămâna, până pe 5 aprilie, să fie suspendate eventualele cercetări disciplinare interne. De luni se aplică și aceste măsuri disciplinare”, a declarat Drulă la conferința de presă organizată la Guvern.

Documentul, semnat între conducerea Metrorex și sindicat, mai are însă o pagină. Acolo apare negru pe alb “oprirea voluntară a lucrului”. Asta în condițiile în care conflictul de muncă nu a fost declarat la Tribunal iar greva organizată, la care au participat angajați aflați în libere, a fost anunțată drept protest spontan.

Dacă ar fi rămas oficial o adunare spontană, sindicaliștii ar fi fost protejați de Constituția României dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează libertatea întrunirilor.

Or, potrivit Codului Muncii, grevele declanșate în unități care prestează servicii esențiale pentru populație, fără asigurarea a cel puțin 1/3 din activitate, sunt ilegale.

Mai mult, protestul de vineri nu a fost precedat nici măcar de o grevă de avertisment așa cum ar fi trebuit în mod normal și încalcă și prevederile ordonanței privind instituirea stării de alertă.

Potrivit acestui act normativ, “pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, […] în unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă”.

USLM a recunoscut în scris că nu a fost vorba de un protest spontan. (sursa: Cristina Sbirn)

“Nu negociem legea. Chiar ei au semnat într-un proces verbal ca acțiunea de vineri a fost o oprire voluntară a lucrului. Am cerut Tribunalului să constate că aceasta este o forma de grevă nelegală și există o acțiune de recuperare, prevăzuta de lege, pentru aceste pagube”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Totodată, ministrul Transporturilor a mai precizat că în cazul în care spațiile comerciale de la metrou nu vor fi eliberate până pe 2 aprilie, se va dispune evacuarea și apoi demolarea lor.

CITEȘTE ȘI

EDITORIAL | Secretul puterii lui Ion Rădoi

Ion Rădoi anunță că are sprijinul sindicatelor din Azerbaidjan, Albania, Bulgaria, Moldova și Turcia

Sindicatul Metrorex cedează 4% din încasările pentru spațiile comerciale din subteran către companie. Modificarea propusă scade veniturile la 60% pentru organizație

EXCLUSIV | Paradisul salarial de la Metrorex: al 13-lea salariu, prime de Crăciun, 8 Martie, Paști, 1 Iunie, Ziua Lucrătorului la Metrou și sporuri de până la 40%. Plus alte beneficii pentru sindicaliști

Conducerea Metrorex se solidarizează cu sindicatul împotriva ministrului Transporturilor: “În mod normal, acest tip de comunicare nu ar trebui să fie uzual”

EXCLUSIV | Contractele pentru spațiile comerciale și plățile către firma sindicatului de la Metrorex, verificate de Ministerul Transporturilor. Mai sunt vizate orele suplimentare și contractele de muncă

FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV – ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității” –, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”. În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, marile proiecte de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea redacției ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.