Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 18 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Zi decisivă pentru STB. Tribunalul București analizează cererea de intrare în insolvență

8
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Tribunalul București va decide marți, 18 august, dacă Societatea de Transport București (STB) intră în insolvență. Cererea a fost depusă într-un dosar înregistrat la începutul lunii august și va fi analizată de un judecător sindic, în Camera de Consiliu.

În dosar, 16 firme figurează drept creditori, printre care se numără Romprest sau Electroputere VFU Pașcani, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.

Amintim, Electroputere VFU Pașcani a câștigat o licitație pentru achiziția de tramvaie în 2019, în timpul mandatului de primar general al Gabrielei Firea. Contractul a fost apoi blocat de noul edil, Nicușor Dan. Firma privată a dat în mod repetat în judecată STB și a câștigat. Instanța a impus societății de transport penalizări de 300.000 de euro pe zi.

CITEȘTE ȘI: Firma către care STB are datorii de 200 de milioane de euro pentru 40 tramvaie rusești noi este dispusă să renunțe la 90% din datorie dacă tranzacția are loc. Nicușor Dan a blocat contractul

Instanţa va soluţiona prima dată solicitarea debitorului, în acest caz STB SA. Dacă cererea va fi aprobată, cererile creditorilor vor fi conexate dosarului, devenind declaraţii de creanţă, potrivit Legii nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

„La înregistrarea cererii, serviciul de registratură va efectua verificări, din oficiu, cu privire la existența pe rol a unor alte cereri de deschidere a procedurii formulate anterior de creditori.

În cazul în care sunt înregistrate cereri formulate de creditori, se soluționează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin aceeași încheiere judecătorul dispunând conexarea cererilor creditorilor, care în cazul deschiderii procedurii devin declarații de creanță, iar dacă se respinge cererea debitorului, se soluționează potrivit art. 72 și următoarele.” – articolul 66, aliniatul 6 din Legea nr. 85 din 25 iunie 2014.

Un dosar privind declanşarea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti încă de pe 22 iulie, la doar o zi după ce Consiliul General a aprobat primul pas pentru declanşarea procedurii.

Primul termen de judecată în dosarul deschis de creditori a fost stabilit pe 10 noiembrie 2026.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Insolvența STB, preșul sub care „Marea Familie” își ascunde jaful. „Rețeta RADET” aplicată din nou?

Primul pas pentru intrarea STB în insolvență, aprobat de CGMB la finalul lunii iulie

Primul pas pentru intrarea în insolvenţă a Societăţii de Transport Bucureşti (STB) a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în data de 21 iulie, la propunerea primarului general Ciprian Ciucu.

Cei doi consilieri generali desemnați în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) STB, Marian Artimon (PSD) și Mitu Răzvan Aurel (PNL), au fost mandatați să solicite conducerii companiei de transport declanșarea procedurii de insolvență.

În cadrul ședinței, Ciprian Ciucu a prezentat trei cauze pentru care Societatea de Transport București a ajuns în această situație financiară critică, cu datorii de peste 1,7 miliarde de lei.

„Prima cauză este că, la nivelul anului 2020, nu s-au mai plătit contribuțiile angajaților către ANAF. Să ne aducem aminte, în 2019 s-au înființat niște companii și a fost nevoie să fie capitalizate. 22 de companii.

S-au luat contribuțiile oamenilor de la STB și nu s-au mai plătit către ANAF, pentru a fi capitalizate acele companii. Peste 1 miliard de lei, care au început să producă penalități.

A doua cauză: impostura, politizarea și neîndeplinirea funcțiilor pentru care a fost înființată ADI TPBI. A treia cauză: managementul defectuos al STB și frica de sindicat, pentru a lua măsurile corecte pentru societate”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Primarul general a vorbit despre un „faliment neoficial”, mascat prin subvenții și menținerea în viață artificial a societății de transport din Capitală.

CITEŞTE ŞI: 

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Copil dispărut în județul Ilfov. A fost emis mesaj Ro-Alert

Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a găși un copil de 13 ani, dispărut...

ArticolePrimărieȘtiri

Deschiderea Parcului Humulești din Sectorul 5 se amână. În septembrie încep lucrările la Parcul Șinei

Primăria Sectorului 5 anunță că deschiderea Parcului Humulești din Sectorul 5 se...

ArticoleCulturăȘtiri

Musicalul „ALADDIN” are premiera la Teatrul Constantin Tănase, în octombrie

Pe 1 octombrie, la Teatrul Constantin Tănase se joacă în premieră musicalul...

Premieră absolută la Concursul Enescu
ArticoleCulturăȘtiri

Premieră absolută la Concursul Enescu: semifinaliștii vor fi simultan soliști și conducători ai orchestrei

Premieră absolută la Concursul Enescu: pentru prima dată în istorie, semifinalele secțiunilor...