Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Bilanțul după protest: un polonez a fost prins din nou cu un cuțit în mulțime

Bilanțul după protest: un polonez a fost prins din nou cu un cuțit în mulțime
Bilanțul după protest: amenzi, dosar penal și mai multe anchete deschise. FOTO: Bdb

Un dosar penal a fost deschis, sâmbătă, după protestele organizate în centrul Capitalei. Un polonez a fost prins pentru că purta, fără drept, de obiecte periculoase.

UPDATE: „Față de bărbatul de cetățenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a informat duminică seara Poliția Capitalei.


UPDATE: Cetățeanul polonez care a fost depistat de jandarmi având asupra sa un cuțit la protestul de sâmbătă din Piața Universității a fost reținut pentru 24 de ore.


Protestatarul de origine poloneză care a fost ridicat de jandarmi şi la anteriorul miting, organizat la Victoriei, a fost din nou prins cu o armă albă la el.

De altfel, acesta nici măcar nu avea voie să participe la o adunare publică, după ce încălcase legea data trecută şi acum este sub control judiciar.

Comunicatul Jandarmeriei a precizat pentru ce se impune un dosar penal: „persoana avea aplicat în jurul taliei și un obiect vestimentar la capătul căruia se afla un obiect tăietor-înțepător.

Un polonez a fost prins a doua oară cu un cuțit la proteste

Poliția Capitalei a transmis, la rândul său, că un polonez de 36 de ani a fost prins în zona în care se desfășura protestul autorizat, la care participau mai multe persoane, având asupra sa „un obiect tăietor-înțepător”.

„Facem precizarea că bărbatul în cauză se află sub măsura controlului judiciar și are ca obligații impuse să nu participe la manifestări sportive, culturale, ori alte adunări publice și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Secției 3 Poliție, cercetările fiind continuate din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “portul fără drept de obiecte periculoase”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, se mai arată în comunicatul Poliției Capitalei.

De asemenea, Jandarmieria Capitalei a aplicat opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.200 de lei. Dintre acestea, trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.000 de lei, au fost aplicate pentru folosirea unei drone fără autorizație, într-o  zonă publică.

Mitingul organizat de AUR a adus şi restricţii de circulaţie. A fost închis traficul pe bulevardul Magheru, dar şi pe alte artere adiacente Pieţei Universităţii.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat legea, în special pentru persoanele care au forțat cordonul de jandarmi și au aruncat asupra forțelor de ordine cu sticle cu apă și lăzi din plastic.

CITEȘTE ȘI: Violenţe la mitingul din Piaţa Victoriei, mai mulţi manifestanţi au încercat ruperea cordonului de jandarmi

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.