Robofest se întoarce la Politehnica weekendul viitor, potrivit unui comunicat de presă remis redacției. Mai mulți roboți, concepuți de elevi și studenți pasionați de electronică și robotică, se vor duela în cadrul Robochallenge.
„Evenimentul aduce împreună elevi, studenți, cercetători, profesioniști și pasionați de tehnologie, într-un univers în care mecanica, electronica, programarea și inteligența artificială se transformă în roboți capabili să concureze, să rezolve provocări și să surprindă publicul”, transmit reprezentanții instituției de învățământ superior.
Ediția de anul acesta, care se desfășoară pe 30 octombrie și 1 noiembrie, va reuni peste 260 de echipe cu 1.500 de participanți din 34 de țări. Cei 1.300 de roboți pregătiți pentru eveniment se vor înfrunta în cadrul Robochallange, o secțiune cu 20 de probe deja consacrate.
Printre acestea se numără probele de Mega și Mini Sumo, cele de Combat Robots, dar și cele de Triatlon pentru roboții umanoizi. Duelurile între roboți vor fi comentate de profesioniști din domeniu și vor putea fi vizionate în direct și prin intermediul platformelor sociale.
La ediția din 2026, publicul va putea descoperi din nou roboți aflați în competiție, demonstrații tehnologice și proiecte dezvoltate de tineri, dar și aplicații care arată cum se schimbă lumea în jurul nostru prin robotică și inteligență artificială, mai transmit reprezentanții aceleiași instituții.
În urmă cu un an, evenimentul a reunit peste 1.200 de participanți din aproximativ 30 de țări, sute de echipe și roboți construiți de elevi, studenți și cercetători.
Senzori de parcare, din dragoste pentru planetă, la Robofest 2024
Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată la Robofest de echipa Smart Bits Devs. Proiectul acestora din 2024 este un sistem de automatizare a parcării.
Proiectul se bazează pe un sistem de ranking care detectează locurile de parcare libere într-o rază de un kilometru, la destinația aleasă. Dacă până când ajunge autovehiculul, senzorii din locul de parcare detectează că acesta s-a ocupat, ruta este refăcută pentru ca șoferul să fie direcționat spre un alt loc liber.

„Vrem să renunțăm la parcatul pe bordură sau nu știu, pe trotuar. Vrem să lăsăm locul oamenilor să meargă pe trotuar, să lăsăm bordurile libere, să ne parcăm pe locuri pe care știm că le găsim”, au explicat membrii echipei Smart Bits Devs.
Cât despre implementarea unei astfel de automatizări la nivel local, creatorul acesteia a adăugat că, pentru moment, poate fi costisitoare, dar în funcție de implicarea autorităților, cu timpul poate deveni realitate.
