Sumele pentru autobuzele Voluntariului, prevăzute inițial în mandatul Gabrielei Firea la peste 20 de milioane de euro pe an, au fost micșorate cu aproape șapte milioane de euro, în urma revizuirii contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public. Mai mult, numărul de kilometri pe care trebuie să-i parcurgă autobuzele Voluntariului a crescut și au fost introduși indicatori de performanță.
Pe 18 iulie 2020, cu aproape două luni înainte de alegerile locale, Consiliul General al Municipiului București, a cărei majoritate era deținută de PSD, a avizat prin vot studiul de oportunitate și proiectele de contracte pentru delegarea serviciului de transport public din București-Ilfov pe o perioadă de 10 ani.
Principalul beneficiar, după Societatea de Transport București, era Serviciul de Transport Voluntari, societate controlată Florentin Pandele, soțul fostului primar general Gabriela Firea.
Aproape 20 de milioane de euro pe an urma să încaseze STV S.A. de la Primăria Generală pentru transportul public realizat cu autovehicule second-hand achiziționate în rate din Olanda.
Contractul pe 10 ani urma să intre în vigoare în luna mai 2021, la capătul a patru acte adiționale semnate între 2019 și 2020 și prin care, fără o fundamentare financiară clară, a fost mărit numărul de linii și implicit valoarea compensațiilor plătite în cuantum de 90% de PMB pentru serviciile de transport prestate în zona metropolitană de STV.
După dezvăluirile Buletin de București de la sfârșitul lunii februarie, potrivit cărora autobuzele second-hand ale Voluntariului primesc 100.000 de euro pe lună ca să ajungă la capetele de linie și cele privind studiul de trafic vechi de șapte ani în urma căruia STV urma sa primească o subvenție de aproape 200 de milioane de euro pana in 2031, proiectul de contract votat in iulie 2020 s-a întors pe masa Primăriei Generale.
“Moștenirea” Firea, recalculată
Deconturile PMB au fost ajustate, astfel încât doar valoarea din primul an a contractului a fost diminuată cu până la 34%. 7 milioane de euro este diferența dintre ce a votat majoritatea din CGMB controlată de Gabriela Firea în 2020 și ce a votat noua majoritate săptămâna trecută.
Mai mult, prețul per kilometru a fost redus de la 10,57 lei la 7,14 lei iar profitul rezonabil al STV a fost micșorat cu aproape 400 de mii de euro pe an.
Per ansamblu, recalcularea pe cei 10 ani de contract înseamnă o economie de peste 22 de milioane de euro la bugetul PMB. Adică aproape un an de subvenție care ar fi ajuns în conturile societății controlate de Florentin Pandele.
Bani pe GPS
Pentru aceeași bani, STV-ul va parcurge mai mulți kilometri iar printre clauzele contractuale au fost incluse o serie de obligații.
Toate autobuzele trebuie să fie monitorizate GPS și să furnizeze datele sursă în timp real pentru vehiculele operate.
Mai mult, in cazul in care un vehicul a intrat în serviciu fără GPS funcțional, se abate de la traseu fără dispoziție sau dispozitivele de bord sunt deteriorare deliberat, se considera a fi o cursa neefectuată iar subvenția nu va mai fi decontată către STV.
Tot prin contract, au fost introduși și indicatori de performanță. Printre aceștia se numără respectarea standardului de poluare EURO 5 pentru autovehicule, rezolvarea reclamațiilor venite dinspre călători sau monitorizarea numărului de accidente în trafic din vina personalului propriu.
De asemenea, a fost stabilit și un sistem de amenzi pentru:
- Nerespectarea condițiilor de igienă
- Neutilizarea sistemelor de informare a calatorilor
- Nefuncționarea sistemului de monitorizare a flotei
- Completarea necorespunzătoare a unei foi de parcurs
- Staționarea nejustificată a autobuzului pe traseu sau la capetele de linie
- Plecarea în avans față de programul de circulație
- Utilizarea altor mijloace de transport
- Nerespectarea obligației de a pune la dispoziție informații si documente care vizează contractul
- Neacordarea accesului în timp real la sistemele GPS.
Necunoscuta kilometrilor către capetele de linie
Totuși, din noul contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov către Serviciul de Transport Voluntari pare că lipsesc însă kilometrii de acces-retragere către și de la autobaza din Voluntari.
Asta în condițiile în care, in timpul mandatului Gabrielei Firea, STV-ului i-au fost delegate linii în Popești Leordeni, la 14, respectiv 20 de kilometri distanță de autobaza din Voluntari, rute care funcționează si in prezent.
Tot atunci, președintele Consiliului de Administrație al Serviciului de Transport Voluntari S.A., Stelică Ioniță, recunoștea că autovehiculele rămâneau peste noapte în zonă.
Însă, în noul contract votat de CGMB în 19 iulie, apare o noua rubrica: “Lista cu propunerile obiectivelor de investiții cu finanțare integrala sau parțială de la buget pentru anul 2020 și estimări pe anii 2021-2023”.
La obiective de investiții noi apare “PLATFORMA garaj nou în Sudul Capitalei + Spălătorie auto ultramoderna + hala de reparații + sediu administrative secundar”.
Contractul privind subvenția acordată în cuantum de 90% de PMB va fi urmărit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov(TPBI). Aceasta este controlata, prin votul majorității, de primarul general Nicușor Dan, președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma și de cei 40 de primari din județul Ilfov.
CITEȘTE ȘI
Foto: Facebook Gabriela Firea/Asociația Metrou Ușor