Încă un asistent medical de la Secția ATI Neonatală de la Spitalul pentru copii „Marie Curie” a anunțat că își demisia, ceea ce face ca numărul cadrelor sanitare care au părăsit secția să ajungă la opt, scrie Digi24.
Conducerea spitalului a cerut Direcției de Sănătate Publică București suspendarea a cinci paturi, pe fondul lipsei de personal, iar această situație afectează deja pacienții care se află în stare gravă.
Săptămâna trecută, șeful secției a declarat că unele asistente nasc și merg în concediu de maternitate, în timp ce altele și-au dat demisia. Numărul celor care au plecat a crescut, iar angajările sunt blocat.
Criză de personal la Secția ATI Neonatală, de la Spitalul „Marie Curie”
La Spitalul pentru copiii „Marie Curie” nu se pot face angajări noi în acest moment, deoarece angajările în sistemul public sunt blocate prin ordonanță de urgență.
Astfel, singura șansă pentru deblocarea posturilor ar fi fost un memorandum inițiat de Ministerul Sănătății, trimis Guvernului. Acesta s-a blocat, însă, după ce Ministerul Finanțelor a invocat un impact bugetar prea mare.
Șeful secției a avertizat că reducerea numărului de paturi este inevitabilă în acest moment. Întrebat dacă a discutat cu reprezentanți ai Guvernului sau ai Ministerului Sănătății despre găsirea unei soluții, medicul a spus că nu a fost contactat de nimeni, pentru Digi24.
„N-am avut niciun fel de discuție. (…) Într-adevăr, aici se întâmplă lucruri complicate, este o secție cu pacienți foarte speciali, adică foarte complicați, foarte grei. Sunt două secții în România care fac chirurgie neonatală (…) Lucrurile sunt de la sine înțeles foarte complicate.”, a declarat Cătălin Cârstoveanu.
De asemenea, lipsa personalului îi afectează atât pe angajați, asistenții rămași fiind suprasolicitați, cât și pe pacienții secției. Deoarece funcționarea secției la capacitatea actuală nu mai este posibilă, a fost solicitată reducerea numărului de paturi.
„De astăzi am pus stop la internări, externăm cinci paturi și apoi suntem la maximum în noua configurație.”, a mai spus medicul. Toate cele 27 de paturi ale secției sunt ocupate, în prezent, însă există în continuare solicitări pentru internare.
Cazuri grave care nu mai pot fi preluate
Șeful secției a declarat că unitatea medicală nu mai poate prelua toți copiii în stare critică. „Avem cereri cu pacienți foarte critici. Pe unii îi luăm, pe unii nu putem să-i luăm, iar cei cu probleme grave mor pe liste.”, a adăugat acesta.
Întrebat cât timp vor rămâne suspendate cele cinci paturi, Cârstoveanu a precizat că nu există un termen clar, amintind că spitalul s-a mai confruntat cu astfel de blocaje și în trecut, inclusiv la deschiderea compartimentului de chirurgie cardiacă.
Șeful Secției de Terapie Intensivă Neonatală a spitalului atrage atenția asupra faptului că menținerea acestui blocaj va avea consecințe asupra pacienților, dar și asupra costurilor suportate de sistemul de sănătate.
Citește articolul complet pe Digi24.ro.