Primăria Sectorului 6 ar putea să nu organizeze Programul pentru Școli al României nici în anul școlar 2026 – 2027, potrivit unui proiect de hotărâre supus la vot în Consiliul Local, în ședința din 23 iulie.
Dacă proiectul va fi aprobat, administrația locală nu va mai organiza procedurile de achiziție pentru produsele distribuite elevilor în cadrul programului.
Administrația locală amintește, în referatul de aprobare, că pentru anul școlar 2025-2026 a fost aprobată o hotărâre similară.
Fără Programul pentru Școli al României în Sectorul 6, pentru al doilea an consecutiv
În documentația proiectului se mai menționează că acordurile-cadru încheiate în 2021 pentru furnizarea produselor au expirat. În anii anteriori nu aui fost utilizate integral sumele necesare pentru produsele distribuite prin intermediul Programul pentru școli.
„Având în vedere expirarea acordurilor-cadru încheiate de Primăria Sector 6 în anul 2021, pentru perioada 2021-2025 și nealocarea în anii trecuți a sumelor bugetate pentru produsele de panificație, lactate și fructe, sume repartizate potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 652/2023 sectoarelor Municipiului București, prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, se impune neasumarea responsabilității organizării şi derulării la nivel local a procedurii de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru în vederea achiziționării produselor aferente Programului pentru şcoli al României și pentru anul 2026-2027.”, se precizează în proiect.
Primăria mai menționează, de asemenea, că organizarea unei noi proceduri de achiziție ar presupune alocarea unor resurse administrative și financiare „considerabile”, fără garanția asigurării integrale a finanțării necesare, dar și pe fondul derulării unor programe locale care urmăresc obiective similare de sprijin al elevilor.
O altă justificare a administrației locale este faptul că în mai multe unități de învățământ din Sectorul 6 funcționează deja programele „Masă Sănătoasă” și „Școală după Școală”, prin care elevii, în special cei aflați în situații vulnerabile, beneficiază de o masă caldă. Primăria consideră că aceste programe răspund într-o măsură mai mare necesităților nutriționale și sociale ale elevilor.
Programul pentru școli al României este derulat în baza legislației naționale europene. Acesta presupune distribuirea către elevi a unor produse precum fructe și legume, produse lactate și de panificație, fiind organizate și activități educative.
Implementarea programului poate fi organizată fie de consiliile județene, fie de consiliile locale, în cazul în care acestea își asumă responsabilitatea.
CITEȘTE ȘI Program pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, la Şcoala Gimnazială Nr. 131 din Sectorul 5