Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 30 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainSănătate

Heliportul de la Spitalul pentru copii „Marie Curie” este gata de un an şi jumătate, dar nu poate fi folosit. Ce lipsește

5
Heliportul de la Spitalul pentru copi
Heliportul de la Spitalul pentru copi. Foto: News.ro

Heliportul de la Spitalul pentru copii „Marie Curie” din Capitală, care ar permite aducerea cazurilor urgente direct cu elicopterul, fără a se pierde timpul cu un trasfer într-o ambulanță, nu poate fi folosit de un an și jumătate, pentru că unitatea nu are rezolvată toată birocrația, conform News.ro

Spitalul a trimis recent o adresă către Ministerul Sănătăţii în care explică faptul că lucrările la heliportul unităţii sanitare sunt finalizate şi recepţionate şi că spitalul, conform legii, urmează să dobândească calitatea de administrator al acestui obiectiv.

Heliportul poate deveni însă operaţional numai după certificarea sa de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). AACR însă poate emite certificatul de exploatare a heliportului numai dacă administratorul heliportului, adică Spitalul „Marie Curie”, demonstrează capacitatea de administrare şi operare a obiectivului, cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de reglementările aeronautice civile aplicabile activităţilor aeronautice certificate, notează News.ro.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Culturii a fost de acord ca autostrada București-Alexandria să treacă prin cetatea lui Burebista pentru că cele două obiective „pot coexista fără repercusiuni negative”

Heliportul de la Spitalul pentru copii are nevoie de personal specializat

Spitalul ar trebui în acest sens să asigure personalul calificat pentru funcţionarea optimă a heliportului, cu existenţa în organigramă a unor funcţii obligatorii: manager operaţional, manager responsabil, manager de mentenanţă, manager de siguranţă şi responsabil cu securitatea aeronautică, manager de conformare, agenţi de salvare, aşa cum scrie în adresa oficială trimisă Ministerului Sănătăţii.

Spitalul „Marie Curie” cere prin această adresă oficială un punct de vedere ministrului Sănătăţii în legătură cu modalitatea legală şi administrativă prin care spitalul poate operaţionaliza şi exploata heliportul deja construit.

În adresa trimisă de conducerea spitalului instituţiei de stat, managerul precizează că nu poate face angajări pentru ocuparea funcţiilor necesare, în condiţiile restricţiilor instituite prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Adresa a fost înaintată spre Ministerul Sănătăţii pe data de 18 mai, 2026. Întrebat despre solicitare, de News.ro, ministrul Interimar al Sănătăţii a explicat ce anume a recomandat conducerii spitalului „în primul şi în primul rând, trebuie solicitat un aviz de la comitetul mixt tehnic, care există între DSU şi Ministerul Sănătăţii”

„Sunt mai multe aspecte aici, sigur, este un prim demers dacă vreţi, această adresă, pe de o parte, este o activitate specifică, care, chiar dacă este adiacentă unui spital, este o activitate specifică legată de administrarea unui heliport, nu e o activitate specifică unui spital, în sensul în care un medic, un asistent medical sau un brancardier pot să facă această activitate”, a explicat Cseke Attila pentru News.ro.

Continuarea în News.ro.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.