Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 5 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Sector 5 | Două străzi devin cu sens unic, de miercuri. Cum va fi reorganizat traficul rutier

8
Două străzi cu sens unic Sector 5
Două străzi din Sectorul 5 devin cu sens unic. Foto: Arhiva

Două străzi din Sectorul 5, respectiv str. Iovița și str. Iancu Jianu, devin cu sens unic începând de miercuri, 6 mai 2026, a anunțat Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5.

În ambele cazuri se impune reorganizarea traficului rutier, iar autoritățile au anunțat cum se va desfășura circulația.

Două străzi din Sectorul 5 vor fi cu sens unic

Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5 a anunțat că, începând cu data de 6 mai 2026, circulația rutieră pe Strada Iovița va fi reglementată în sens unic pe tronsonul dintre strada Ion Urdăreanu și Strada Frunte Lată (sens de deplasare dinspre Strada Ion Urdăreanu către Strada Frunte Lată).

Reprezentanții administrației locale au publicat și o hartă a noilor reglementări.

Foto: Facebook/Dezvoltare Urbană Sector 5

De asemenea, tot de miercuri, 6 mai, circulația rutieră pe Strada Iancu Jianu va fi reglementată în sens unic pe tronsonul cuprins între Calea Rahovei și Strada Focșani (sens de deplasare dinspre Calea Rahovei către Strada Focșani).

Circulația pe tronsonul cuprins între Strada Focșani și Strada Bârnova se va desfășura în dublu sens, a mai anunțat Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5, pe Facebook.

Oprirea va fi interzisă pe toată lungimea tronsonului, pe partea dreaptă a carosabilului, dinspre Strada Focșani până la Strada Modoran Ene.

Foto: Facebook/Dezvoltare Urbană Sector 5

Circulație reorganizată pe mai multe străzi din Sectorul 5, în ultimele luni

În ultimele luni, au fost impuse mai multe schimbări în ceea ce privește circulația de pe mai multe străzi din Sectorul 5. În martie, autoritățile au anunțat că circulația de pe strada Sirenelor se va desfășura du dublu sens, în urma proiectului de sistematizare rutieră.

Reglementările vizează tronsonul cuprins între Str. Puișor și Str. Ion Popescu – Gopo. Pe acest segment, circulația se desfășoară cu dublu sens. Oprirea este interzisă pe toată lungime tronsonului, pe ambele sensuri de mers

În octombrie 2025, au fost impuse schimbări de circulație și în jurul Parcului Ferentari. Circulația din această zonă se desfășoară, din 15 octombrie, cu sens unic, astfel:

  • dinspre iIntrarea Ferentari C către Intrarea Ferentari A – pe latura parcului;
  • dinspre Intrarea Ferentari A spre Intrarea Ferentari C – pe latura paralelă.

Circulația pe Intrarea Ferentari B (cu acces din Calea Ferentari) este reglementată în sens unic pe tronsonul cuprins între Intrarea Ferentari B și Parcul Ferentari. Este interzis accesul din Intrarea Ferentari B către Calea Ferentari.

CITEȘTE ȘI Aproape 130.000 de euro pentru mentenanța a 22 de toalete publice automate situate în parcuri, piețe și zone cheie din Sectorul 1

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.