Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 18 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Sector 4 | Noi locuri de parcare după demolarea unor construcții provizorii

364
Noi locuri de parcare în Sectorul 4/ Foto: FB/ Mobilitate Urbană Sector 4
Noi locuri de parcare în Sectorul 4/ Foto: FB/ Mobilitate Urbană Sector 4

Mai multe construcții provizorii de pe strada Spineni au fost demolate, pentru a face loc unor noi locuri de parcare de reședință, anunță Primăria Sectorului 4.

Noile locuri de parcare au fost deja trasate și urmează să fie încărcate în platforma Mobilitate Urbană Sector 4, pentru a putea fi închiriate. Acestea se află pe strada Spineni, în apropierea Bulevardului Cantemir.

La începutul lunii februarie, Direcţia de Mobilitate Publică a Sectorului 4 anunța alte 54 noi locuri de parcare cu plată, în apropiere de Piața Unirii.

Mai exact, acestea se află pe strada Oițelor, unde tariful este de 1 leu pentru două ore, în intervalul orar 08:00-18:00 (zona verde).

CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Peste 50 de noi locuri de parcare cu plată în apropiere de Piaţa Unirii

Locuri de parcare gratuite în Sectorul 3

La finalul lunii iulie. Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat mai multe modificări ale regulamentului privind gestionarea locurilor de parcare de reședință. 

Astfe, consilierii au decis înființarea unei noi categorii, respectiv „locuri de parcare de tip PARK&RIDE, spații amenajate cu destinația parcării autovehiculelor cu o durată limitată”.

Locurile de parcare de acest tip vor putea fi folosite gratuit, pe o perioadă limitată, care nu va depăși 3 zile consecutive.

Totuși, dacă o persoană lasă un autovehicul pe locurile de tip PARK&RIDE mai mult de trei zile consecutiv, riscă cel puțin o amendă.

CITEȘTE ȘI: Locuri de parcare gratuite în Sectorul 3. Care sunt condițiile

Parcarea în Sectorul 2

Și Primăria Sectorului 2 a anunțat că va amenaja 30 locuri de parcare noi, așa cum a scris Buletin de București aici.

La începutul anului, instituția a transmis că va cumpăra un teren privat de 800 de metri pătrați, situat pe bulevardul Basarabia nr. 47, în vederea amenajării unei noi parcări de reședință.

În plus, parcările cu barieră din vecinătatea Primăriei Sectorului 2 şi a Parcului Tei pot fi acum folosite atât de riverani, cât și de cei interesați, pe bază de abonament, în limita capacității parcării, fără loc rezervat.

CITEȘTE ȘI: Sector 2 | Noi locuri de parcare lângă Parcul Tei. Vor fi şi cetăţeni care le vor obţine gratuit

Locurile de parcare „albastre”

Din vara lui 2022 au fost înfiinţate locuri de parcare cu marcaj albastru, gestionate de Primăria Capitalei. Este vorba de o hotărâre de Consiliu Local adoptată încă din 2019, care prevedea că aceste locuri pot fi ocupate gratuit noaptea, dar cu plată în intervalul 07:00-23:00 (de luni până vineri), după cum urmează:

  • 10 lei/oră, în zona 0;
  • 5 lei/oră în zona 1;
  • 2,5 lei/oră în zona 2.

Ulterior, aceste tarife s-au modificat: tariful de 5 lei pe oră a fost stabilit pentru toate zonele, pentru a „uniformiza” tarifarea.

La finalul anului 2023, Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Parking București (CMPB), deținea cu circa 38.500 mai multe locuri parcare avizate față de 2018, adică aproximativ 46.500 locuri.

Totuși, doar 20.550 erau amenajate (trasate), arată cel mai recent raport al CMPB. Reporterii Buletin de București au analizat rapoartele anuale ale companiei care gestionează parcările publice, iar datele arată că în ultimii cinci ani numărul locurilor de parcare avizate a crescut de peste șase ori.

CITEȘTE ȘI: Parcările Capitalei | Peste 46.000 de locuri erau avizate, la final de 2023. Mai puțin de jumătate erau și amenajate

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect