Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie

Sector 1 | Reparaţii de peste 700.000 € la clădirile de la „Casa Căsătoriilor”. Proiectul intră la votul Consiliului Local

Sector 1 | Reparaţii de peste 700.000 € la clădirile de la „Casa Căsătoriilor”. Proiectul intră la votul Consiliului Local
FOTO: Google Street View

UPDATE: Proiectul a trecut cu 26 de voturi.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 plănuieşte să îşi renoveze sediul, situat într-un complex monument istoric de pe bulevardul Mareşal Alexandru Averescu (unde se află şi Starea Civilă), cu aproximativ 744.000 de euro. Reparaţiile şi lucrările de întreţinere vor fi pornite dacă proiectul va trece de votul consilierilor locali în şedinţa de joi, 16 mai.

Potrivit proiectului, după mai bine de un deceniu de la ultimele lucrări de consolidare şi restaurare, acum sunt necesare „lucrări de întreţinere la faţadele restaurate, reveniri şi revizuiri punctuale”.

Pentru aceste lucrări ar trebui să fie cheltuiţi cam 744.000 de euro conform devizului întocmit, dintre care 391.000 de euro ar fi construcţiile şi montajul. Este un proiect care ar urma să se întindă pe o durată de şase luni. Vorbim de o suprafaţă a faţadelor desfăşurată de 3.619 de metri pătraţi.

Acest complex a fost ridicat în anul 1897, pe desenul arhitectului I. D. Berindei, la solicitarea Ecaterinei Cantacuzino. Ansamblul cuprinde pavilioane-monumente istorice, nominalizate prin adresa Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti cu nr. 1211/17.08.2005, amplasate toate într-o grădină istorică, pe un teren de 23.941 de metri pătraţi.

CITEŞTE ŞI:

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.