Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 14 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, se desfășoară cu restricții. Maxim 200 de persoane la slujbele de pe Colina Bucuriei

93

Anul acesta, sărbătorirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, va avea loc în condiții de protecție și precauție impuse de pandemia COVID-19 și de starea de alertă în care se află acum Capitala. Credincioșii care vor dori să se închine la Sfintele Moaște, o vor putea face în perioada 25-27 octombrie, doar în următoarele condiții:

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele;
  • pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare;
  • se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.

Patriarhia Română a anunțat că, pentru organizarea în condiții de reală siguranță a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an, au fost luate următoarele măsuri speciale:

  • renunțarea la procesiunea „Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși mireni;
  • reducerea numărului de clerici slujitori și cântăreți bisericești la toate slujbele sărbătorii;
  • reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaște spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie);
  • protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.

Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul:

Duminică, 25 octombrie 2020, la ora 7.00, Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, se va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marți, 27 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din București, câțiva preoți şi diaconi.

Sursă cover foto: basilica.ro

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Final de Străzi Deschise, început de Spotlight 2024. Foto: PMB
ArticoleDiverseȘtiri

Final de Străzi Deschise. Ultimul weekend pietonal aduce instalații de lumini pe Calea Victoriei

Final de Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană. Cea de-a patra ediție...

David Popovici a strâns peste 160.000 euro pentru construirea unei case familiale. Foto: Comunicat de presă
ArticoleDiverseȘtiri

David Popovici a strâns donații de peste 160.000 euro pentru copiii cu nevoi speciale din Sectorul 5

David Popovici a strâns donații peste 160.000 euro pentru construirea unei case...

44 de câini capturați în București în doar o săptămână. Foto ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

44 de câini capturați în București în doar o săptămână. 19 sunt pui

44 de câini capturați în București în doar o săptămână, a anunțat...