Norvegia. Bergen. Frig. Vânt. Presă locală. Interes public. Corupție. Sunt cuvintele pe care le-am folosit cel mai des în ultimele cinci zile și care probabil se vor regăsi de câteva ori și în acest text. O să trec direct la subiect. La câteva ore după ce alegerile de pe 9 iunie s-au terminat, frânt de oboseală m-am îmbarcat într-un avion și am plecat spre Norvegia, ca parte a unui schimb de experiență. Mai precis spre Bergen, un oraș de mărimea Timișoarei, aflat în partea de sud-vest a țării. Acolo m-am izbit, ca Titanicul, de frigul scandinav, însă mai de impact a fost șocul profesional pe care l-am avut când am trecut pragul unui ziar local al cărui nume nu știu nici azi să-l pronunț, Bergen Tidende – în română, Ziarul Bergen. Un Buletin de București al Norvegiei, mai bătrân cu 151 de ani, mai mare cu 164 de angajați și mai bogat cu câteva zeci de milioane de euro.
Redacția în care lucrează angajații ziarului norvegian ocupă un întreg etaj din clădirea Bergen City Media, varianta modernă a „Casei Presei” de la București. Din motive lesne de înțeles, clădirea în care lucrează sute de jurnaliști este păzită de oamenii unei firme de securitate. În plus, acolo sunt turnichete și uși care se deschid doar cu cartela. Interiorul este ca un labirint. Birouri, săli de ședințe, spații de relaxare și televizoare montate pe aproape fiecare perete și colț al etajului.
Unul dintre editorii publicației ne-a prezentat toate departamentele. Am văzut, pentru câteva minute, cum muncesc reporterii lor, dar și persoanele mai puțin vizibile din organizație, dar fără de care întreg sistemul lor ar fi incomplet și nefuncțional. Totuși, multe scaune erau goale și nu din cauza tot mai prezentului „work from home”, ci pentru că majoritatea jurnaliștilor erau pe teren, luând interviuri, ascultând povești spuse de localnici sau investigând cazuri de corupție.
170 de persoane lucrează zi de zi pentru Bergen Tidende pentru ca locuitorii orașului să știe ce se întâmplă în jurul lor, ce fac politicienii cu banii din taxe și impozite. Ziarul este unul dintre cele mai mari din Norvegia sau, mai corect spus, cel mai mare din țară după ziarele din Oslo, capitala Norvegiei.
„Bugetul nostru este undeva la 500 de milioane de coroane pe an, adică echivalentul a 35 de milioane de euro”, ne-a spus puțin apăsat Yanssen, gazda noastră.
Încă mă chinui să procesez această cifră. Probabil din el ar trăi toată presa independentă din România vreo 15-20 de ani. Totuși, Yanssen nu părea mulțumit. Ne-a spus că speră ca bugetul să crească pentru că mai au nevoie de oameni. Imediat după urma să aflu că, în urmă cu doar câțiva ani, Bergen Tidende avea în jur de 500 de angajați și, automat, un buget de două sau chiar trei ori mai mare.
75% din cei 35 de milioane de euro vin direct de la cititorii lor, mai precis din cele 85.000 de subscripții. Practic, locuitorii din Bergen și din vecinătate plătesc pentru a citi anumite articole. Unii plătesc un articol, alții abonamente săptămânale, lunare sau chiar anuale.
Nu sunt sigur că în România ar funcționa un model pe bază de subscripții. Inechitatea socială de la noi pare, măcar la o analiză superficială, considerabil mai mare decât în Norvegia. Totuși, nu toate articolele de pe Bergen Tidende sunt „cu plată”. Știrile și investigațiile pot fi citite de oricine, chiar și de cineva din România dacă folosește „Google Translate”.
Unul dintre colegii jurnaliști alături de care am vizitat redacția din Bergen l-a întrebat pe Yanssen dacă nu se tem că locuitorii orașului ar putea să-și anuleze masiv subscripțiile doar pentru că nu sunt de acord cu un articol anume al ziarului, scenariu care în Europa de Est se întâmplă des.
„Suntem atât de mari încât oamenii nu au cum să nu ne citească. Le arătăm în fiecare zi că suntem mai mult decât un anume articol care nu le-a plăcut lor”, a spus fără ezitări jurnalistul publicației norvegiene.
Atunci am realizat că ziarul Bergen Tidende a reușit să fie mai credibil decât o anume știre, o anume investigație, un anume jurnalist. A devenit, în decurs de peste 150 de ani, o mașinărie care produce informație de interes public.
Pe lângă articolele de pe site, au și o ediție tipărită a ziarului care apare zilnic, de luni până vineri. La fiecare final de săptămâna tipăresc o revistă cu cele mai importante știri pentru cei care n-au timp să cumpere sau să citească zilnic noutățile locale. Și în Norvegia varianta print „se duce-n cap” pentru că din ce în ce mai puțini oameni citesc de pe hârtie, însă cu toate acestea au un tiraj de 85.000 de ziare pe zi. Probabil mai mult decât orice ziar din România.
Norvegia nu este o țară ca-n basme, iar jurnaliștii de acolo nu scriu doar știri pozitive. Corupția există și acolo, doar că arată diferit. Politicienii lor nu fură banii publici cu sacoșa din bugete locale, cum se întâmplă la noi, ci o fac prin mecanisme ceva mai „rafinate” și mai greu de demonstrat.
„Acoperim cazuri de corupție. Și aici este multă corupție. Opinia publică crede că suntem mai buni, dar noi, jurnaliștii, arătăm că suntem ca toți ceilalți la acest capitol. Naivitatea aceasta face ca faptele de corupție să se manifeste mai ușor și mai greu de găsit”, a spus Yanssen, întrebat dacă Bergen Tidende scrie și despre cazuri de corupție.
În 2023, mai mulți jurnaliști de la ziarul local din Norvegia au publicat o investigație la care au muncit doi ani jumătate pentru a scoate la iveală cum poliția din Bergen a împușcat abuziv o persoană cu probleme mintale în propria casă. Au reprodus cu animații 3D întregul incident şi au ascultat ore întregi de înregistrări pentru a identifica scăpările autorităților. Au depus toată această muncă pentru ca locuitorii orașului să știe adevărul.
Pe tot parcursul vizitei, am încercat să compar Bergen Tidende cu Buletin de București. Cu toate că ei sunt mai bătrâni cu 151 de ani, mai mari cu 164 de angajați și mai bogați cu 35 de milioane de euro, mi-am dat seama că suntem la fel de pasionați. Doar că am senzația cumva ca noi suntem puțin mai norocoși din punct de vedere profesional. Doar scriem despre București și Ilfov, nu?
CITEȘTE ȘI
