Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 13 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleInvestigațiiMain

INVESTIGAȚIE | Afacerile „secrete” din Chitila. Primarul Emilian Oprea, „ambasadorul” regiunii București-Ilfov în UE, partener printr-un offshore ascuns cu patronul unui SRL abonat la banii primăriei

823
  • „Dragă Emilian Oprea, la mulți ani 2015!”, este mesajul transmis de un contabil cipriot primarului liberal din Chitila. Corespondența dintre cei doi viza lămurirea situației financiare a unui offshore, o firmă în Republica Cipru. Aceste firme sunt înființate în țări cu taxe și impozite foarte mici, care-i ajută pe patroni să-şi optimizeze cheltuielile, iar în unele cazuri să ascundă banii „murdari“ sau beneficiarii reali ai bunurilor din companie.
  • Schimbul de mailuri a ajuns în posesia Buletin de București prin intermediul Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) și face parte dintr-o scurgere de date a mai multor case de avocatură din Cipru, specializate în înființarea și administrarea de off-shore-uri. 
  • Documentele arată că, timp de mai mulți ani, primarul Emilian Oprea (PNL) plătea contabili ciprioți pentru a administra societatea Melost Commercial Limited și le cerea sfaturi despre taxe. 
  • Între 2006 și 2016 edilul din Chitila a schimbat zeci de mailuri cu acești contabili prin intermediul unei adrese de mail paravan deținute de o persoană al cărei nume coincide cu al unei directoare din Primărie. Într-una dintre corespondențe, liberalul a folosit chiar unul dintre mail-urile sale de serviciu, care apare în dreptul numelui său în relația cu Uniunea Europeană, ca membru al unei structuri juridice care avizează, înaintea votului final, legile europene. 
  • Emilian Oprea este unul dintre cei mai vechi primari liberali din Ilfov. Acesta este edil în orașul Chitila încă din 1996, iar acum candidează pentru al optulea mandat. De-a lungul anilor, a depus zeci de declarații de avere, însă în nici una dintre acestea nu a menționat firma din Cipru. 
  • Offshore-ul primarului deține o companie din România, care este administrată de afaceristul Silviu Cozadin. Acesta, la rândul său, este patronul unei alte firme, Tumaco Impex, care între 2013 și 2020 a primit de la Primăria Chitila aproape trei milioane de euro, pentru o serie de lucrări critice pentru oraș. 
  • Emilian Oprea a negat faptul că deține compania din Cipru și a refuzat orice dialog pe această temă cu reporterii Buletin de București. Deși inițial a propus o întâlnire la sediul Primăriei Chitila, edilul s-a răzgândit în decurs de câteva ore. 

Afacerea secretă din paradisul fiscal Cipru

 „Taxa anuală 2014 – Mellost”, a fost subiectul unui mail în care a fost atașată o dovadă de plată a unei taxe de administrare. Mailul a fost încheiat cu formularea „Toate cele bune, Emilian Oprea”. 

Unul dintre mailurile în care primarul din Chitila discută cu contabilii ciprioți.

Mai multe schimburi de mailuri din 2014-2016 vizează situațiile financiare ale unei companii înființate în Cipru – „Melost Commercial Limited”, dar și taxele pe care beneficiarii acestei companii ar trebui să le plătească contabililor ciprioți, pentru administrarea firmei.

Republica Cipru este recunoscută pe plan internațional ca un „paradis fiscal“, adică fiscalitatea țării este una laxă, iar impozitele sunt mai mici decât în majoritatea țărilor europene.  

Un alt mail care viza taxa de administrare pentru anul 2016, trimis tot de contabilii ciprioți în legătură cu firma din Cipru, a fost trimis chiar pe adresa de primar a lui Emilian Oprea: „emoprim@yahoo.com”.

Unul dintre mailurile primite de Emilian Oprea pe adresa de email înregistrată pe platforma Uniunii Europene.

Mai mult, această adresă apare în dreptul primarului liberal Oprea pe site-ul Comitetului European al Regiunilor, unde edilul reprezintă regiunea București-Ilfov. Structura este un fel de comisie juridică a Parlamentului European, care intervine în mai multe etape ale procesului legislativ al Uniunii, prin diferite avize date de comisii specifice. Potrivit declarației de interese, această muncă în plus i-a adus în anul 2019 un beneficiu financiar de 19.000 de euro.

Captură de ecran de pe platforma Uniunii Europene.

„Dragă Emilian Oprea, la mulți ani 2015”, era un alt mail transmis de Christophoros Djamalis, un consultant cipriot, către adresa de mail gabi_soare@yahoo.com.

O Gabriela Soare lucrează în instituția controlată de liberalul Oprea, încă din 2002. Pe site-ul Agenției de Integritate descoperim o declarație de avere, semnată de acesta, din care aflam că ea ocupă funcția de director economic al Primăriei Chitila. 

Deși nu există o altă legătură clară, în instituția condusă liberalul Oprea, încă din 2002 este angajată Gabriela Soare, cea care s-a ocupat de o parte din corespondența cu contabilii ciprioți din partea primarului Oprea. 

Unul dintre mailurile transmise de Gabriela Soare în numele primarului Emilian Oprea.

Gabriela Soare are o avere impresionantă. În ultima declarație de avere publicată susține că are depozite bancare de peste 91.000 de euro, un teren de aproape 500 de metri pătrați și o casă de peste 100 de mp, ambele primite sub forma unei donații, fără să specifice de la cine. Tot la capitolul venituri, funcționara Soare a primit donații de puțin peste 22.500 de euro de la persoane care-i poartă numele de familie. 

Mai mult, directoarea din primărie l-a împrumutat pe un anume Manea Cosmin cu peste 32.000 de euro, dar fără să specifice anul în care aceste împrumuturi au avut loc.

Într-un schimb de mailuri din 2015 a fost atașat și un draft al unei declarații financiare a companiei din Cipru deținută de Emilian Oprea. Din acest document reiese și că în 2006 Melost Comercial Limited administra bunuri (n.r. Assets) în valoare de aproape 200.000 de dolari. 

Firma din România deținută de offhsore-ul primarului, administrată de un afacerist abonat la banii Primăriei Chitila

Compania Melost Commercial Limited deține la rândul ei o firmă din România: SC Land Development SRL. Din scurgerea de date reiese că societatea este administrată de Silviu Cozadin, un cetățean al orașului Voluntari.

În mai multe mailuri, Gabriela Soare a atașat documente despre situațiile financiare ale companiei Land Development. Documentele au fost semnate de Silviu Cozadin în calitate de administrator. 

O parte dintr-un bilanț trimis de Gabriela Soare contabililor ciprioți pentru compania Land Development, administrată de Silviu Cozadin.

Silviu Cozadin deține la rândul lui o altă companie în România: SC Tumaco Impex prin intermediul căreia a câștigat 32 de contracte cu Primăria Chitila între 2013 și 2020, în condițiile în care este și partener de afaceri prin offshore-ul din Cipru cu primarul Emilian Oprea. 

Cele mai multe contracte au vizat reparații ale străzilor din oraș, extinderea rețelei de canalizare sau lucrări de peisagistică la diverse instituții publice. Unul dintre contracte a fost acordat chiar pentru amenajarea curții Primăriei Chitila. 

Valoarea acestor contracte câștigate de Tumaco Impex de la Primăria Chitila este de 14.794.727 de lei, adică aproape trei milioane de euro. În plus, compania deținută de Cozadin a mai obținut contracte și într-o localitate vecină, de la Primăria Afumați, județul Ilfov.

Longeviv la primărie și în afaceri 

Emilian Oprea este unul dintre cei mai vechi primari din România. A fost ales prima dată în 1996. Acum, este și șeful liberalilor din Chitila. 

Datele de la Biroul Electoral Central arată că, la alegerile din 2020, Oprea a obținut 84,02% din voturi, în timp ce PNL a obținut 71,01% din voturile pentru Consiliul Local.

În prezent, Emilian Oprea și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al orașului Chitila, iar în ultimele săptămâni a ieșit pe stradă alături de colegii de partid pentru a-și face campanie. 

Din declarația de avere depusă de Emilian Oprea în 2023, reiese că edilul deține, alături de soția Oprea Cecilia și alte persoane, șapte terenuri în Chitila, Brașov, Dâmbovița și București, cu o suprafață totală de 116.880 de metri pătrați. 

Edilul din Chitila are și două depozite bancare la BRD de aproximativ 600.000 de lei, respectiv 145.000 de euro. 

În niciuna dintre declarațiile de interese depuse de Emilian Oprea din 2010 încoace nu apare compania cipriotă Mellost Commercial Limited. În 2012, apăreau, însă, alte 6 companii: MB Dezvoltare, MB Division, Casa Vânătorească SRL, Alta Strada SRL, Monte Crai SRL, Master Imobiliare SRL. 

În 2023, edilul a declarat că mai este asociat în Monte Crai SRL. În 2020, Emilian Oprea susținea că este asociat în 4 companii, dar numele acestora a fost cenzurat în declarația de interese. 

Dintr-un raport de audit al Curții de Conturi, publicat de Buletin de București în anul 2021, reiese că primarul din Chitila a plătit cinci angajați cu 70.000 de lei mai mult decât limita legală. Printre funcționarii plătiți extrem de bine de Primărie, se regăsea și Gabriela Soare, care încasa cu 32.136 de lei mai mult decât limita legală pentru funcția de director economic executiv.

Primăria Chitila a transmis, pentru Buletin de București, că „a corectat cuantumul drepturilor salariale”, în timp ce Curtea de Conturi a solicitat „luarea măsurilor legale pentru recuperarea diferențelor salariale”.

În plus, un alt angajat care a primit salariu peste limita legală este un reprezentant de la Compartimentul Achiziții Publice. 

Negarea și refuzul dialogului 

Reporterii Buletin de București l-au contactat telefonic pe edilul Emilian Oprea pentru a obține un punct de vedere. Acesta a spus că nu deține vreun offshore în Cipru și a spus că dorește să discute cu reporterii BdB la sediul Primăriei Chitila. 

La câteva minute după apelul telefonic ne-am adresat și în scris primarului pentru a ne asigura că este de acord ca discuția fizică programată să fie înregistrată. După acest mesaj, Emilian Oprea s-a răzgândit, susținând că își menține declarația făcută la telefon și că nu mai avem motiv să ne întâlnim. 

Captură de ecran cu conversația dintre reporterul Buletin de București și edilul Emilian Oprea.

De asemenea, reporterii Buletin de București au încercat să-l contacteze telefonic și pe Silviu Cozadin pentru un punct de vedere, însă, în ciuda insistențelor, acesta nu a răspuns apelurilor. Cu Gabriela Soare am încercat să luăm legătura prin email, însă nu a răspuns nici ea până la ora publicării articolului.

Mai mult, ne-am adresat în scris atât Primăriei orașului Chitila, cât și companiei SC Tumaco Impex pentru a afla mai multe detalii despre contractele dintre cele două entități. Până la ora publicării articolului, nu am primit vreun răspuns. 

Cyprus Confidential

International Consortium of Investigative Journalists și partenerii media au examinat 3,6 milioane de documente ce provin dintr-o scurgere de informații de la șase furnizori din Cipru și o companie din Lituania. Firmele cipriote sunt ConnectedSky, Cypcodirect, DJC Accountants, Kallias & Associates, MertKapital și MertServus. Compania lituaniană Dataset SIA deține un site – i-Cyprus – unde vinde informații legate de companii cipriote, inclusiv documente de la registrul comerțului.

Datele de la MertServus și MertiKapital au fost obținute de Distributed Denial of Secrets, o platforma jurnalistică specializată în scurgeri de informații. Documentele de la Cypcodirect, ConnectedSky, i-Cyprus și Kallias & Associates au fost obținute de Paper Trail Media. În cazul Kallias & Associates, documentele au fost obținute de la Distributed Denial of Secrets, care le-a împărtășit cu Paper Trail Media și ICIJ. Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) a obținut documente de la DJC Accountants. 

Peste 270 de jurnaliști din 55 țări au avut acces la documentele obținute prin scurgerea de informații prin platforma sigură Datashare. ICIJ și Paper Trail Media au organizat și coordonat proiectul prin platforma de comunicații sigure – iHub. Ca parte a proiectului Cyprus Confidential, am căutat date despre oligarhi ruși sancționați, miliardari și persoane expuse politic, pentru a vă arăta companiile off-shore pe care le dețin.

Editor: Cătălin Doscaș

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Se reia dosarul asasinării inginerului Gheorghe Ursu. Inculpații fuseseră achitați. FOTO: Arhiva
ArticoleEvenimentMain

Se va rejudeca dosarul asasinării inginerului Gheorghe Ursu. Inculpații fuseseră achitați

Dosarul asasinării disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu se va rejudeca, potrivit unui comunicat...

Vreme rece la Bucuresti, in acest weekend. Maximele termice nu trec de 5‑6 grade. FOTO: BdB
ArticoleȘtiri

METEO | Vreme rece la București, în acest weekend. Maximele termice nu trec de 5‑6 grade

Temperaturile se mențin scăzute în acest weekend, la București, anunță Administrația Națională...