Bucharest Pride 2026 s-a desfășurat, ca în fiecare an, sub semnul revendicării unor drepturi încă inexistente pentru comunitatea LGBTQIA+ din România. Dincolo de mesajele despre egalitate și incluziune și stegulețele fluturate sporadic prin aer, ediția din acest an a adus în prim-plan o controversă care fierbea de vreo doi ani: conflictul dintre organizatorii Pride și o parte a propriului public.
Controversa a pornit de la declarația comună publicată de Asociația ACCEPT și semnată de 28 de misiuni diplomatice acreditate la București. Documentul reafirmă sprijinul pentru comunitatea LGBTQIA+ și marca, totodată, cei 30 de ani de existență ai ACCEPT.
Printre semnatari s-a aflat și Ambasada Israelului.
Asociația ACCEPT, acuzată de „pinkwashing”
În contextul masacrului de necontestat din Gaza și al acuzațiilor de genocid formulate la nivel internațional împotriva statului israelian, semnătura Ambasadei Israelului a devenit imediat, în mod evident, subiect de controversă.
Criticile nu au venit din partea adversarilor Pride-ului, ci chiar din interiorul comunității LGBTQIA+.
Pentru mulți dintre contestatari, problema nu este că asociația ar primi finanțare de la statul israelian. De altfel, organizația a precizat, neîntrebată, că nu primește bani din partea guvernului israelian și că ambasada nu se numără printre finanțatorii Bucharest Pride.
Problema ridicată de activiști era alta: legitimitatea oferită unei instituții a statului israelian într-un moment în care Israelul este acuzat că folosește drepturile LGBTQIA+ pentru a-și îmbunătăți imaginea internațională.
Acesta este, în esență, conceptul de „pinkwashing”. Dacă sună cunoscut, e pentru că termenul e similar cu „greenwashing”, conceptul prin care companii sau instituții își promovează public imaginea de actori preocupați de mediu pentru a distrage atenția de la propriile practici poluante.
Termenul este utilizat de activiști și cercetători pentru a descrie situațiile în care un stat, o companie sau o instituție promovează politici progresiste privind drepturile persoanelor LGBTQIA+ pentru a distrage atenția de la alte abuzuri sau politici controversate. În cazul Israelului, acuzația de pinkwashing apare de ani de zile în dezbaterea internațională și s-a intensificat după genocidul din Gaza.
De aici și reproșul formulat de o parte a comunității queer din România: dacă ACCEPT afirmă că se opune genocidului și oricărei forme de violență, atunci de ce acceptă ca Ambasada Israelului să figureze printre susținătorii Pride-ului?
Răspunsul organizației nu i-a convins pe contestatari
În comunicatul publicat ulterior, Accept a insistat asupra faptului că nu primește bani din partea Israelului și că declarația comună reprezintă un fel de tradiție diplomatică de susținere a Pride-ului, care există de peste un deceniu.
Numai că aceasta nu era acuzația principală.
Comentariile apărute pe rețelele sociale au arătat că mulți dintre critici nu discutau despre bani, ci despre asocierea simbolică cu un stat al cărui guvern este acuzat pe plan internațional de comiterea unor încălcări grave ale dreptului umanitar în Gaza și al cărui prim-ministru este căutat de Curtea Penală Internațională pentru crime de război și crime împotriva umanității.
Deci, despre faptul că simpla prezență a Ambasadei Israelului într-o listă de susținători poate fi interpretată ca o validare a imaginii unui stat aflat în centrul unor acuzații extrem, extrem de grave.
Nemulțumirea s-a extins până la retragerea unor participanți din programul oficial al evenimentului. Două artiste, DJ Spa Sex și Admina au anunțat că nu vor mai participa la Pride Park, pentru că ACCEPT nu condamnă tentativa de pinkwashing din partea Israelului.
Mișcarea „anti-Pride” de la Pride
Încă din 2024, la acest marș a apărut Blocul de doliu pentru Palestina, un grup format în principal din tineri activiști care participă la paradă, dar critică poziția organizatorilor.
Sloganuri precum „There’s no pride in genocide” sau „No pride, no peace, until the fire cease” sunt de doi ani o prezență obișnuită la marș. Anul acesta au apărut și mesaje care făceau referire directă la conceptul de pinkwashing, precum „Corpul meu nonbinar nu e spațiu militar”.
Practic, în interiorul Pride-ului s-a format o mișcare care se opune nu existenței evenimentului, dar modului în care este organizat și lipsa de poziție a organizatorilor, care nu au ezitat să-și afirme solidaritatea cu comunități queer din țări precum Ungaria, Polonia sau Republica Moldova.
Dacă până acum dezbaterile despre Pride au fost dominate de conflictul dintre comunitatea LGBTQIA+ și conservatori, astăzi, o mare parte din tensiune vine chiar din interiorul comunității. O tensiune care a plutit în aer de-a lungul traseului dintre Piața Victoriei și Parcul Izvor.
În multe capitale occidentale, de altfel, marșurile de acest gen au devenit spații de… dispută, uneori ceartă, între diferite curente de activism, fiecare cu propriile priorități și propriile definiții ale solidarității.
Încă de anul trecut, Blocul pentru Palestina cerea o poziționare explicită din partea ACCEPT pe acest subiect și denunța practicile de „pinkwashing”.
„Viețile noastre sunt folosite pentru a justifica un genocid absolut macabru care se petrece în Fâșia Gaza de aproape doi ani și este absolut inacceptabil. Aveam pretenția de la organizatorii acestui marș să se poziționeze ferm împotriva acestui masacru și să dea măcar un mesaj de solidaritate cu comunitatea queer de acolo, pentru că tot auzim asta: «de ce îi susțineți pe palestinieni, că ăia omoară gay acolo», dar realitatea e că oamenii queer de acolo trăiesc o dublă opresiune.
Nu ne pasă doar de oamenii queer care trăiesc în siguranță în capitale occidentale, ne pasă mai ales de cei care trăiesc în teroare sub bombe, sub asediu”, spunea, în 2025, unul dintre participanți, pentru Buletin de București.
Atât președinta Asociației Neurodivers, cât și artistul Cojo au adus în discursurile lor mesaje legate de Gaza. Cojo, un artist foarte apreciat de publicul tânăr, datorită temelor anti-normative pe care le abordează în piese, a fost direct și tranșant încă de când a urcat pe scenă: „Israelul comite un genocid în Gaza. Palestina liberă!”, a spus el.
„Ce treabă are asta cu LGBT?”, se întrebau în acele momente câțiva oameni prin mulțime, fără să se gândească, poate, că sunt gay și în Palestina. Prea mulți dintre ei „au fost”.
