Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Sunday , 28 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Lucrările la calea ferată București-Giurgiu, gata la primăvară: tren metropolitan la Domnești, eurogară la Comana și rută Ruse-Otopeni
ArticoleMainTransport

Lucrările la calea ferată București-Giurgiu, gata la primăvară: tren metropolitan la Domnești, eurogară la Comana și rută Ruse-Otopeni

444
FOTO: clubferoviar.ro

Prima linie de cale ferată construită în România va fi redeschisă anul acesta, după ce lucrările la podul de la Grădiștea vor fi finalizate. Ulterior, după reconfigurarea rutelor, trenurile vor ajunge direct în Gara de Nord, pe Centura Feroviară a Capitalei.

În prezent, trenul București-Giurgiu trece prin Videle după ce în 2005 podul de la Grădiștea, de la granița cu județul Ilfov, a fost luat de ape. În loc de 70 de kilometri, garniturile ocolesc aproape 120 de kilometri, distanță care aproape triplează timpul de parcurs.

Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe București-Giurgiu s-au efectuat în proporție de 89%. În prezent se poate circula cu trenul între București și Giurgiu trecând prin Videle, adică un traseu de 118 kilometri, în loc de 74 de kilometri, cât era ruta directă. Un drum durează între două ore și 40 de minute și patru ore, în funcție de tipul trenului și de durata de așteptare în Videle”, a scris pe facebook Dan Motreanu, europarlamentar și președinte PNL Giurgiu.

Lucrările pentru refacerea podului de la Grădiștea vin la pachet și cu o serie de modernizări pentru infrastructura feroviară din zonă. Astfel, pe lângă cele trei poduri și două viaducte, aferente celor 12 kilometri de cale modernizați din zona podului de la Grădiștea, și Parcul Natural Comana va beneficia de o nouă eurogară.

Redeschiderea traficului pe prima linie înființată în România va reconfigura circulația feroviară din zona de Sud-Vest a Capitalei. Astfel, trenurile vor ajunge până în Gara de Nord, noua stație terminus, și nu își vor mai încheia călătoria în Gara Progresul.  

Mai mult, o nouă stație feroviară provizorie va fi amplasată sub pasajul Domnești. Aceasta va fi în apropierea stației de autobuz și urmează să fie făcută legătura și cu capătul liniei de tramvai care va circula în prelungirea Ghencea, potrivit clubferoviar.ro

De asemenea, operatorul feroviar privat Transferoviar Călători (TFC) a anunțat că începând din luna martie 2024 va introduce cursele de tren pe ruta Ruse (Bulgaria) – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni via Giurgiu şi Gara de Nord Bucureşti.

La începutul lunii decembrie, Executivul a anunțat că întreg tronsonul Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră va fi modernizat cu aproape 3 miliarde de lei. După finalizarea licitației, execuția lucrării ar urma să dureze 36 de luni. Banii vin în majoritate de la bugetul Transporturilor şi din veniturile proprii ale CFR.

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.

pe același subiect

ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | 100 de blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă până pe 1 mai. Alte 10 cartiere, „alimentate deficitar”

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că din cauza unei avarii...

ArticoleȘtiriTransport

Sistemul Automat de Taxare al STB, în revizie până duminică seara

În acest weekend, respectiv din data de 26.04.2024, ora 20:00 până la...

medium-coated brown dog during daytime
ArticoleMain

CGMB | Program pentru sterilizarea și microciparea gratuită a 10.000 de câini cu deținător

Un proiect de hotărâre ce prevede continuarea programului de microcipare și sterilizare...